luăm bani cu împrumut, avem impresia că am moștenit o mică avere.
Primim ceva pentru care nu am muncit – resursele noastre din prezent sunt
mărite și avem speranța unui trai mai bun. Firește, moștenirea nu trebuie achitată, spre deosebire de datorie. Însă achitarea datoriei este un fapt viitor
– în momentul primirii banilor, ca moștenitorii, suntem mai bogați decât eram înainte.
Wil iam
ackeray, contemporan cu Charles Dickens, a făcut
următoarea observație despre datorie în Bâlciul deșertăciunilor: „Toată
lumea din Bâlciul deșertăciunilor trebuie să remarcat pe ce picior mare trăiau cei care erau înglodați până peste cap în datorii, că nu se abțin de la nimic și cât de voioși și de în largul lor se simt ei în mintea lor.“24 Deși este sarcastic, ackeray surprinde cu siguranță felul în care datornicii s-ar putea vedea ca moștenitori, cel puțin până în clipa când trebuie achitate datoriile.
Până și povestea lui John Dickens, zăcând în închisoarea datornicilor, ilustrează strania asemănare dintre datorie și moștenire. Dickens era întemnițat la Marshalsea de mai puțin de două luni când mama i-a decedat, la vârsta de 79 de ani. Prin testament, aceasta i-a lăsat ului 450 de lire, mai mult decât su cient pentru achitarea datoriilor și pentru a îi permite acestuia să înceapă o viață nouă alături de familie. La data de 28 mai, John Dickens a ieșit din Marshalsea în calitate de om liber, de moștenitor, și nu de debitor.25 Deși John Dickens nu a mai pășit niciodată în închisoarea datornicilor, ul său, Charles, a purtat povara acestei experiențe tot restul vieții: „Întreaga mea re a fost într-atât de pătrunsă de durerea și umilința acestor considerații, încât chiar și acum, când sunt o persoană notorie, iubită
și fericită, deseori uit, în visurile mele, că am o scumpă soție și copii minunați, chiar și faptul că sunt bărbat, și mă întorc, cu amărăciune, înapoi la acea perioadă din viața mea.“26
PODUL DIN QUANZHOU
Un basm chinezesc, Podul din Quanzhou, ne-ar putea ajuta să înțelegem această stranie conexiune dintre datorie și moștenire.27 S-au spus multe povești despre acest pod construit în domnia împăratului Zhenzong (998–
1022). Înainte de a construit podul, spiritele male ce care trăiau în râul Luoyang îi chinuiau pe oamenii care traversau râul pe barcă. Construirea podului a necesitat multe miracole și ajutor supranatural.
Povestea noastră nu este despre construirea podului, ci despre reconstrucția lui după mai mult de 700 de ani. În timpul domniei Împăratului Qianlong (1736–1796), trăia un tânăr foarte cheltuitor, Li Wu, al cincilea u și al cărui nume înseamnă chiar „al cincilea“. Deși tânărul cheltuia mult, nu muncea din greu și rămânea deseori dator. Toți negustorii se temeau să îi vândă ceva, cu excepția măcelarului, care era întotdeauna dispus să accepte bilete de datorie de la Li Wu. Măcelarul i-a spus chiar lui Li Wu să cumpere cât po ește și nu l-a presat niciodată să achite numeroasele datorii pe care le acumulase.
În cele din urmă, până și lui Li Wu i s-a părut straniu comportamentul măcelarului. După ce a achitat o comandă de carne, s-a ascuns în spatele magazinului și l-a urmărit pe măcelar până la un templu ridicat pe un deal în onoarea zeiței pământului. Dând la o parte un smoc de iarbă, măcelarul a așezat biletul de datorie primit de la Li Wu într-un mormânt, din care a scos o bucată de argint. Când Li Wu s-a uitat în mormânt, a zărit multe oale cu argint, dintre care una era doar pe jumătate plină, însă conținea toate biletele de datorie pe care măcelarul le primise de la Li Wu.
Dintr-odată, spiritul pământului a prins viață și a spus că tot acel argint îi aparține lui Li Wu. Spiritul păzise acele bogății, însă acum putea să își părăsească postul, indcă se prezentase stăpânul argintului. Astfel, generoasa conferire de credit lui Li Wu fusese bazată pe cunoașterea de către bucătar a felului în care biletele de datorie puteau transformate în argintul din comoara secretă.
Li Wu era acum un om bogat și curând a primit un vizitator straniu, pe Kang Qinlong, care susținea că are puterea de a descoperi comori îngropate.
Kang a venit pentru a îi evalua caracterul lui Li Wu, care, indcă devenise un om mai bun, l-a tratat pe Kang excelent. I-a dat oaspetelui său chiar boluri de aur în care să își spele chipul în ecare zi, iar când Kang a aruncat bolurile într-un iaz cu lotuși, Li Wu nu a spus nimic. După câteva luni, Kang a plecat fără să își ia rămas-bun.
Următorul capitol din viața lui Li Wu nu a fost la fel de plăcut. În trecut, Li Wu îl insultase pe un bărbat, care acum răspândea acuzații calomnioase împotriva sa cum că ar un tâlhar. Cum altfel ar reușit Li Wu să
acumuleze o asemenea bogăție? În consecință, toată avuția i-a fost con scată
și el a fost dus la curtea împăratului ca să e judecat, pasibil de pedeapsa
capitală. În lanțuri, a traversat podul ce se ridica peste râul Luoyang. Văzând că apele râului um at aproape cuprinseseră podul, Li Wu a jurat pe loc că, dacă îi va cruțată viața, va înălța podul cu trei picioare.
Pe măsură ce gărzile și Li Wu se apropiau de curtea împăratului, Li Wu a văzut întinderi mari al căror proprietar era chiar el. După cercetări rapide, s-a a at că acestea fuseseră achiziționate de Kang pentru Li Wu. La curtea împăratului, Kang a făcut o cochilie de aur în care a așezat un melc. Li Wu i-a dat acest dar miraculos împărătesei, care l-a convins pe împărat să îl elibereze pe Li Wu. Apoi, Li Wu a luat bolurile de aur pe care Kang le aruncase în iazul cu lotuși și s-a ocupat de administrarea terenurilor cumpărate de Kang pentru el. A devenit atât de bogat, încât și-a ținut promisiunea de a înălța podul cu trei picioare de pe râul Luoyang.
DRUMUL DATORNICULUI CĂTRE CUNOAȘTERE
Această poveste îl leagă direct pe datornic de moștenitor. Toată lumea, inclusiv Li Wu, îl consideră pe acesta datornic; numai măcelarul nu. Totuși, Li Wu este, de fapt, un erede, nu un datornic. Un spirit veghează asupra moștenirii sale, argintul, care îi vine din mormânt. Întocmai ca Mercurius, spiritul a așteptat vreme îndelungată să îi dea proprietarului de drept comoara și, odată îndeplinită sarcina sa, este în sfârșit liber să își abandoneze postul.
Al cărui spirit este acesta și de ce păzește el moștenirea lui Li Wu? Ar putea un aspect pe care Li Wu nu l-a descoperit încă în sine. Într-un fel, în acest spirit rezidă viitorul lui Li Wu. Curiozitatea, aceeași care l-a mânat pe ul tăietorului de lemne în inima pădurii, îl face pe Li Wu să îl urmeze pe măcelar la templul din vârful dealului. În acest loc înalt și sacru, Li Wu găsește ceea ce îi aparține de drept, comoara sa de argint.
Această poveste ne propune un mod prin care datoria noastră
existențială și datoriile cotidiene se pot întâlni. Argintul din mormânt este ceva ce Li Wu deține în mod inconștient. Această comoară este păzită de zeitatea pământului, care este însăși sursa vieții. Nu doar argintul, ci totul, viața, hrana izvorăsc din pământ.
Totuși, ecare datorie contractată ne oferă și o formă de capital. Datoria noastră existențială, ne ind măsurabilă în bani, ne poate induce în eroare cu
privire la amploarea și natura capitalului pe care l-am primit. În capitolul precedent am discutat descinderea în lumea subpământeană pe care trebuie să o întreprindă moștenitorul pentru a a a semni cația profundă a moștenirii sale. Și datoria necesită o călătorie pentru a a a natura capitalului primit, capital care s-ar putea să necesite o viață întreagă de explorare de sine pentru descoperirea adevăratei sale valori.
Pentru ecare dintre noi, acest proces de descoperire este unic. Unii s-ar putea să descopere că datoriile bănești nu sunt potrivite pentru ei. Poate că
bogățiile lor interioare nu vor genera sume de bani su ciente pentru achitarea datoriilor. Alții vor vedea datoria ca pe o unealtă adecvată rii lor, indcă bogăția naturii lor va genera banii cu care pot achita împrumutul. Li Wu i-a avut pe spiritul pământului și, ulterior, pe Kang, care i-au protejat avuția de care nici nu era conștient. În cazul lui Li Wu, avuția naturii sale a generat o avuție monetară și patrimonială.
Nu este greu să vedem aspectele negative ale datoriei, efectul opresiv și sugrumător pe care datoria îl are asupra vieții, însă datoria are și o altă
latură. Ca și moștenirea, datoria ne oferă o formă de capital. În cazul datoriei existențiale, acesta este chiar viața noastră. În cazul datoriilor cotidiene, capitalul este energia sporită pe care banii ne-o conferă. Povestea lui Li Wu poate citită și în următoarea cheie: vom în stare să ne achităm datoriile bănești cotidiene dacă avem o înțelegere corectă a propriei naturi. Sau, dacă
dobândim această înțelegere, nu vom crea datorii monetare care să intre în con ict cu capacitatea noastră actuală de a câștiga bani pe această lume.
Dacă comparăm datoria cu moștenirea s-ar putea să înțelegem mai bine acest proces. Motivul pentru care nu suntem nevoiți să achităm o moștenire este că ea ne vine din trecut. Ne este oferită de generația (sau generațiile) care au trecut înaintea noastră. Atunci, de unde vin datoriile monetare? Să
ne imaginăm pentru o clipă că nu vin de la bancă sau de la creditor, ci din viitor. Când ne împrumutăm, facem o declarație cu privire la capacitatea noastră viitoare de a câștiga bani. Este o declarație despre ceea ce vom deveni. Într-un fel, speculăm asupra desfășurării viitoare a propriei naturi.
Datoria lui Li Wu s-a re ectat în potențialul pe care avea să și-l descopere, unul cunoscut spiritului pământului și măcelarului cu mult înainte ca Li Wu să descopere argintul venit din mormânt.
Din acest motiv, nu există o regulă simplă care să ne indice dacă să ne îndatorăm sau nu. Dacă considerăm că avem capacități productive, contractarea unei datorii ar putea un mod de a augmenta ceea ce putem să
producem, cu mult peste ceea ce ar fost posibil. Datoria ne permite să
