În povestea noastră, Mercurius înfățișează tocmai un astfel de duh neliniștit și distrugător care nu a fost onorat și nu a primit sacri cii. În întâlnirea cu acest aspect violent din istoria familiei, băiatul rămâne neînfricat. Căutarea unei vieți superioare a reușit, într-un fel, să îl pregătească pentru această întâlnire, însă nu știe încă ce formă va lua duhul familiei. La început, luat prin surprindere, crede că îl va lăsa închis în sticlă.
De cele mai multe ori, aceasta pare cea mai sigură cale de a înfrunta aspecte chinuitoare ce țin de moștenire.
Totuși, băiatul este curajos. Intuiește că duhul nu îi va face rău și că s-ar putea chiar să se țină de cuvânt și să îi poarte noroc. Deschizând sticla pentru a doua oară, băiatul se oferă pe sine duhului ca jertfă. Dacă duhul îi frânge gâtul, băiatul va duce o viață frântă, o viață în care su etul și imaginația (simbolizate de către cap) și emoțiile și instinctele (simbolizate de către inimă și corp) nu sunt aduse niciodată în unitate armonioasă.
Riscându-și propria viață, băiatul îl transformă pe Mercurius într-un duh protector, un zeu familial binefăcător. Băiatul și-a onorat nu geniul personal, indcă asta ar narcisism curat, ci geniul familial. S-a alimentat din ceva mai presus de el însuși, a împlinit darul pe care Mercurius a așteptat timp de secole să îl ofere. Acum că Mercurius a oferit darul vindecării generației prezente, rolul său de călăuză nu mai este necesar.
Astfel că Mercurius este liber să se întoarcă în tărâmul zeilor și al spiritelor.
La început, băiatul interpretează greșit semni cația darului primit. Are impresia că va doborî copacii ca prin magie, asta permițându-i să e socotit egal tatălui în tăiatul lemnelor. Transformând însă toporul în argint, prima
lovitură îl frânge. Așadar, soarta băiatului nu va aceeași cu a tatălui, indcă
viața tatălui nu este preocuparea și nici scopul său personal. Dacă își folosește darul în acest fel, asta îl va face să își piardă orice valoare.
Nemulțumirea băiatului, care spune că toporul nu e bun de nimic, este eșecul său temporar de a vedea natura adevărată a darului pe care l-a primit.
Trebuie să își folosească darul pentru a își modela viața după noua formă
unică pe care aceasta trebuie să o ia.
Pentru a face asta, trebuie să părăsească lumea tatălui, simbolizată aici de pădure. Tatăl este furios că ul a stricat toporul luat cu împrumut. Furia acestuia dezvăluie efectul otrăvitor al furiei din arborele familiei. Tatăl simte că familia e lipsită de geniu, că ul este, bineînțeles, un neghiob. Singura cale către succes este cea a trudei la tăiatul lemnelor, astfel încât tatăl refuză la început să îl conducă pe băiat acasă, simțind că trebuie să își continue munca în pădure, cum a făcut dintotdeauna.
Însă tatăl își iubește cu adevărat ul. De aceea a și făcut tot posibilul să îl trimită la studii. Furia îi trece repede. Până la urmă, nici nu a fost furie la adresa ului, ci la adresa condiției familiei. Arătându-i ului calea ce îl va scoate din pădure, tatăl acceptă și chiar își încurajează ul să își înceapă
noua viață conferită de harul vindecării hărăzit de zeu.
Fiul vinde toporul de argint și îi dă tatălui suma enormă de o sută de taleri. Un taler valora, rește, mult mai mult decât valorează astăzi un dolar, indcă această avere îi va permite tatălui să trăiască fără griji pentru tot restul vieții. Cu siguranță că acest trai presupune și bunăstare materială, dar mai presupune și bucuria spirituală care vine din asistarea la împlinirea vindecătoare a darului familiei. Fiul și-a așezat pânza vindecătoare peste rana arborelui familiei, pe care l-a vindecat. Tatăl este gata să accepte că
destinul ului va diferit de al său, astfel că ul îi împărtășește întreaga istorie a întâlnirii sale cu Mercurius.
Fiul se dovedește deosebit de înțelept în întrebuințarea acestui dar. Nu se aseamănă lui Midas. Nu folosește pânza pentru a transforma cantități nemăsurabile de metal ordinar în argint. Folosește doar banii primiți din vânzarea toporului pentru a-și acoperi costurile educației universitare. Cu ajutorul pânzei vindecătoare, împlinește potențialul obârșiei sale, devenind un renumit doctor și tămăduitor. Faptul că primește numai trei sute de taleri de la argintar, care îi rămâne dator cu o sută, ne arată că, uneori, bogăția
moștenită este atât de amplă, încât trebuie să ne vină în tranșe, pe o perioadă
mai mare. Nu putem primi (sau înțelege) moștenirea într-o singură clipă de iluminare, ci este nevoie de un proces gradual prin care înțelegerea noastră
să se adâncească.
UN MISTER ELUCIDAT
Hoțul care fura de la avari
Am amintit povestea morarului care a vândut tot ce avea ca să cumpere aurul pe care l-a îngropat. Într-o noapte, un hoț a venit și i-a furat toată
comoara. Dar cine să fost hoțul?13 S-ar putea să nu te surprindă faptul că
Hermes (Mercur) nu este numai zeul comerțului, ci și zeul hoților. Așadar, dacă îl suspectăm pe Hermes pentru furtul comorii, se prea poate să nu ne înșelăm. Dar, spre deosebire de majoritatea hoților, Hermes oferă de multe ori ceva în schimb pentru bunurile furate.
Povestea nașterii lui Hermes ne dezvăluie nu numai cum a devenit Hermes zeul hoților, ci ne arată și cum moștenirea de la tatăl său a fost nedreaptă. Tatăl lui Hermes era Zeus, zeul zeilor, în vreme ce mama sa era o nimfă numită Maia. Zeus era și tatăl lui Apol o, zeul luminii, al vindecării, al muzicii, al poeziei și al profeției. Însă mama lui Apol o era Leto, așa că el și Hermes erau doar pe jumătate frați.
În ziua nașterii sale, Hermes a avut două realizări remarcabile. Mai întâi, a luat o carapace de țestoasă și a inventat lira, un instrument cu coarde cu care a creat melodii frumoase și și-a cântat cu voioșie nașterea. Apoi, s-a dus acolo unde fratele său Apol o ținea o turmă de vaci sacre. Hermes a furat cincizeci de vaci din turmă și le-a făcut să meargă cu spatele astfel încât să
nu li se poată lua urma. După ce a ascuns vacile într-o peșteră adâncă, a sacri cat două dintre ele celor doisprezece zei nemuritori (incluzându-se pe sine în cei doisprezece).
În lumea mediteraneeană antică, vacile erau folosite pentru a măsura valoarea, erau considerate avuție și reprezentau o ofrandă prețioasă. Când a furat vacile lui Apol o, Hermes a furat echivalentul acestora în aur sau monede. Apol o și-a dat seama repede că fratele său mai mic i-a furat vacile, însă nu a putut să o dovedească. L-a acuzat pe Hermes de furt, însă Hermes
s-a transformat și s-a întors în leagăn, ca prunc. Hermes i-a spus fratelui său furios că este doar un nou-născut și că nu știe nimic despre niciun furt.
Din moment ce amândoi știau prea bine adevărul, zeii jucau, de fapt, un joc. Jocul se aseamănă mult disputelor dintre frații care simt că părinții îl favorizează pe celălalt frate. Jocul ascunde amărăciunea pe care fratele nefavorizat o simte față de părinte. Chiar și când Apol o și Hermes și-au expus supărările în fața lui Zeus, Hermes a mințit cu nerușinare. A spus că
Apol o l-a acuzat de furt fără martori și că l-a amenințat, însă a negat complet că ar furat vacile. Hermes a spus că Zeus ar trebui să îl ajute, el ind mezinul.
Zeus a izbucnit în râs, neatins de chinul pe care părinții umani îl simt de cele mai multe ori când încearcă să împartă totul corect între copii. Le-a cerut fraților să se împace și i-a ordonat lui Hermes să își conducă fratele la locul în care au fost ascunse vacile. Hermes și Apol o au mers împreună la peșteră, iar Hermes a scos vacile din întuneric. Apoi, a cântat la liră.
Și a cântat atât de frumos din liră și a recitat o poezie despre zei, încât i-a domolit furia fratelui.
A urmat un schimb remarcabil și o reconciliere a fraților. Apol o a admirat ingeniozitatea de care Hermes a dat dovadă inventând lira. Își dorea și el instrumentul și considera că valorează cât cincizeci de vaci, poate mai mult. Hermes i-a dat lira lui Apol o.
În schimbul lirei, Apol o i-a dăruit lui Hermes nu doar cele cincizeci de vaci pe care le furase, ci și un toiag cu trei zimți capabil să confere bogăție.
Deși a păstrat pentru sine darul profeției înalte, Apol o i-a oferit lui Hermes anumite abilități de clarviziune, precum și domnia asupra animalelor care fuseseră ale lui. I-a mai oferit lui Hermes rolul important de călăuză a su etelor în lumea subpământeană și de mesager al zeilor.
Astfel, când Hermes i-a furat averea, Apol o s-a ales cu un dar extraordinar, lira, care creează sunetele unei muzici noi și frumoase. Aceasta este muzica pe care o căutăm atunci când ne examinăm moștenirea. Firește, s-ar putea, pentru o vreme, să m furioși pe părinții și pe frații noștri. Fie am primit prea puțin din ce ne doream, e prea mult din ceea ce nu ne doream, sau poate că partea noastră este nedrept de mică în comparație cu a altora. Cel mai evident simbol al acestui tip de dăruire îl reprezintă banii,
însă dragostea, atenția, încurajările și multe altele sunt și ele parte din moștenirea noastră.
Dacă explorăm rădăcinile arborelui familiei, s-ar putea să dobândim o înțelegere a familiei noastre care ne va adânci înțelegerea de sine.
