dintre sexualitate și naștere. Pe de o parte, separarea taurului de vaci însemna că nu se mai nășteau viței. Pe de altă parte, un taur putea însămânța toate vacile din turmă. Astfel că taurul simboliza nu doar putere imensă, ci și fertilitate nelimitată.
Agricultura și organizarea de turme au început ca activități separate, însă
popoarele străvechi și-au imaginat că fertilitatea taurului putea insemina holdele care hrăneau recoltele. Când taurul trăgea plugul peste holde, brazdele se deschideau și primeau forța dătătoare de viață a taurului. Toate civilizațiile primitive din Mesopotamia, regiunea dintre Tigru și Eufrat, precum și din regiunile din albia uviilor Nil și Indus aveau la bază creșterea animalelor și agricultura. 3 Fiecare dintre aceste civilizații venera taurul ca pe una dintre cele mai importante zeități.
În India, arienii închinau imnuri multor zei-taur diferiți, printre care se numără și Indra, mărețul taur ale cărui ploi fertilizau pământul și inseminau turmele de vaci. Vechii sumerieni îl venerau pe zeul-taur Enlil, a cărui putere asupra apei îl făcea zeul furtunilor și al fertilității. Imnurile dedicate lui Enlil îl proslăveau cu epitete precum „căpetenie puternică a zeilor“,
„stăpân al lumii vieții“ și „taur exaltat și atotputernic“. Sumerienii credeau că
simpla trecere a taurilor peste câmpuri avea să aducă fertilitatea. Egiptenii cântau despre Amon-Ra astfel: „Taurul din Heliopolis/conducător al tuturor zeilor,…/tată al zeilor,/făuritor al oamenilor,/creator al dobitoacelor și vacilor,/stăpân al celor ce există,/creator al pâinii dătătoare de viață…“
Atât în Sumer, cât și în Egipt, regele a ajuns să e puternic asociat cu taurul. Astfel că în Sumer, atât Enlil, cât și marele regele Sargon și-au împărțit titlul onori c de „Taur Sălbatic“. Pentru a demonstra că sunt aleși de divinitate și că sunt atotputernici, regii purtau coarne de taur pe cap. Numai regilor le era permis să aibă barbă, care simboliza putere, iar bărbile erau plasate și pe statuile zeilor-taur. În Egipt, regele care a unit Egiptul Superior și Egiptul Inferior, Narmer-Menes, s-a autoproclamat taur. Această adorare a taurului nu doar că a fost încă de timpuriu totuna cu adorarea regelui. Apis și Mnevis au fost zei reprezentați ca tauri, iar când mureau erau îmbălsămați și li se pregătea un mormânt fastuos.
Cultul taurului a fost răspândit în întregul spațiu mediteraneean. Am discutat despre fenicienii, care au răspândit cultul zeului-taur Baal până în
Cartagina. Zeul Dionis, ale cărui rătăciri și legături cu zeița fertilității Cybele le-am explorat deja, a fost divinizat ca taur. În Creta, taurul a simbolizat fertilitatea și a fost legat de vuietul și forța distructivă a cutremurelor care au scuturat insula. Primăvara, cretanii organizau o sărbătoare în care urmăreau ca fertilitatea divină a taurului să e pusă în slujba umanității. Tineri de ambele sexe „dansau“ cu taurul așteptându-l să se năpustească asupra lor, apucându-l de coarne și, când taurul scutura din cap cu putere, săreau la loc sigur peste spinarea acestuia. Pericolul imens al acestui ritual era contrabalansat de credința că atingerea coarnelor conferă fertilitate, care avea să e bene că întregii comunități. Bravura masculină a taurului își găsea re ecția în numeroasele imagini ale taurilor cu falusul erect, precum și în faptul că femeile care dansau cu taurii își um au îmbrăcămintea de așa natură încât să pară și ele posesoare ale organelor sexuale masculine.
În secolele de după Hristos, mulți dintre soldații Imperiului Roman îl divinizau pe zeul Mithra, iar mithraismul concura cu religia creștină pentru adepți și dominație. 4 Mithra juca rolul de mediator divin între zeul suprem, un zeu necunoscut, și rasa umană. Cea mai faimoasă ispravă a acestuia a fost uciderea taurului, prima creatură vie creată de zeu. Când l-a găsit acest taur imens păscând pe o pantă a muntelui, Mithra l-a apucat cu vitejie de coarne și l-a încălecat. Taurul, zbătându-se, l-a dat jos pe Mithra din spinare, însă
acesta s-a ținut strâns de coarne până ce taurul s-a dat bătut, ind epuizat.
Apoi, Mithra a ridicat taurul de copitele din spate și l-a târât pe un drum cu multe obstacole. Această călătorie dureroasă a simbolizat suferința umanității. Mithra a lăsat taurul într-o peșteră, însă taurul a scăpat, iar Mithra, în ciuda voinței sale, a trebuit să urmeze decretul cerurilor, acela de a ucide taurul. Când taurul s-a întors la intrarea în peșteră, Mithra l-a apucat de nări pentru a îi trage capul pe spate și i-a aplicat o singură lovitură
mortală cu cuțitul său de vânătoare.
Acestei ucideri i-a urmat un miracol. Corpul taurului mort a germinat plantele agricole care acoperă pământul – din spinarea lui a răsărit grâul, din sângele său s-a ivit vița, iar din sămânța taurului au venit pe lume toate animalele domesticite de om. Astfel că moartea taurului a reprezentat, de fapt, un sacri ciu la scară cosmică. După alte isprăvi, Mithra a luat cina de pe urmă, comemorată în ritualurile mithraice ale împărtășaniei, și s-a ridicat la ceruri unde a vegheat asupra umanității, pe care a continuat să o ajute.
Doctrina mithraică a postulat existența unei vieți după moarte, în care cei buni aveau să e răsplătiți, iar cei răi pedepsiți. La un moment predestinat, când lumea avea să e distrusă, un taur extraordinar avea să e trimis din nou de către zeu pe pământ. Mithra avea să se întoarcă pe pământ și să aleagă morții care să se trezească din somnul lor. Mithra avea apoi să
sacri ce acest taur divin. Cei treziți din morți care mâncau din carnea taurului și beau din vinul s nțit aveau să devină nemuritori. Acceptând rugăciunile acestor noi nemuritori, zeul avea să-i distrugă pe toți cei male ci și să aducă bucuria eternă în univers.
Dacă ne distanțăm de acest imaginar religios, vedem de ce taurul îndeplinește prin excelență rolul de speranță de augmentare a pieței de capital. Bovinele au avut un rol esențial în evoluția economiilor și, prin urmare, și a civilizației. Puterea și fertilitatea taurului l-au făcut demn de venerație și sacri ciu. A venera taurul însemna a venera abundența și fertilitatea divină. Oamenii nu au fost doar recunoscători, ci au și încercat, prin eforturile lor, să sporească aceste daruri divine.
Când avem o atitudine bul ish, de taur, cu privire la o acțiune sau la piața de capital, sperăm că inițiativele noastre vor fertile și vor duce la materializarea bogăției divine. A bul ish înseamnă a asemenea unui taur, a agentul de inseminare al fertilității. A cumpăra înseamnă a sacri ca energie divină (sub forma banilor), în speranța că o anume companie va crește. Dacă investim în noi înșine, eventual plătind pentru educație sau cursuri de formare, demonstrăm că ne încredem că vom mai productivi.
Fie că investim într-o companie sau în noi înșine, facem să circule energie în tărâmul invizibilului, în speranța că vom elibera o bogăție nețărmurită.
Investitorii care iau aminte numai la pro turile nete s-ar putea să nu recunoască în sine energia taurului divin, al cărui sacri ciu a adus la tot ceea ce este util în natură. Liniile de tendință, raportul preț–câștig pe acțiune și lichiditatea curentă a unei companii sunt instrumente utile. Cu toate acestea, ele pot afecta eforturile mai mari ale comunității de a produce și de a hrăni.
Dincolo de acestea, investitorul bul ish poate să aibă o mare di cultate în a evalua altceva decât creșterea. Însă există și alte tipuri de valori – valori necesare – pe care trebuie să le respectăm dacă vrem să primim o viziune atotcuprinzătoare.
URSUL CA ASISTENT SPIRITUAL
Venerarea ursului este de asemenea veche și răspândită. 5 Popoarele neanderthaliene așezau cranii de urs pe ceea ce se poate să fost altare, deși nu vom ști niciodată cu siguranță dacă scopul practicii era venerarea. Cum am spus, multe triburi de vânători aveau ritualuri pentru a garanta că un taur ucis avea să își dorească să revină din lumea spiritelor și să e vânat din nou. În miturile amerindienilor, ursul joacă deseori rolul de intermediar spiritual al eroului. Fiindcă urșii sapă după rădăcini, multe triburi amerindiene îi considerau șamani și vindecători. Mai multe superstiții din Europa și America se învârt în jurul puterilor terapeutice ale unturii de urs (pentru calviție și pentru dureri), ale dinților de urși (pentru durere de dinți și pentru dentiția copiilor, ca să aibă dinți puternici), ale urcării în cârca ursului (pentru vindecarea tusei convulsive), precum și ale relor de blană
smulse de pe ursul viu (despre care se credea că, amestecate cu alcool, pot vindeca epilepsia). De fapt, expresia lick into shape011 vine din superstiția conform căreia puii de urs, care par mici și diformi la naștere, sunt linși de mamele lor până ce încep să semene tot mai tare cu un urs.
În ziua de azi deținem informații mult mai precise cu privire la urs, în special cu privire la biochimia ursului în perioada hibernării. Ursul nu își scade temperatura corporală în timpul hibernării, cum fac vietățile care hibernează profund, precum marmota și veverița. În schimb, ursul consumă
aproape 4000 de calorii pe zi și își menține o stare care ar putea descrisă
drept meditativă. În vreme ca marmota și veverița sunt lipsite de apărare, ursul este pe deplin capabil să se trezească și să se apere de intruși. În decursul celor cinci luni de hibernare, ursoaica poate și gestantă, așa cum poate și să alăpteze.
Ursul pare să s deze regulile care guvernează alte mamifere, inclusiv oamenii, și care le împiedică să hiberneze. Trăind din grăsimea corporală
acumulată și neprimind niciun soi de nutrient în această perioadă, oasele ursului nu se subțiază, în ciuda inactivității pe o perioadă de cinci luni. Masa corporală cu grăsimi reduse a ursului crește, în ciuda lipsei exercițiului zic, și, în ciuda faptului că ursul nu elimină reziduurile pe întreaga perioadă a hibernării, nu are loc o acumulare toxică de uree. Oamenii de știință care studiază ursul au descoperit că aceste fenomene aparent miraculoase se
datorează unui sistem unic de reciclare în care calciul pierdut din oase pare a absorbit și utilizat la creșterea masei osoase, iar ureea, care altfel ar deveni toxică, este absorbită de vezică și sintetizată în proteine utile și neurotransmițători. Speranța oamenilor de știință este că studiul ursului ar putea oferi informații utile creării de medicamente care vor ajuta persoanele care suferă de osteoporoză sau insu ciență renală.
Există o serie de diferențe fascinante între urs și taur. Taurul merge în patru picioare, însă ursul poate merge și în două picioare, ca omul. Taurul este un animal de turmă, ursul este singuratic. Taurul a fost domesticit, însă
ursul nu. Taurul este constant în puteri fertile, însă ursul se retrage din viață
timp de luni de zile pe perioada iernii. Taurul trăiește pe suprafața însorită a pământului, în vreme ce ursul pătrunde în întunericul bârlogului său de sub pământ.
În ceea ce privește mitologia, ursul ne oferă o imagine izbitoare a cufundării în lumea subpământeană, a hrănirii de sine în pântecele pământului și a renașterii odată cu ecare trezire primăvăratică. Așadar, ursul este aidoma eroului uman care cutează să se aventureze în lumea subpământeană, lumea necunoscutului și a subconștientului. Adorația taurului reînnoiește pământul prin intermediul sacri ciului taurului. Cu toate acestea, ursul răsare din pântecele pământului pentru renașterea primăvăratică – fără sacri ciu.
Astfel, taurul și ursul există într-o contrapondere simbolică. Taurul este pururea fertil, pururea activ, cu putere de inseminare. El trăiește în lumea timpului, a vieții și a morții. Numai sacri ciul poate aduce energie nouă în această lume pentru a hrăni o viață nouă. Ursul trăiește mare parte a vieții în lumea subpământeană, în tărâmul atemporal al spiritelor. Aici, trăiește din propria carne și se autodevorează. Ca Persefona, el se consumă pe sine și devine tot mai mult o esență a sinelui. Prin acest proces misterios, acest miracol biochimic al conservării, ursul există fără funcțiile obișnuite ale vițeii. Nu mănâncă, nu elimină reziduuri. Când se trezește, primăvara, părăsește lumea subpământeană și renaște în lumea de afară pe care o cunoaștem. Se întoarce în uxul naturii până la iarna următoare, când se va retrage din nou în tărâmul atemporal al hibernării.
Să ne imaginăm că un investitor bearish crede pur și simplu că o acțiune sau piața de acțiuni va scădea în valoare ar însemna să diminuăm
semni cația mai profundă a calității de a urs. În termeni simbolici, investitorul bearish este cu adevărat concentrat pe lumea naturii, o lume care nu poate domesticită, care nu ne poate supusă prin cultivare. A bearish înseamnă a ști că avem nevoie de o vreme a conservării, că trebuie să avem timp să reciclăm ceea ce am obținut din sacri ciul taurului. Într-un fel, ursul este ința vindecătoare și înțeleaptă din sinele nostru, care ne impune să ne stăpânim aspirațiile nețărmurite de a dobândi și, în schimb, să căutăm bogățiile pe care le purtăm la interior. Așadar, ne putem retrage, asemenea ursului, și aștepta răbdători, în meditație, și totodată alerți, până ce vine anotimpul renașterii în lumea timpului. În această renaștere vom dobândi o nouă formă așa cum o dobândește puiul de urs când mama sa îl linge pentru a îi da formă.
De vreme ce toți investitorii vor să cunoască ciclurile pieței de capital, devenind, pe rând, tauri și urși, am putea face o sinteză, o imagine a unui întreg în continuă schimbare, reprezentat de taur/urs. Povestea lui Mithra care ucide taurul cuprinde o astfel de sinteză, indcă Mithra duce taurul capturat într-o peșteră. Deși scapă, taurul revine la intrarea peșterii, unde Mithra îl ucide. Dacă însă Mithra i-ar permis taurului să se întoarcă în întunericul peșterii, ar devenit taurul asemănător unui urs? Aceasta este cu adevărat chestiunea echilibrului naturii umane. Putem , totodată, expansivi ca taurul și temperați ca ursul? Putem să ne dezvoltăm economiile, și în același timp să conservăm resursele naturale ale lumii? Putem să ne luptăm și pentru bani, și pentru a ne înțelege mai profund pe noi înșine?
ÎN LABIRINT
Unul dintre cele mai renumite mituri ale Antichității, acela al Minotaurului din labirint, ne-ar putea lămuri. Zeus, zeul suprem din panteonul grecesc, avea apetitul sexual al unui taur și lua de multe ori chip de animal, dacă
