Această călăuză poate lua multe forme, cum ar o gură apărută în vis, un lider spiritual sau un psihanalist. Multe culturi le oferă morților o monedă
sau o altă formă de avuție pe care să o ia cu ei în călătoria lor. Astfel, un preț
trebuie întotdeauna plătit pentru a ne aventura în lumea subconștientului.
Trebuie să aducem ofrande pentru a îi face pe plac cumplitei Persefona atunci când o întâlnim, încoronată alături de soțul său, Hades.
Spre exemplu, în Eneida, când îi solicită ajutorul unei preotese pentru a coborî în lumea subpământeană și a-și vizita tatăl, Enea trebuie mai întâi să
găsească o creangă de aur pe care să i-o ducă Persefonei în dar.5 Această
creangă de aur este o ofrandă atât de prețioasă, încât Charon, luntrașul, este forțat să îl ajute pe Enea să traverseze râul Styx, în vreme ce multe alte su ete așteaptă de secole să treacă.
Enea trebuie, de asemenea, să ofere ceva monstrului Cerber, cel care apără porțile lumii subpământene. Cerber este un câine cu trei capete și coadă de șarpe. Preoteasa îi aruncă o turtă unsă cu miere și ierburi vrăjite.
Monstrul o devorează și adoarme, permițând trecerea lui Enea. În cele din urmă, Enea o onorează pe zeița lumii subpământene, Persefona, așezând creanga de aur pe altarul acesteia. Când își vede tatăl, încearcă de trei ori să
îl îmbrățișeze, dar mâinile sale cuprind numai aerul. Tatăl său îi spune că
aceia care beau din râul Lethe din Hades vor uita totul și vor condamnați să mai trăiască încă o viață ca oameni.
La origini, numele Monetei, sugerează importanța memoriei. Banii, ca și călătoria în lumea subpământeană, ne obligă să nu uităm. Dacă bem din râul Lethe, vom uita ceea ce am trăit deja. Într-un sens mai larg, vom uita până și experiența părinților și a strămoșilor noștri. Nu vom capabili să ne transformăm moștenirea, indiferent care ar ea. Numai dacă ne aducem aminte putem aplica puterea rațiunii asupra experiențelor noastre și ale familiei. Numai o asemenea analiză ne poate proteja de plasa iluziei că aceste imagini învechite ar reale. Fiindcă dacă ne lăsăm stăpâniți de experiențele anterioare, cum ar tipare din relația noastră de copil cu părinții, nu vom avea cum să nu repetăm aceleași tipare iar și iar, în esență, trăind aceeași viață din nou și din nou, fără a dobândi nicio învățătură de ordin spiritual.
De asemenea, atunci când ne întoarcem din lumea subterană, trebuie să
nu ne lăsăm acolo experiențele și învățăturile. Aducerea aminte este îmbinarea mai multor părți, reconstituirea sinelui. Astfel, memoria ne oferă
înțelegerea care conduce la creștere. Când ne reevaluăm experiențele din lumea subpământeană, înțelegem că o mare parte din ceea ce am resimțit ca ind dureros și înfricoșător ne-a fost, în realitate, necesar, chiar vindecător.
Spre exemplu, Cerber este unul dintre marii monștri mitologici. Este un câine imens, cu trei capete. Însă nu putem uita: câinele îi este prieten omului. Primul animal domesticit, câinele face parte din familia extinsă a omului. Astfel, câinele care ne apare în vis și în mituri este, de multe ori, de partea dezvoltării umane. Datoria câinelui Cerber este să ne protejeze să nu pătrundem în părți ale subconștientului pe care nu suntem gata să le trăim.
Este de temut, dar este în serviciul nostru. În poemul Tărâmul pusti t, T.S.
Eliot vorbește despre leșul îngropat, un aspect al vieții pe care oamenii preferă să îl evite, deși leșul acesta poate încolți, poate în ori. Naratorul ne previne asupra câinelui prietenos, care trebuie ținut departe de leș, indcă
are tendința să scoată la lumină ceea ce oamenii ar prefera să ascundă de sine.6
Uneori câinele, prieten și ajutor al omului, încearcă precum Cerber să ne protejeze de cunoașterea lumii subpământene, iar alteori un astfel de câine insistă să dezgroape și să ne dezvăluie subconștientul pe care am prefera să îl știm îngropat. Când suntem pregătiți să trecem prin poarta pe care o păzește Cerber, suntem gata să înfruntăm aspecte ale sinelui care ne-au fost ascunse în subconștient.
În Eneida, turta cu ierburi vrăjite pe care preoteasa i-o azvârle lui Cerber este făcută din miere și mălai. Interesant este că preoteasa, nu Enea, îl vrăjește pe acest gardian teri ant. Într-un fel, partea din noi care este profetică, care poate vedea propriul viitor, este cea care știe când vine vremea să domolească gardianul porților subconștientului. Enea este asemenea conștiinței, indcă nu știm în mod conștient momentul potrivit pentru a ne înfrunta cu aspectele subconștientului, însă, ca și Enea, putem urma plini de curaj această dezgropare, indiferent unde ne va purta. În plus, din moment ce Demetra este zeița grânelor, folosirea turtei de mălai pentru vrăjirea lui Cerber sugerează că bogăția rii noastre îl face pe gardian să
doarmă când este momentul potrivit pentru a intra.
Lumea subpământeană sau subconștientul se exprimă adesea prin paradox. Astfel, Cerber nu este numai câine, ci și șarpe. Și, așa cum spune D.H. Lawrence în poezia „Șarpele“, șarpele este „Asemeni unui rege în exil, detronat în lumea subterană,/Pe cale, acum, să e din nou încoronat“.7
Așadar, monstrul are două ri – cea a câinelui prietenos și cea a zeului subpământean. Numele Cerber (Kerberos), aducând a Uroborus, indică
faptul că partea de șarpe din rea lui Cerber include imaginea circulară a șarpelui devorându-și coada. Astfel, în lumea subpământeană, găsim imaginea cercului care reprezintă integrare și plenitudine.
Creanga de aur simbolizează conexiunea misterioasă dintre lumea pe care o cunoaștem și necunoscut. Enea își pierde speranța că va mai găsi creanga de aur în imensitatea pădurii. De fapt, această creangă de aur este ne rească, indcă nu aparține lumii verzi vegetale, ci aurului ascuns în lumea subpământeană. Faptul că Enea găsește creanga de aur în lumea noastră ne face să înțelegem că este vremea potrivită pătrunderii în lumea subconștientului. În lumea subpământeană își va întâlni tatăl și își va a a destinul, moștenirea de drept a sa și a descendenților săi.
Creanga de aur pe care Enea trebuie să i-o ofere Persefonei își are originea, de fapt, în lumea subpământeană. Enea nu face decât să îi înapoieze ceea ce îi aparține de drept. Acest lucru ne oferă o înțelegere mai bună a naturii lumii subpământene, o rezervă a bogăției ce așteaptă să e pusă în circulație. Dacă bogăția nu circulă, atunci lumea subpământeană va cu adevărat înghețată și va deveni un tărâm îngrozitor, al morții.
În viața cotidiană, creanga de aur ar putea un vis, o amintire sau un sentiment pe care le înapoiem lumii subpământene (subconștientului) printr-un proces de contemplare a sensului și semni cației sale. Asemenea crengi de aur ne permit să înfruntăm materialul din subconștient care se adună în interiorul nostru din viața de zi cu zi, din istoria familiei și din colectivitatea în care trăim. Refuzul de a înfrunta acest material înseamnă
înghețarea din interior.
Dacă întreprindem călătoria în lumea subpământeană, s-ar putea să
dobândim o mare claritate. S-ar putea să ne dăm seama că abundența și sterilitatea nu sunt opuse, ci că una este re exia celeilalte. La fel sunt timpul recoltei și timpul când holdele îngheață – productivitate și inactivitate, viață
și moarte – toate se re ectă una pe cealaltă. Banii sunt asemenea crengii de aur, un reziduu sau o re exie a bogăției lumii naturale și a rii noastre umane. Dacă avem destulă clarviziune, poate că vom reuși să folosim moștenirea părintească drept ofrandă în călătoria către înțelegere. Făcând asta, s-ar putea să ne transformăm relația cu moștenirea părintească, e că o considerăm sau nu însemnată, precum și relația cu părinții.
TESTAMENTUL
Împărțirea bunurilor
Am petrecut su cient timp în lumea subpământeană. Te invit să ne întoarcem în lumea noastră, unde banii și bunurile ne lasă, adesea, dezorientați. O sarcină di cilă este cea a bărbaților sau a femeilor care își scriu testamentul pentru a își împărți bunurile după moarte. Trebuie să
transmită testamentul un mesaj ascuns, poate chiar neintenționat, celor care primesc moștenirea și celor care nu primesc nimic? Trebuie să împlinească
testamentul în moarte ceea ce nu s-a putut face în viață, încercând, poate, să
răscumpere faptul că defunctul nu s-a oferit pe sine mai mult? Bene ciarii testamentului înțeleg relația pe care o au cu cel care își redactează
testamentul? Ar trebui ei să caute în împărțirea bunurilor iubirea și grija părintească? Testamentul este cea din urmă formă de expresie a persoanei decedate. Bene ciarii nu au oportunitatea de a pune întrebări cu privire la intenții și iubire, poate numai dacă, asemenea lui Enea, își caută părinții în lumea subpământeană.
În Biblie, când un bărbat din mulțime îi strigă lui Iisus „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră“8, el vorbește în numele multora dintre noi care simt că nu au primit su cient. Iisus refuză să
