Întrepătrunderea dintre bani și această explorare interioară stă la baza romanului eir eyes were watching God 01 de Zora Neale Hurston.1 Publicat în 1937, romanul spune povestea lui Janie, o fată afro-americană care la maturitate trece prin experiența a trei căsnicii. Abandonată de mamă, Janie a fost crescută de bunică, care a fost amanta stăpânului plantației în care a fost înrobită.
Banii jucau un rol crucial în viața lui Janie, care a fost marcată, cu siguranță, atât de durere, cât și de bucurie. Pentru început, a acceptat valorile bunicii sale. Fără îndoială că bunica ținea la nepoata ei și îi dorea tot binele. A insistat ca Janie să se căsătorească cu Logan Kil icks, un fermier mai în vârstă și înstărit. Lui Janie nu îi plăcea de Logan, despre care spunea că arată „ca un craniu din mormânt“, însă s-a măritat cu el pentru a îi face pe plac bunicii.
Trei luni mai târziu, Janie i-a spus bunicii că tot nu a ajuns să îl iubească
pe Logan. Supunerea față de dorințele bunicii și căsătoria pentru bani i-au înăbușit visul de dragoste adolescentin. În loc să se mai lase victimă a abuzurilor lui Kil icks, Janie a fugit cu Joe Starks, care visa să dobândească
statut și putere. Când a reușit, Janie a înțeles că joacă rolul de soție a unui
bărbat bogat, și nimic mai mult. Se simțea frustrată că nu își cunoaște inima și că existența sa nu are un curs resc.Încet-încet, s-a înțeles pe sine, viața sa interioară. Alienată de soțul bogat, a fost în cele din urmă eliberată din căsnicie după 20 de ani, odată cu moartea lui Joe.
Janie era acum bogată, avea banii ei, însă se simțea singură. Și-a dat seama cât de mult își urăște răposata bunică, „cea care o in uențase în numele iubirii“. Când Janie avea 16 și „se pregătea pentru marea călătorie spre orizont în căutarea lumii“, bunica ei a subminat-o și a îndemnat-o să
caute „lucruri“. Janie le râdea în față bărbaților care îi spuneau că o femeie nu poate trăi singură, că are nevoie de un bărbat. Îi plăcea chiar și singurătatea, indcă însemna și că este liberă.
La șase luni după moartea lui Joe Starks, Janie a întâlnit un bărbat care o făcea să râdă. Era cu zece ani mai tânăr decât ea și nu își măsura viața în bani. Când voia, spre exemplu, să meargă cu trenul, „păi mergea – e că
avea, e că n-avea bani“. Se numea Vergible Woods, însă lumea îi spunea Tea Cak. Când s-au cunoscut, Janie se simțea de parcă „l-ar cunoaște de-o viață“.
Pentru a-l iubi pe Tea Cake, trebuia să își depășească suspiciunea că
acesta își irosește tinerețea, precum și să își ignore prietenii care îi spuneau că e prea importantă pentru a cu cineva ca el. Alături de Tea Cake, viața ei interioară și-a găsit în cele din urmă expresia în această lume. Iată, în sfârșit, un partener care nu îi atribuia niciun rol, care ținea la ea așa cum era. Banii nu erau o armă de dominare în relația celor doi. Ea era o femeie înstărită, care avea bani la bancă. Cu Tea Cake, era dispusă să facă ceea ce ar refuza sau ar face din silă cu alt bărbat. Era bucuroasă să împartă totul cu el, să
trudească alături de el.
Romanul se încheie cu o moarte îngrozitoare, în momentul în care Tea Cake îi salvează viața lui Janie, ca apoi să moară de pe urma mușcăturii unui câine turbat. Însă, deși i-a jelit pierderea, Janie a devenit și mai mult ea însăși după moartea lui. Era atât parte din oamenii și evenimentele din jurul ei, cât și observator al acestora. Îl iubea pe Tea Cake, însă perspectiva ei asupra realității a evoluat. A căutat adânc în su etul ei și a atins sursa invizibilă care sălășluiește în noi toți. Din această descoperire interioară a reușit să trăiască
pe deplin, ind delă propriilor credințe și aspirații. Și, în același timp, a înțeles că evenimentele și oamenii, chiar și Tea Cake și dragostea pe care i-a purtat-o, nu sunt singura realitate sau realitatea nală. A devenit conștientă
de bogăția invizibilă din interiorul său și a ales să își trăiască viața din su et.
Dacă la început banii o țineau captivă, s-a maturizat su cient cât să scape din captivitatea lor și s-a transformat pe sine, transformându-și și relația cu banii și cu alte persoane.
Janie i-a spus unei prietene povestea vieții ei, trăgând concluzia că: „dacă
vrei să cunoști un loc, te duci acolo“. Nimeni nu poate parcurge călătoria vieții în locul nostru. „Două lucruri trebuie să facă ecare pentru sine: trebuie să meargă la Domnul și trebuie să își dea seama cum să trăiască
pentru sine.“ Rămasă singură, simțea că Tea Cake nu va muri niciodată atâta timp cât ea e în viață. Gândindu-se la toate evenimentele din viața ei, simțea că și-a trăit viața din plin. A fost atât participantă la această experiență de viață bogată, cât și observatoare a ei, indcă romanul se încheie astfel: „I-a strigat, în sinea sa, su etului să vină și să vadă.“
Janie a făcut din viață o călătorie. A trecut prin mai multe relații, atât cu bărbații, cât și cu banii, pe măsură ce conștiința sa de sine s-a adâncit.
Pentru gândirea noastră cotidiană, banii nu ar părea o unealtă utilă pentru această călătorie către o conștientizare mai profundă a noastră și a relațiilor pe care le avem cu ceilalți. Și totuși, în foarte multe feluri, bogăția simbolică
a banilor ne poate deschide căi către bogăția pe care o purtăm în interior.
VRĂJITORUL DIN OZ
Călătoria către conștientizare este arhetipală, un tipar de inițiere și dezvoltare care a luat multe forme în multe culturi diferite. Această călătorie nu este pentru toată lumea. Riscurile sunt mari, iar recompensa este incertă.
Cu toate acestea, cei care se încumetă să pornească în călătorie descoperă
noi căi și posibilități care cândva le erau invizibile. Una dintre cele mai faimoase povești care abordează arhetipul călătoriei este scrisă pentru copii: Vrăjitorul din Oz2 .
În 1896, când democrații și-au organizat convenția la Chicago și l-au ascultat pe Wil iam Jennings Bryan denunțând cruci carea pe o Cruce de Aur, unul dintre rezidenții orașului era L. Frank Baum, autorul Vrăjitorului din Oz. La vârsta de 26 de ani, i-a fost jucată o piesă pe Broadway. După
aceea, Baum a lansat o gazetă în South Dakota, iar după eșecul acesteia s-a mutat la Chicago în 1890, unde a frecventat Chicago Press Club, loc în care
cu siguranță a auzit multe conversații cu privire la chestiunea argintului.
Însă Baum nu a recunoscut niciodată că, la un anumit nivel, povestea sa ar despre marea dezbatere națională cu privire la aur și argint. Cartea era aproape terminată în 1899 și a fost publicată în 1900, anul în care Wil iam Jennings Bryan a pierdut a doua oară cursa pentru președinție. Este posibil ca banii să joace un rol important în Vrăjitorul din Oz? Dacă este adevărat, atunci povestea ar putea o alegorie despre puterea și iluziile generate de bani.3
Povestea începe când Dorothy, o fetiță orfană care locuia cu mătușa și cu unchiul său în Kansasul răvășit de secetă (statele vestice au fost pârjolite de secetă înainte de alegerile prezidențiale din 1896), e luată pe sus de un ciclon, cu tot cu casa și cățelul Toto, și dusă în Ținutul lui Oz. Casa a aterizat pe Vrăjitoarea cea Rea de la Răsărit, pe care a ucis-o. Munchkinezii amabili care locuiau în ținutul Oz i-au dăruit lui Dorothy panto i de argint ai vrăjitoarei. (Filmul minunat, cu Judy Garland și Bert Lahr, a schimbat povestea lui Baum în mai multe aspecte și le-a dat panto lor culoarea rubinului.) Când a spus că vrea să se întoarcă acasă, Dorothy a primit un mesaj care îi spunea că pentru a se întoarce acasă trebuie să meargă în Orașul de Smarald, care se a a chiar în centrul tărâmului Oz. Pentru a călători în acest loc, trebuia să urmeze drumul pavat cu cărămizi galbene (poteca aurie este o trimitere la lingourile de aur pe care ne-am așteptat să
le vedem depozitate în seifurile băncilor la sfârșitul secolului al XIX-lea).
De ce se numește tărâmul Oz? Baum a spus că s-ar uitat într-un sertar din dulapul său cu dosare și ar văzut literele O-Z, care au devenit Oz. Însă
Oz are și alt sens: ounce02, o unitate de măsură atât pentru argint, cât și pentru aur. Iar Dorothy, care se trage din „pionierii temerari care au înfruntat toate pericolele sălbăticiei, care au făcut ca deșertul să în orească
precum tranda rul“ despre care vorbea cu patos Bryan, este imediat atrasă
în chestiuni pe care le înțelege prea puțin. Ea este o pionieră într-un tărâm fabulos, și trebuie să aibă de-a face cu aurul (calea de aur) și cu argintul (panto i de argint) dacă vrea să găsească drumul înapoi spre casă, în Kansas.
Și cine era Vrăjitoarea cea rea de la Răsărit? Președintele Grover Cleveland venea din est, unde fusese guvernator al New Yorkului înainte de a obține primul mandat de președinte. Când ciclonul mișcării de argint s-a ridicat de la as nțit, convenția democratică nu l-a nominalizat pe Cleveland (care
susținea aurul ca etalon monetar). Astfel, casa a aterizat pe el, ucigându-l înainte ca povestea (campania) să început măcar.
Luând în picioare panto i de argint, Dorothy pornește în călătoria sa și își cunoaște curând companionii: Sperietoarea de ciori, care se considera nătâng și tânjea să aibă creier, Omul de tinichea, care voia să iubească și tânjea să aibă inimă, și Leul cel fricos, care tânjea să aibă curaj. După multe peripeții, cei patru aventurieri au ajuns în fața păzitorului Porților Orașului de Smarald. Nu era în orător ca Cerber, câinele-șarpe cu multe capete care păzește porțile lumii subpământene. Le-a cerut lui Dorothy și prietenilor ei (chiar și lui Toto) să poarte ochelari de smarald, cu rame aurii.
