— Cum a fost când ai sărutat-o? spun brusc.
Buzele lui se desfac puțin.
— Ce-ai zis?
— Când ai sărutat-o pe Natalie, îl lămuresc. Cum a fost?
Se întunecă la față.
— Tu ce crezi? A fost groaznic. Nu mi-a plăcut deloc.
— Pe bune? Pentru că, atunci când o sărutai, nu părea că nu-ți place chiar așa, deloc.
Adaug însă degrabă:
— Doar mă întreb. Nu sunt supărată.
Caleb se ridică în capul oaselor. I se zbate un mușchi pe maxilar.
— Ăsta e ultimul lucru despre care vreau să vorbesc.
— Ei, doar mi se pare că nu te-a deranjat așa de mult să joci rolul ăla. E
doar ce am observat.
Nu știu de ce fac asta. Am obținut amândoi exact ce am vrut. Și bună
parte din reușită se datorează faptului că el a ieșit cu Natalie. Dar nu pot controla ce simt.
— Dawn, sigur îți bați joc de mine, mormăie Caleb. Știi că n-am vrut să
ies cu ea. N-am vrut să fac nimic de genul ăsta! Ți-am spus nu. Dar m-ai tot
presat, iar și iar.
Nu e inexact. Caleb nu a vrut, de fapt, să devină iubitul lui Natalie. A crezut că va fi destul dacă doar se împrietenește cu ea. Eu am simțit însă că
din postura de iubit al ei o va putea incrimina mult mai bine. Așa că l-am convins să o facă. De fapt, a fost nevoie de ceva efort, pentru că el chiar nu a vrut deloc să o facă. Dar eu nu l-am slăbit. Nu am încetat până când nu a fost de acord.
— Nu erai obligat să o faci, îi spun. Puteai să fi refuzat.
— Tu nu te știi cum ești? îmi răspunde tăios.
— Zic doar…
— Tu m-ai pus să o fac! M-ai implorat! Ai plâns!
E drept că făcusem o adevărată scenă. Și nu fusese teatru. Pentru mine este extrem de important să o trimit pe Natalie după gratii. Așa că da, am cam lăcrimat. Dar în adâncul sufletului meu sperasem că o să mă refuze Caleb. Pentru că, vedeți voi, el ar trebui să mă iubească pe mine și numai pe mine. Și dacă iubești cu adevărat o femeie, nu ar trebui să accepți niciodată să o săruți pe alta. Indiferent de circumstanțe.
Caleb se încruntă.
— Să știi că nici nu m-am culcat cu ea. Și crede-mă, n-a fost ușor.
— Aaa, sunt convinsă.
— Nu asta am vrut să zic! Spun doar că nu am făcut nimic cu ea.
— În afară de a o săruta.
— Da. Dar numai atât. Și nu mi-a plăcut deloc. Îmi venea să vomit după
aceea.
Minte. Nu o urăște pe Natalie așa ca mine. Era gata să lase totul baltă.
Când i-am propus să ne angajăm la Vixed ca să-i înscenăm crima și să o trimitem la închisoare, așa cum merită, Caleb s-a uitat la mine ca la o nebună. Acum zece ani ar fi fost fericit dacă o făceam. Acum însă a trebuit să îl silesc să accepte. Cu vaiete și lamentații.
Mia e moartă de treisprezece ani. Și am impresia că sunt singura căreia îi mai pasă cu adevărat. Până și propriul ei frate a uitat-o.
Mie îmi pasă în continuare, Mia. Am făcut toate astea pentru tine.
Natalie o să plătească. E-mailurile pe care le-am lăsat în calculatorul meu au fost o idee genială. Cine e atât de prost, încât să-și lase parola de la computer pe un bilet lipit sub suportul de mouse? Dar sunt sigură că poliția a mușcat momeala. E-mailurile pe care i le-am compus Miei au fost o
capodoperă. Sunt așa de bucuroasă că Mia a putut să joace un rol în planul pentru distrugerea femeii care a ucis-o. Caleb a deschis chiar și un cont fals nedetectabil de ia care mi-a „răspuns” Mia și a făcut ca totul să pară și mai real. Caleb a compus zeci de e-mailuri false, chipurile de la Mia și așa i-am oferit viața pe care și-a dorit-o întotdeauna. Mereu visase să trăiască pe Coasta de Vest și, bineînțeles, să se mărite cu George.
În e-mailurile mele am descris-o pe Natalie ca fiind o psihopată. Și totul indică faptul că fusese la mine acasă în noaptea dispariției mele. Pe urmă
mai e și țestoasa de ceramică, plină de sânge, pe care Caleb a pus-o în coșul ei de rufe. Și amprentele răspândite strategic peste tot în casa mea. Și încă o mică surpriză incriminatoare.
