plătesc dobânzi, acești deținători de carduri evitau necesitatea de a se informa cu privire la rata dobânzii. Dacă ar întrebat, ar a at că rata medie a fost în jur de 20% de-a lungul anilor 1980. Consumatorii care credeau că își vor achita soldurile luna următoare le-au oferit băncilor pro turi de miliarde de dolari.
Indiferența consumatorilor de carduri de credit față de rata dobânzii a devenit evidentă încă din anii 1950. Taxa medie pentru soldul de pe cardul de credit a ajuns la 19,8%13, iar rata taxei nu a scăzut nici pe măsură ce ratele dobânzilor s-au diminuat în anii 1980. Odată cu recesiunea de la începutul anilor 1990, ratele de dobândă achitate de bănci deponenților au scăzut la 2-3% în 1993. În același timp, băncile le aplicau dobânzi de aproape 20%
clienților cu carduri de credit. Asta a făcut ca afacerea cu carduri de credit să
devină foarte pro tabilă și se prea poate să salvat anumite bănci de la falimentul cauzat de creditele imobiliare nepro tabile.
O bătălie extraordinară dusă în Congresul american a atras, în cele din urmă, atenția posesorilor de carduri de credit asupra situației lor. 14 La data de 12 noiembrie 1991, președintele Bush a ținut un discurs în care a îndemnat băncile să scadă ratele la cardurile de credit, susținând că măsura ar încuraja consumatorii să cheltuiască și ar bene că economiei. La data de 13 noiembrie, senatorul D’Amato, republican din New York, a propus o lege pentru limitarea ratelor dobânzii la cardurile de credit la 14%, mult sub
plafonul stabilit la nivel de stat prin legile dobânzii, care varia, de regulă, între 18 și 24%.
Cu toate acestea, când legea a trecut în Senat cu 74 de voturi la 19, Casa Albă a denunțat-o. Secretarul Trezoreriei a numit propunerea „trăsnită“ și a acuzat-o de scăderea pieței de acțiuni cu 120 de puncte. Vicepreședintele a spus că milioane de oameni și-ar pierde cardurile de credit, iar președintele Rezervei Federale a conchis că băncile ar pierde pro turile necesare obținute din ratele dobânzii. Adevărul rușinos este că dacă ar fost reduse ratele și cardurile ar fost emise numai persoanelor care le puteau achita cu siguranță, atunci un număr imens de oameni și-ar pierdut cardurile de credit, iar aceștia erau exact grupul care menținea soldul care acumulează
dobândă de la o lună la alta și care plătește rate mai mari, salvând multe bănci de la eșec. Președintele Bush s-a văzut nevoit să amenințe că va respinge o propunere de lege populară, care ar limitat rata dobânzii.
Deși nu a devenit lege, proiectul lui D'Amato a ajutat oamenii să
conștientizeze problema cardurilor de credit. Băncile au început să
concureze în privința ratelor la cardurile de credit, care au scăzut, în medie, dar au rămas extrem de mari în comparație cu ratele pentru datorii garantate, cum ar împrumuturile pentru autoturisme sau cele imobiliare.
Astfel, puterea magică a cardurilor de credit este o iluzie. Dacă există
magie, ea nu se a ă în cardul de credit, ci în rata dobânzii. Baronul de Rothschild, renumitul bancher, nu putea enumera cele șapte minuni ale lumii, însă a numit dobânda compusă drept cea de-a opta minune. Banii se pot dubla în puțin peste șase ani la o rată a dobânzii de 12% (în parte ca urmare a faptului că dobânda achitată în primul an acumulează dobândă în anii ulteriori). La o dobândă de 20%, cât au avut cardurile de credit, banii datorați se vor dubla în mai puțin de patru ani. Altfel spus, dacă un posesor de card datorează 2000 de dolari și achită lunar numai suma minimă, va avea nevoie de 22 de ani să achite cei 2000 de dolari și dobânda de 4919
dolari, asta dacă rata dobânzii este de 19,8%.
Mai ales date ind costurile dobânzii, este remarcabil câți oameni achită
numai suma minimă și își imaginează că nu au probleme cu banii. Nu se consideră datornici. Au fost abordați de un emitent de carduri de credit, au completat o cerere, au primit aprobarea. Au obținut dreptul la propria linie de credit. Cine să știe mai bine decât o bancă dacă situația nanciară a unei
persoane justi că emiterea unui card cu linie de credit? Pare că banca aprobă achitarea sumei minime lunare. Nu este nevoie de nimic mai mult pentru a considerat client solvabil.
DATORNICI ANONIMI ȘI ILUZIA
SPULBERATĂ A CARDULUI DE CREDIT
Semnalele de alarmă cu privire la cardurile de credit sunt bine-cunoscute.
De fapt, unul dintre ele este achitarea exclusiv a sumei minime în ecare lună. Altul este achiziționarea de alimente cu cardurile de credit (în ciuda campaniei MasterCard care spune că „banii inteligenți“ sunt folosiți la supermarket). Utilizarea soldului de pe un card de credit pentru a achita alte datorii, a combate plictiseala sau depresia prin cumpărături și consumarea întregului sold în ecare lună, astfel încât, dacă apare o urgență, nu mai sunt bani, sunt toate semnale de alarmă. La fel sunt și achitarea cumpărăturilor unui prieten cu cardul tău de credit și tratarea banilor primiți înapoi de la prieten ca pe un cadou, precum și solicitarea unor linii de credit mai generoase, solicitarea unui împrumut pentru achitarea datoriilor de pe alt card de credit și folosirea unei linii de credit cu ipotecă pe casă, ignorarea scrisorilor de la creditori, dar și ajungerea în situația în care o parte din salariu se reține la plată, pentru datorii, din ordin judecătoresc. Mulți oameni vor încerca să ignore aceste semnale de alarmă, o negare ușor de digerat din cauza absenței programelor de educare cu privire la nanțele personale.
Iluzia se spulberă abia când datornicul ajunge în incapacitatea de a achita chiar și suma minimă lunară. O femeie în vârstă, care ani la rând a achitat suma minimă lunară, a povestit cum și-a dat seama ce datorii mari avea. A mers la un consilier nanciar specializat în datorii și i s-a spus că, pornind de la raportul încasări-datorii, ar trebui să declare faliment. În schimb, femeia a ales să meargă la Datornicii Anonimi și să renunțe la iluzia că viața nu poate trăită fără carduri de credit. Și-a tăiat cardurile de credit, a stabilit un program de plăți eșalonate cu toți creditorii și, în cele din urmă, a reușit să își achite toate datoriile.
Datornicii Anonimi este unul dintre numeroasele programe în 12 pași care ajută oamenii să își revină de pe urma unei dependențe. Conform celor
12 Tradiții ale Datornicilor Anonimi: „Singura condiționare pentru calitatea de membru al Datornicilor Anonimi este dorința de a nu mai contracta datorii negarantate.“15 Fundațiile Datornicilor Anonimi sunt atât pragmatice, cât și spirituale. Aspectul pragmatic impune ca datornicul să se întâlnească pe teren comun cu alți membri ai Datornicilor Anonimi, a rmând „Am fost neputincioși în privința datoriei – viața noastră devenise imposibil de gestionat“, precum și prin efectuarea unui „inventar moral profund și curajos al sinelui nostru“. Aspectul spiritual impune ca datornicul să creadă că „o Putere mai mare decât noi ne poate readuce la normal“, precum și să ia „o decizie de a ne conferi voința și viața Domnului, așa cum Îl înțelegem noi“. Datornicii Anonimi îi încurajează pe cei care se simt neputincioși cu privire la bani să își redirecționeze energia dependentă
asupra celor divine. Dacă adversitatea datoriei poate servi spre a adânci viața spirituală, atunci înțelegerea datoriei ne oferă și sentimentul abundenței naturale din care izvorăsc banii.
Când femeia care a mers la Datornicii Anonimi a încercat să se elibereze de datorii, ea a întâlnit un aspect secret și foarte murdar al furnizării sistematice de datorie prin intermediul cardurilor de credit. Agențiile de colectare o sunau la orice oră, inclusiv în toiul nopții și dimineața devreme, precum și în weekend. Era amenințată cu procese și cu un rating de credit negativ. Timp de mai bine de șase luni, ecare dintre cei zece creditori a sunat-o cel puțin o dată pe săptămână. Acești apelanți aveau, de regulă, un ton nervos, înfumurat, și o acuzau că ascunde bani, că încearcă să
perpetueze o fraudă, că minte. Păreau a-i citi argumente prestabilite, când i-au spus că ar trebuit să se gândească mai bine înainte să intre în datorii. Au întrebat-o în repetate rânduri dacă are economii sau prieteni și rude de la care se poate împrumuta. Ca răspuns la oferta ei de a stabili un program de plăți eșalonate, aceștia spuneau lucruri precum: „Chiar și cei cu ajutor social plătesc mai mult de atât.“
Așadar, cealaltă parte a plăcerilor promise de cardurile de credit este durerea cauzată acelora care nu reușesc să achite. Această durere este evident un secret, din moment ce companiile care vând cardurile de credit nu și-ar dori să m conștienți că poate „Pentru că meriți“ și „Bani inteligenți“ sunt doar două dintre multele minciuni folosite pentru a pro ta de pe urma lipsei de cunoștințe cu privire la chestiuni monetare a clienților. Iar tratamentul
aplicat femeii care și-a tăiat cardurile de credit nu a fost în niciun fel excepțional. A fost la fel de mult parte din sistem ca și recrutarea studenților, cărora li s-a spus că pot avea card de credit cu linie de împrumut fără girant sau venit minim.
În acest fel, promisiunea simbolică a cardurilor de credit, anume o linie de credit nelimitată care nu trebuie niciodată achitată este, bineînțeles, încălcată. Reclamele, cu fanteziile pe care ni le vând, sunt parte a unui sistem creat pentru pro t. Sistemul ademenește oamenii să procure și să utilizeze cardurile, inclusiv pe aceia care nu vor în stare să achite. Ei sunt tratați ca date statistice și sunt pasați recuperatorilor de datorii. În opoziție cu acest sistem de plată, plata cu bani gheață este un exercițiu reconfortant în realitate. Banii gheață simbolizează potențialul și energiile curente, astfel că
simțim sacri ciul de bani gheață mult mai intens decât simțim promisiunea achitării viitoare pentru care ne dăm acordul când întrebuințăm un card de credit. Dacă dorim să cheltuim mai puțin, cu siguranță ne va de folos să
folosim bani gheață în locul cardurilor de credit.
BĂNCILE VÂNEAZĂ PROFITURILE ADUSE DE CREDITELE DE
CONSUM
Pentru a dobândi o înțelegere deplină a motivului promovării cardurilor de credit și al creșterii datoriilor, trebuie să legăm utilizarea cardurilor de credit de evoluția consumerismului și a sistemului bancar în secolul al XX-lea.16 La începutul secolului, băncile nu căutau să pro te de pe urma consumatorilor.
De fapt, băncile nu considerau că împrumuturile de nevoi personale fac parte din domeniul lor de activitate.
Dacă un lucrător obținea ceva pe credit, de regulă o făcea prin intermediul conturilor deschise la comercianți locali. O persoană care nu se putea împrumuta de la familie sau prieteni avea o singură soluție: un cămătar care percepea rate de dobândă excesive, de multe ori devastatoare.
La acea vreme, conceptele de producție în masă și consumerismul necesar susținerii acestei producții se a au în fază incipientă. Băncile obțineau pro turi din serviciile acordate comunității de afaceri. În vreme ce lucrătorii își puteau depozita banii la bancă pentru păstrare, băncile nu puneau în circulație aceste depuneri înapoi în mâinile lucrătorilor prin
intermediul împrumuturilor. Întrucât automobilul este emblematic pentru creșterea consumerismului, este interesant de observat că până în 1910
achiziționarea unui automobil se făcea prin achitarea sumei integrale în numerar.
