În vremurile economice tulburi ale ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, bancherii priveau nevoile de credit ale oamenilor de rând ca pe o chestiune ce ține de caritate. Sub patronajul Charity Organization Society, mulți bancheri și alți oameni înstăriți au alocat bani pentru crearea unei case de amanet care permitea acordarea rapidă de mici împrumuturi. Denumită
Provident Loan Society of New York, organizația lantropică și-a deschis porțile în 1894 și a avut drept scop acordarea de credit la o rată de dobândă
echitabilă (activitate pe care o continuă până în ziua de astăzi). Create pentru a se asemăna templelor grecești de dimensiuni mici, birourile mereu aglomerate ale asociației au dezvăluit setea oamenilor pentru credit.
Această cerere puternică pentru credit a primit în cele din urmă un răspuns antreprenorial din partea unui avocat din Norfolk, Virginia, expert în sistemul bancar și în drept societar. Arthur J. Morris considera că 80%
dintre cetățeni nu au acces adecvat la credit. În 1910, acesta a deschis Fidelity Savings & Trust Co. în Norfolk. Acordând împrumuturi în temeiul abilității de câștig, precum și al caracterului solicitantului la rate de dobânzi care, deși mari, erau mult mai bune decât cele oferite de cămătari, așa-zisele Bănci Morris s-au răspândit curând și în alte orașe. Morris a introdus practica creării unei asigurări de viață pentru debitor, cu scopul de a proteja atât Băncile Morris, cât și pe giranții cambiilor puse gaj pentru împrumuturi. Astfel, Morris a reușit să promită că: „Datoriile niciunui om nu vor dăinui mai mult decât el.“
Mai mult decât atât, Morris a ajutat și la dezvoltarea conceptului de nanțare în rate pentru achiziționarea de automobile. Creditul de achitat în rate acordat pentru nanțarea de automobile s-a ridicat la 304 milioane de dolari în 1919 și la 1,384 miliarde de dolari în 1929.17 În anii 1920, această
infuzie de credit a ajutat la menținerea fabricilor ocupate cu producția, fenomen care a stimulat economia, în timp ce bursa lua avânt.
În realitate, deși contractarea creditului de consum a fost foarte răspândită în anii 1930, cei care aveau un venit s-au dovedit a un bun risc
creditar. Băncile nu își mai permiteau să ignore salariații ca sursă de pro t potențial. Creditul de consum a urcat la niveluri înalte la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, de la 5,665 miliarde de dolari în 1945 la 38,830 de miliarde de dolari în 1955 și la 90,314 miliarde de dolari în 1965. In ația nu putea reprezenta decât o parte relativ mică a acestei creșteri.
SIMBOLISMUL UNEI ARHITECTURI BANCARE ÎN SCHIMBARE
Bineînțeles, băncile și-au dorit să convingă deponenții că banii lor sunt în siguranță. Trezoreriile antice de la Del fuseseră ridicate pentru păstrarea în siguranță a avuției orașelor-stat. Arhitecții băncilor din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea aveau de multe ori drept model templele antice din Grecia și Roma. Foarte multe bănci semănau cu templele, splendoarea lor ind impregnată de puterea implicită a divinităților nevăzute. Fațadele cu coloane, porțile masive și interioarele impunătoare cu tavane boltite aveau rolul de a-i inspira privitorului uimire și venerație.
Pentru a completa ideea că aceste clădiri sunt seifuri mari și de nepătruns, ferestrele erau de regulă minuscule. Chiar și în interiorul băncii, birourile erau ascunse vederii, iar operațiunile cu bani erau întreprinse cu glas șoptit de către funcționarii băncii.
Pe reversul bancnotei de 10 dolari este gravată imaginea Trezoreriei Statelor Unite din Washington, D.C. Treptele largi care par să ducă spre cer, coloanele elegante și dimensiunea vastă a edi ciului con rmă rolul sacru și inviolabil pe care acest edi ciu îl are asupra vieții noastre. Clădirea Trezoreriei, ridicată în 1836, este a treia cea mai veche clădire din Washington, ind precedată doar de Casa Albă și de Capitoliu.
First Bank01, prima bancă a Statelor Unite, proiectată de Samuel Blodget, Jr. și construită în Philadelphia între 1795 și 1797, are o fațadă de marmură
albă care conferă un sentiment foarte asemănător celui dat de edi ciul Trezoreriei: șase coloane corintice, care susțin un fronton pe care se a ă
blazonul Statelor Unite. omas Je erson, deși neîncrezător în bănci și în credit, a in uențat arhitectura monumentului prin dragostea sa față de modelele grecești și romane.
Așadar, First Bank a fost modelată după templul roman de la Nîmes, pe care Je erson îl considera cea mai frumoasă clădire rămasă din Antichitate.
Deși experții în arhitectură pot detecta și in uențe diverse, grandoarea monumentală și sensibilitatea clasică a făcut din First Bank nu doar prima bancă construită în această manieră, ci și un model pentru băncile construite ulterior. Până în 1800, First Bank a servit drept sediu temporar al guvernului noii națiuni, în vreme ce Washingtonul era în construcție.
După mai bine de un secol, în 1908, National City Bank (astăzi Citibank) a angajat renumita rmă de arhitectură McKim, Mead & White pentru reproiectarea clădirii lungi cât o stradă a United States Customs House din New York, pentru a folosită cu rolul de bancă. Customs House se mândrea deja cu o fațadă impresionantă, cu o duzină de coloane ionice. Deasupra lor, McKim, Mead & White a adăugat patru etaje decorate anterior cu o duzină
de coloane corintice, aranjate pentru a echilibra coloanele ionice de sub acestea. Din moment ce primul rând de coloane începe pe un perete situat la mai mult de două ori înălțimea unui om, efectul general este monumental.
La interior, renovarea a adus clădirii lumina soarelui, care se revarsă de la înălțimile de empireu02 ale tavanului înalt de 18 metri.
Multe alte edi cii bancare pot folosite drept exemple ale in uenței clasice, însă adevărul este că arhitectura templelor nu a putut supraviețui creșterii consumerismului și goanei frenetice a băncilor după pro turile generate de dobânzile aplicate datoriilor consumatorilor. O nouă arhitectură
bancară a evoluat pe măsură ce băncile s-au apropiat de cetățeni și au încercat să îi facă să se simtă bine primiți. 18 Cea mai dramatică manifestare a șocului acestei noi direcții a fost reprezentată de fațada unei bănci proiectate de Skidmore, Owings & Merril în 1953–1954. Edi ciul de patru etaje, neornamentat, construit ca lială a Manufacturers Trust Company de pe Fi h Avenue și Forty- ird Street din New York, avea fațadă de sticlă.
Această fațadă includea cele mai mari geamuri de sticlă instalate vreodată pe o clădire până la acea vreme: 2,9 pe 6,7 metri.
Spre deosebire de băncile asemănătoare templelor antice, proiectate după imaginea siguranței de nepătruns, această clădire modernă din sticlă
invita trecătorii în incinta băncii. Îi făcea interiorul accesibil – ce secrete ar putut ascunde, când orice trecător putea să îi vadă interiorul bine luminat?
Arhitecții au inclus o izbitoare dovadă vizuală a faptului că această bancă nu avea de tăinuit niciun secret. Modelul lor a plasat seiful, cea mai lăuntrică și mai tainică incită a băncilor de până atunci, la nivelul străzii. Datorită
zidurilor de sticlă, trecătorii nu pot să nu vadă seiful și să înțeleagă, chiar și fără să își dea seama, că această bancă nu se vrea a un templu. Nu doar că
acest design a fost o lovitură publicitară de grație, dar a și impus noi norme pentru arhitectura bancară.
Nu este o coincidență faptul că atât cardurile de credit emise de bănci, cât și această revoluție în arhitectura bancară datează de la începutul anilor 1950. Cele două fenomene sunt înfrățite, aparținând aceleiași familii.
Această familie, spre deosebire de băncile din trecut, era doritoare de companie. De fapt, arhitectura le spunea clienților că sunt bineveniți, iar cardurile de credit erau ca o extensie a acestei arhitecturi. Pentru milioanele de oameni care au primit prin poștă carduri de credit nesolicitate, înainte ca guvernul federal să interzică aceste practici în 1970, cardurile de credit au fost o invitație de a păși într-una din tot mai numeroasele bănci de sticlă și a cunoaște un bancher prietenos. Pe măsură ce creditul de consum a ajuns la 131,6 miliarde de dolari în 1970, la 350,3 miliarde de dolari în 1980 și la 794,4 miliarde de dolari în 1990, disponibilitatea consumatorilor de a se împrumuta nu a făcut decât să sporească atracția ferestrelor mari prin care puteau văzuți o țerii bancari, lucrând de zor în biroul lor. 19
CE VOM PIERDE DACĂ BANI VOR FI ÎNLOCUIȚI DE CARDURI DE
CREDIT ȘI DE TRANSFERURI ELECTRONICE
Am examinat întrebuințarea cardurilor de credit și relația băncilor cu datoria de consum din mai multe motive. Aceste carduri omniprezente funcționează într-o manieră care le face deosebit de convenabile, însă scopul lor este de a crește îndatorarea în rândul consumatorilor. Înțelegând asta, ecare dintre noi poate să facă o alegere informată cu privire la disponibilitatea sa de a crea datorii și de a contribui la cheltuielile cu dobânda, ceea ce formează un procent semni cativ din pro turile bancare.
Dincolo de aceasta însă, cardurile de credit oferă o manieră de a privi mai profund fenomenul și mai nou al transferurilor electronice de fonduri.
Indiferent care au fost motivele (atât pentru emitent, cât și pentru utilizator) ce au stat la baza expansiunii continue a întrebuințării cardurilor de credit, aceleași motive au afectat și întrebuințarea transferurilor electronice. Până la urmă, cardurile de credit par să e doar un pas în direcția unei societăți fără
bani numerar. Bancomatele au devenit omniprezente, iar următorul pas va reprezentat, cel mai probabil, de rețele interactive care ne vor permite să
facem cumpărături de acasă și să ne achităm facturile prin intermediul transferurilor electronice. Guvernele experimentează emiterea de carduri de credit pentru înlocuirea plăților ajutorului social și a emiterii de tichete de masă, în speranța de a reduce costurile cu birocrația, precum și de a reduce frauda, însă unul dintre efecte este lipsirea participanților de valoarea simbolică inerentă oricărui schimb de bani pentru bunuri sau servicii. 20
Dacă înlocuirea banilor cu transferurile electronice pare o realitate îndepărtată, să nu uităm că cele mai mari sume de bani călătoresc deja în format electronic. Spre exemplu, sistemul de plăți interbancare Clearing House, deținut de 11 dintre cele mai mari bănci din New York, pune în mișcare un trilion de dolari în ecare zi în format electronic – mai mult decât cantitatea monetară totală a Statelor Unite. În vreme ce numerarul (85%) și cecurile (13%) sunt metodele folosite în 98% dintre tranzacții, tranzacțiile cu numerar reprezintă doar 1% din valoarea totală a tranzacțiilor. 21 Astfel că persoanelor zice le place să folosească numerarul pentru tranzacții, însă instituțiile nanciare preferă să își facă transferurile considerabil mai mari pe cale electronică.
Ce ar însemna ca transferurile electronice și cardurile de credit să
