prea mare de bani.8 Regele ordonă ca servitorul, nevasta, copiii și toate posesiunile să e vânduți pentru plata datoriei. Însă servitorul cade în
genunchi și imploră să i se acorde mai mult timp pentru plata datoriei.
Mișcat de acest apel la milă, regele îl eliberează cu totul din datorie.
Dacă s-ar terminat aici, parabola a avut un nal fericit, numai că
servitorului îi este dator un alt servitor. Este vorba despre o datorie mult mai mică, însă primul servitor, de îndată ce iese de la rege, se întâlnește cu al doilea servitor pe care îl strânge de gât, zicând: „Plătește-mi ce-mi ești dator.“03 Al doilea servitor imploră să i se mai acorde timp, însă primul servitor este nemilos și îl aruncă în temniță.
Regele se înfurie când aude că primul servitor nu a avut milă față de al doilea servitor, așa cum a avut el. Ca urmare, regele îl trimite pe primul servitor în chinurile temniței, până ce va gata să își plătească datoria în integralitate.
Deși parabola ilustrează, prin intermediul datoriei, că oamenii ar trebui să își ierte semenii întocmai cum Dumnezeu îi iartă pe ei, un alt aspect pe care parabola îl pune în lumină este riscul pe care un debitor insolvent și-l asuma în trecut: închisoare, robie prin servitute și chiar sclavie. Potrivit dreptului roman, creditorul care obținuse o hotărâre judecătorească putea forța con scarea și vânzarea bunurilor debitorului în bene ciul tuturor creditorilor. O asemenea acțiune avea și consecința pierderii drepturilor civile de care debitorul se bucurase anterior. Pentru a atenua acest rezultat aspru, dreptul roman îi permitea debitorului să se prezinte în fața unui magistrat pentru cedarea voluntară a bunurilor. Alegându-se această cale, drepturile civile ale debitorului erau menținute.
În Evul Mediu, legile falimentului au cunoscut schimbări și anumite evoluții. Datornicii care încercau să își tăinuiască bunurile erau în mod special vizați de sancțiuni drastice. Pe măsură ce s-au dezvoltat legile naționale, debitorii în insolvență au rămas în continuare expuși riscului de a-și pierde toate bunurile și, în unele cazuri, de a primi pedepse penale și de a decăzuți din drepturile civile. Unele țări le-au permis numai comercianților să declare falimentul, în vreme ce datornicii de rând nu erau eliberați niciodată de datoriile acumulate. În plus, imaginea socială a falimentarilor era una negativă. Datornicul care falimenta era adesea supus sancțiunilor profesionale și sociale, inclusiv, în anumite cazuri, obligației de a purta haine indicând acest statut de degradare.
Atitudinea socială s-a schimbat, însă trăim într-o lume în care datoria este la fel de prezentă ca și banii. Și, ca și în cazul acestora, experiența constantă a datoriei amorțește explorarea naturii sale mai profunde. Firește, la nivel super cial, știm că datoria este creată de regulă prin împrumutul de bani sau de alte bunuri, cu promisiunea de a da înapoi ceea ce s-a primit.
Ipoteca pe casă, ratele la mașină, soldul cardului de credit, împrumutul de la un prieten care ne ajută să ne menținem pe linia de plutire până la salariu sunt, toate, forme ale datoriei.
PUTEREA SUBPĂMÂNTEANĂ A DATORIEI
Această datorie banală, atât de ușor de înțeles, ascunde puterea istorică pe care a avut-o datoria de a ne priva de libertate. Chiar și astăzi, nu trebuie decât să citim ziarul pentru a găsi exemple ale utilizării datoriei ca unealtă
de înrobire. În Brazilia, spre exemplu, lucrătorii din unele ferme izolate sunt plătiți prin înscrisuri care nu pot folosite decât pentru achiziționarea de mâncare și alte bunuri din magazinul companiei.
Din moment ce înscrisurile nu sunt su ciente pentru a satisface nevoile muncitorilor, aceștia se adâncesc tot mai tare în datorii, devenind, practic, sclavi.9 În Europa, femeilor din Est le este promis un loc de muncă într-un magazin sau restaurant din Vest, dar la destinație ele sunt închise în bordeluri și forțate să se prostitueze spre a-și plăti „datoriile“ pentru taxele agenției, costurile de transport, mese și chirie. 10 Acest comerț ilicit are loc și în Statele Unite ale Americii. O tânără din China, de pildă, a fost constrânsă
să se prostitueze pentru a plăti suma de 30 000 de dolari, aferentă
transportului său la New York. În orășelul conservator din care venea, nici măcar nu se ținuse de mână cu un băiat.11 Asemenea povești odioase ilustrează puterea datoriei de a distruge libertatea și demni-tatea umană.
Legile liberale privind falimentul pe care le-au adoptat Statele Unite în 1898 (și pe care le-au modi cat de câteva ori) reușesc să ascundă puterea distrugătoare a datoriei, precum și anumite atitudini străvechi, punitive, cu privire la datornici. Astăzi, în Statele Unite, persoanele zice și juridice sunt libere să declare falimentul și să scape de datorii fără să se teamă de închisoare sau înrobire. Creșterea uimitoare a procedurilor de faliment, de la mai puțin de 30 000 de dolari în 1910 la 360 000 de dolari în 1981 și la
aproape 1 000 000 de dolari în 1992, re ectă, în parte, schimbarea atitudinilor sociale cu privire la neplata datoriilor.12
Deși nimeni nu le duce dorul, închisorile datornicilor au avut un rol simbolic, care în ziua de astăzi este aproape în întregime pierdut. Închisorile datornicilor ne preveneau că orice datorie trebuie achitată; dacă nu poate achitată monetar, ea va achitată prin privarea de libertate. Să privezi însă
de libertate înseamnă să privezi de viață. Dacă datoria poate să îi ia viața omului, atunci datoria este evident un aspect al lumii subpământene, lumea invizibilă unde bogăția se acumulează și unde sălășluiesc morții.
Reformarea legilor falimentului a avut cu siguranță bene cii, dar nu s-a făcut ținând cont de aspectul subpământean al datoriei. Impulsul reformării sociale, precum și evidenta nedreptate a întemnițării unei persoane pentru datorii, în special pentru că nu le mai poate achita, nu ține cont însă de locul pe care datoria îl ocupă în mintea umană. Dacă problema datoriei rămâne invizibilă, atunci schimbarea manifestării sale (la 1 milion de falimentari, într-un singur an, dar la zero su ete în închisoarea datornicilor) nu face decât să permită noi forme de suferință.
Orice persoană care a cheltuit mai mult decât îi permite buzunarul și care a fost urmărită de recuperatori cunoaște stresul și anxietatea îngrozitoare ce însoțesc incapacitatea de a plăti datoriile. Charles Dickens, în autobiogra a sa, a relatat avertismentele primite de la tatăl său a at în închisoarea datornicilor: „Tata mă aștepta… și am plâns foarte mult. Și mi-a spus, îmi amintesc, să iau aminte la Marshalsea și să nu uit că, dacă un om câștigă 20 de lire pe an și cheltuiește 19 lire și 19 șilingi și jumătate, el va fericit; însă orice șiling cheltuit peste această sumă îi va face viața amarnică.“13 Această perspectivă asupra datoriei recunoaște faptul că
libertatea, frumusețea și vitalitatea vieții pot pierdute prin dependența de datorie.
Originea antică a datoriei este re ectată de mustrările biblice cu privire la datorie și de plățile cu dobândă care acompaniază de regulă datoriile.
Astfel, Solomon ne avertizează: „Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut.“14
În Exodul, când lasă rânduielile poporului evreu, Dumnezeu emite și avertismentul următor: „Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu,
săracului care este cu tine, să nu i faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el.“15 Acest pasaj arată că datoria nu trebuie folosită pentru a oprima oamenii săraci. Dacă un sărac pune gaj la împrumut o haină, haina trebuie înapoiată înainte de căderea nopții, astfel încât săracul să nu sufere.
De asemenea, nici mijlocul de trai al unei persoane nu trebuie pus gaj, indcă asta l-ar lipsi pe datornic atât de abilitatea de a se întreține, precum și de calea de a câștiga su cient cât să își achite datoriile. 16
Solomon, în mod special, insistă împotriva chezășiei. Aceasta este un aranjament prin care o persoană garantează plata datoriilor altei persoane, de obicei ca stimulent, astfel încât creditorii să accepte împrumutul.
Avertismentul său este imperios și convingător: „Fiule, dacă te-ai pus chezaş
pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul, dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, fă totuşi lucrul acesta, ule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruieşte de el! Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale! Scapă
din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului şi ca pasărea din mâna păsărarului!“17 Motivul tonului imperios ne va deveni clar ulterior, când vom discuta considerentele care fac ca datoria să e înțeleaptă sau nesăbuită.
Datoria există încă din preistorie. Întocmai ca și în cazul limbii și al banilor, rareori ne întrebăm de unde a apărut datoria și cum de a ajuns ea să
aibă un rol atât de important în societatea noastră. Ca indivizi, suferim din cauza datoriei, însă rareori studiem datoria pentru a-i înțelege implicațiile profunde. Dacă nu considerăm însă datoria un subiect ce merită investigat, atunci ea va rămâne invizibilă. Firește, vom ști principalul și plățile pe care trebuie să le efectuăm pentru a considerați în continuare debitori buni, însă nu vom reuși să ne înțelegem impulsurile și nici motivele profunde pentru care continuăm să m datornici.
CUM A AJUNS DATORIA ÎN ASHANTI
Următorul basm ne-ar putea ajuta să înțelegem modul în care datoria a ajuns să facă parte din comunitatea umană, precum și ceea ce înseamnă
datoria pentru noi. Cum a ajuns datoria în Ashanti este o poveste despre felul în care datoria a ajuns în regatul Ashanti, o regiune din Ghana, în vestul
Africii. 18 În poveste apare Anansi, păianjenul, eroul-farsor al popoarelor Ashanti și Akan, care încerca mereu să păcălească animalele, oamenii și chiar și pe zei. Uneori era înțelept, însă de cele mai multe ori era lipsit de scrupule, lacom și egoist. În rolul de erou cultural, i se aseamănă lui Prometeu, care a dăruit omenirii focul. Întrecând în istețime viespea, pitonul și leopardul, Anansi a devenit proprietarul tuturor poveștilor spuse.
Escapadele lui l-au condus uneori la crearea de cutume, fundamente și practici, cum ar practica datoriei.
Cu toate acestea, Anansi nu a fost primul care a adus datoria în Ashanti.
