Bineînțeles că soția domnului Juarroz, care avea din ce în ce mai puțin spațiu în casă, protesta împotriva a ceea ce considera o utilizare extrem de proastă a suprafeței.
Pentru a evita ca sertarul să fie ocupat de obiecte lipsite de interes și transformat astfel într-un simplu depozit, domnul Juarroz îl deschidea uneori, enervat, expunându-l în fața soției sale, cum ai expune o comoară:
— Sertarul e complet gol! exclama imediat soția, de parcă ar fi vrut să spună „E momentul să-l ocupăm“.
Dar domnul Juarroz dădea din cap în semn de dezaprobare:
— Încă nu e complet gol. Mai are puțin.
— Să mai așteptăm atunci o lună, șoptea, resemnată, răbdătoarea soție a domnului Juarroz.
Teorie despre sărituri
Partea a II-a a săriturii în sus e coborârea, dar partea a II-a a săriturii în jos nu e urcarea, gândea domnul Juarroz.
Dacă sari de la pământ în sus, tot la pământ te vei întoarce, dar dacă sari în jos de la treizeci de etaje, probabil că nu vei mai urca din nou la etajul treizeci.
În orice caz, domnul Juarroz, din lene, lua mereu liftul.
Căderea
Dacă ținem cont de faptul că o cădere e o simplă schimbare de loc, o modificare a poziției corpului de-a lungul unei traiectorii verticale, atunci căderea n-o să ne mai sperie atât de mult, gândea domnul Juarroz.
Să cazi de la o înălțime de o sută de metri și să parcurgi o sută de metri în grădină constituie, în fond, aceeași acțiune, singura diferență fiind direcția mișcării.
Problema căderii nu e, deci – gândea domnul Juarroz –, o chestiune care ține de numărul metrilor. De la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, nicio problemă. De sus în jos devine complicat.
Dar nu e decât o chestiune de direcție, repeta domnul Juarroz, în clipa în care, fără să-și dea seama, tocmai intrase, din nou, pe o stradă fără ieșire.
Un obiect pe acoperiș
Soția domnului Juarroz începea să se enerveze.
— Urci sau nu?!
Dar domnul Juarroz, cu toate astea, nu auzea și nu vedea nimic, pentru că gândea:
inventarea mașinii de spălat îi permite cetățeanului să nu mai spele rufele de mână;
inventarea telefonului scutește cetățeanul de a parcurge distanțe mari doar pentru a transmite un mesaj;
inventarea scării duble scutește cetățeanul de necesitatea de a urca sus.
Numele și lucrurile
Ca să demonstreze că nu se supune dictaturii cuvintelor, domnul Juarroz dădea în fiecare zi alt nume obiectelor.
Jumătate din ziua de muncă și-o petrecea astfel, denumind lucrurile.
Uneori, îl obosea atât de tare această sarcină inaugurală, încât își petrecea a doua jumătate a zilei de muncă odihnindu-se.
Când adormea, noile nume ale lucrurilor se amestecau, în vise, cu vechile nume, și uneori domnul Juarroz se trezea atât de năucit, încât scăpa primul lucru pe care încerca să-l apuce, iar lucrul acela, al cărui nume nu îl știa timp de câteva clipe, se spărgea.
O călătorie lungă
Pentru că îi plăcea să citească și pleca într-o călătorie lungă, domnul Juarroz hotărî să pună în geamantan șase exemplare ale aceleiași cărți.
Călătoriile
Dar geamantanul domnului Juarroz se făcea atât de greu încât domnul Juarroz nu mai reușea să călătorească niciodată.
Domnul Juarroz a ajuns la concluzia că nu își poate lua toată casa în călătorie, tocmai pentru că astfel nu s-ar fi îndreptat spre un alt loc, ci spre obiectele sale, în fond, spre propria casă. Iar călătoria ar fi devenit, atunci, inutilă, pentru că domnul Juarroz se afla deja, la o examinare mai atentă, în propria sa casă.
Astfel stând lucrurile, ca să fie o călătorie în adevăratul sens al cuvântului, domnul Juarroz nu trebuia să ia cu el nimic: nici măcar un obiect. Spre necunoscut, murmura.
Când a fost, deci, gata să iasă din casă, de data aceasta fără niciun fel de bagaj, a început să-și spună că, așa, lipsit de apărare, îi va fi frig, va îndura foamea, pe lângă faptul că risca să contracteze diverse alte neliniști existențiale și igienice.
A hotărât mereu, de aceea, în ultimul moment, ca de fiecare dată, să rămână acasă.
Întunericul
— Lumina! Lumina!
