Imaginea închisorii datornicilor creează o legătură simbolică între datorie și libertate. Astăzi, acest simbol al puterii de întemnițare pe care o are datoria nu mai există, astfel că întemnițarea la care ne condamnă datoria este înșelătoare și di cil de conceput. Trebuie să ne folosim imaginația pentru a înțelege imaginea închisorii datornicilor. Trebuie să părăsim lumea noastră
și să trecem hotarul ce ne poartă în viața subconștientului, acolo unde cardurile de credit nu pot achiziționa nimic și unde datoria existențială este darul și povara nașterii noastre. În acest fel, relația noastră cu datoria și cu banii are potențialul de a deveni o relație creativă, o expresie a rii noastre, formată din aceeași inspirație care insu ă viață poeziei și artei.
C.G. Jung a scris despre jocul fanteziei care precedă orice muncă
creativă: „Fără această joacă cu fantezia, nicio muncă creativă nu a luat naștere până acum. Datoria pe care o avem față de jocul imaginației este incalculabilă. “41 Această datorie imposibil de cuanti cat ne permite să
sondăm străfundurile propriei ri. În acest joc al imaginației rezidă
oportunitatea de a deveni conștienți de ceea ce este nedeslușit și ascuns sinelui. Fantezia permite lumii conștiente și lumii subconștiente să se întâlnească. Permite prizonierului să își dea seama că turnul închisorii se ridică la cer spre viața su etului. Permite ecăruia dintre noi să își măsoare datoriile bănești ca simplu aspect al unei datorii mai mari, pentru propria viață, pe care o avem cu toții de achitat. Iar explorarea datoriei, e pentru bani, e pentru viața pe care o trăim, ne poate dezvălui bogății de neimaginat, așa cum argintul păzit de un credincios spirit al pământului era de neimaginat pentru tânărul risipitor Li Wu.
01 Citatul original este din David Copper eld. Vezi și ediția în română, traducere de Cristina Jinga, 2020, Litera, București, p. 209.
02 Originalul din Codul lui Hammurabi, traducere de Ovidiu Tămaș, Proema, Satu Mare, 2001, p. 31.
03 Matei 18:28.
04 Prov. 6:3.
05 În franceză, „lovitură de grație“.
CAPITOLUL 8
SIMBOLURI SCHIMBĂTOARE
Bani , cardurile de credit și băncile
Odată, un comerciant a cioplit o statuetă de lemn a lui Mercur și a scos-o la vânzare în piață.1 Însă indiferent cât a lăudat frumusețea statuii, nimeni nu a vrut să i-o cumpere. Așa că a schimbat abordarea și a început să strige astfel:
„Zeu de vânzare! Zeu de vânzare! O să vă îmbogățească și o să vă umple de noroc!“ În sfârșit, cineva a întrebat de ce, dacă Mercur aduce asemenea bogăție, comerciantul nu păstrează statuia și bogăția pe care o conferă ea.
„Îți spun de ce: aduce fără îndoială bogăție, însă nu se grăbește, iar eu am nevoie de bani acum“, răspunde comerciantul.
Intitulată „Vânzătorul de statui“, această poveste din fabulele lui Esop insinuează că vânzătorul statuii este un șarlatan, a cărui laudă exagerată a statuii depășește cu mult adevărul. Dacă statuia ar putea cu adevărat să facă
ceea ce spune comerciantul, de ce nu ar aștepta să se bucure de bunăstarea pe care o va primi cu timpul? Realitatea este că acesta nu își imaginează
bunăstarea decât sub forma banilor. Nu se gândește la ceea ce simbolizează
banii, cum ar energia vitală și împărțirea roadelor în sânul comunității.
Poate că ar mult mai bine pentru comerciant să mediteze în fața statuii. Cu trecerea timpului, el ar putea dobândi o înțelegere mai profundă a procesului creativ prin care a realizat statuia, precum și a valorii descoperirii de imagini asemenea celei a lui Mercur, care ne-ar putea ajuta să ne conectăm la bogăția noastră interioară, dar și a rolului banilor ca simbol și unealtă, și nu ca scop în sine.
Totuși, atitudinea comerciantului este, în multe feluri, contemporană.
Dorința de a avea „bani acum“ este re ectată în multe aspecte ale lumii în care trăim: povara datoriei consumatorilor, an după an de de cit bugetar, falimente ale indivizilor sau societăților la niveluri care, cu puțin timp în urmă, ar fost de neconceput. Suntem cu toții conștienți de magnitudinea datoriei publice. Însă, dacă ne dăm seama că datoria individuală (inclusiv
creditele de consum și cele ipotecare), ca procent din venitul disponibil anual (după taxe), a crescut în Statele Unite de la 35% în 1950 la mai mult de 80% astăzi, ne-am putea întreba care este efectul acestei poveri asupra vieții noastre cotidiene. 2
Pentru a înțelege de ce ne-am obișnuit atât de tare cu îndatorarea, trebuie să ne gândim la toate modurile în care simbolurile din jurul nostru s-au schimbat. Spre exemplu, deși natura imaginilor de pe bani a rămas, în mare parte, aceeași de-a lungul secolului al XX-lea, banii s-au schimbat profund. Nu mai sunt corelați la valoarea metalelor prețioase, aur sau argint, ci sunt pur și simplu sunt hârtie. Dincolo de asta, simbolistica banilor este concurată de cea a cardurilor de credit, care sunt o unealtă nelipsită în economia noastră orientată spre consumator. Reclamele la carduri de credit, ca să nu mai spunem de faptul că datoria creată nu trebuie achitată curând, ne încurajează să privim cardurile de credit ca pe obiecte magice care, practic, creează „bani acum“. Datoria la cardurile de credit este un factor semni cativ al numărului fără precedent de falimente. În cele din urmă, și băncile și-au schimbat atât relația cu comunitatea, cât și simbolistica arhitecturală. La începutul secolului al XX-lea, aproape nicio bancă nu acorda împrumuturi consumatorilor, în vreme ce pro turile generate de cardurile de credit sunt astăzi o componentă esențială a pro tabilității generale și a supraviețuirii băncilor.
Aceste simboluri schimbătoare și relații noi sunt ca piesele unui puzzle.
Capitolul de față caută să integreze aceste piese, astfel încât să dobândim o înțelegere mai clară a felului în care ecare dintre noi și societatea în ansamblul ei suntem afectați de dorința de a avea „bani acum“. Asta nu înseamnă că ne îndreptăm către un scenariu catastrofal, însă este cel puțin o recunoaștere a noilor realități bănești. Nu putem folosi banii ca pe o lentilă
prin care să privim în sinele nostru dacă nu înțelegem natura schimbătoare a acestora în lumea din jur.
TRANSFORMAREA BANILOR
Într-un capitol precedent am expus bătălia extraordinară dusă de Wil iam Jennings Bryan pentru a face din argint un metal monetar, cum este aurul.
Discursul său „ Cross of Gold “ a exprimat clar puterea simbolică profundă a
aurului. Deși a triumfat asupra președintelui Grover Cleveland, obținând nominalizarea Partidului Democrat, a fost învins indiscutabil de republicanul Wil iam McKinley, atât în alegerile prezidențiale din 1896, cât și în cele din 1900.
Republicanii au inaugurat veacul nou promulgând legea etalonului de aur din 1900. Printre prevederile sale esențiale se regăsea și con rmarea aurului ca principal metal monetar, precum și consacrarea aurului ca standard de valoare. Legea prevedea: „Dolarul alcătuit din 25,8 boabe de aur cu titlul de nouă zecimi va unitatea standard de valoare, iar toate formele banilor emiși sau bătuți în Statele Unite vor menținute la paritate de valoare cu acest standard.“3 Argintul nu a fost eliminat ca metal monetar, însă principala sa întrebuințare a fost pentru bancnote mici (de 10 dolari sau mai puțin) și monede. Toți banii de hârtie, inclusiv greenbacks, puteau răscumpărați pentru aur la Trezorerie. Trezoreria putea să emită numai certi cate de aur sau argint egale cel mult cu cantitatea de aur și argint deținută ca fond duciar în seifurile sale.
Pur și simplu, banii de hârtie simbolizau o cantitate anume de aur și argint depozitată la Trezorerie și disponibilă pentru schimb. Așadar, o bancnotă de 20 de dolari a șa următorul mesaj: „Bancnota aceasta certi că
faptul că în Trezoreria Statelor Unite a fost depozitat aur în valoare de 20 de dolari, achitabil deținătorului la solicitarea acestuia“. În vreme ce bancnota de 5 dolari făcea referire la „5 dolari de argint achitabili la solicitare“. Aceste bancnote erau numite „certi cate de aur“ și „certi cate de argint“.
Cu toate acestea, dacă ne uităm la banii de hârtie de astăzi, nu vom găsi nicăieri menționarea argintului sau a aurului. Ceea ce avem și schimbăm între noi sunt bancnote ale Rezervei Federale. În 1907, o panică nanciară, marcată de o lipsă de credit necesar întreprinderilor, a solidi cat sentimentul necesității unui mecanism de exibilizare a rezervei monetare.
Acest mecanism a fost Sistemul Rezervei Federale, care a creat o rețea de bănci ale Rezervei Federale, autorizate să emită bancnote ale Rezervei Federale. 4 Fără a intra în detaliile tehnice ale acestui sistem, putem spune că
a permis activelor lichide ale băncilor (precum efecte de comerț
achiziționate de la întreprinderi) să e întrebuințate ca rezerve pe baza cărora băncile puteau emite bancnote ale Rezervei Federale. Deși legea Rezervei Federale din 1913 impunea ca o parte din această rezervă să e sub
