organele pentru că doresc să îi ajute pe ceilalți. În aceasta, ei se aseamănă cu siguranță Alcestei. Asemenea acte de altruism sunt atent examinate de centrele medicale care trebuie să se asigure că decizia de a dona un organ a fost luată în afara oricărei constrângeri. 31
Pentru a vedea cum trăiește Admet în ecare dintre noi, ne putem gândi oare la o persoană reală atât de primitoare încât nu ar respinge niciun oaspete? La cineva care ar da chiar dacă astfel ar sărăci? Sau, din contră, la cineva care tânjește la tot mai multă viață, chiar dacă asta înseamnă să ia din viața altora? Și ce ar însemna, mai exact, luarea „vieții“ altora? Cum s-ar face? Dacă am găsi pe cineva ca Admet, dispus să e atât primitor, cât și să ia energia vitală a celorlalți, am putea găsi o oglindă care să ne permită să ne vedem mult mai limpede.
DATORI LE ÎI CHINUIE CHIAR ȘI PE CEI MARI
Când ne gândim la cei ale căror realizări sunt uriașe, rareori ne gândim la datorie. Cu toate acestea, în vreme ce John Dickens zăcea în închisoarea datornicilor, un venerat american se găsea, ajuns la o vârstă înaintată, chinuit de griji cu privire la datorii. A propus adoptarea dolarului și a sistemului zecimal pentru moneda americană, a fost inventator, arhitect, fermier și autor al Declarației de Independență, precum și președinte al Statelor Unite. Abilitățile și realizările lui omas Je erson au îmbogățit națiunea și au lăsat o moștenire întregii umanități.
În ciuda acestei moșteniri culturale, Je erson a suferit profund din cauza datoriilor sale bănești. Deși părea bogat, moștenind mai multe pământuri și un număr substanțial de sclavi, aceste moșteniri conțineau numeroase bunuri ipotecate. Datoriile nu au făcut decât să se înmulțească atunci când cariera sa publică l-a purtat în Franța și, ulterior, la Washington. În 1787, la vârsta de 44 de ani, Je erson scria de la Paris, confesându-se unui prieten:
„Chinul su etesc pe care îl am de îndurat până ce va sosi clipa în care nu voi mai datora un singur șiling pe acest pământ este de natură să îmi facă viața lipsită de orice valoare. “32 Însă momentul eliberării de datorii nu a mai venit. De fapt, senectutea lui Je erson a fost plină de griji cu privire la datorii.
În ciuda datoriilor sale, Je erson a dat dovadă de o generozitate ieșită
din comun pe tot parcursul vieții. În sfera publică, a oferit din timpul și energia sa în mod generos, chiar dacă se simțea atras de o viață mai retrasă.
„Întreaga mea viață a fost un război purtat cu gusturile mele naturale, sentimentele și dorințele mele; viața casnică și preocupările literare au fost atât primele, cât și cele mai recente înclinații ale mele… Circumstanțele în care se găsea patria noastră, la momentul intrării mele în lume, erau de așa natură că orice om curat s-a simțit obligat să participe și să acționeze cum a putut mai bine. “33
În viața personală, a onorat ritualurile ospitalității. Nu numai numeroșii săi oaspeți și prieteni, ci și străinii primeau o masă și un adăpost la plantația sa de la Monticel o. Când ica sa, Martha, s-a plâns că din cauza vizitatorilor constanți Je erson nu mai are timp să petreacă cu ea, acesta i-a răspuns astfel: „Cutumele și uzanțele țării noastre sunt legi pe care nu le putem
aboli. “34 Astfel, Je erson trăia după legi nu cu mult diferite de cele decretate cu mii de ani în urmă de Zeus.
Je erson a ținut evidența meticuloasă a cheltuielilor sale cotidiene, însă
nu a părut la fel de conștient de situația de ansamblu a nanțelor sale. După
încheierea celor două mandate de președinte, a descoperit, părăsind Casa Albă în 1809, că era dator cu 10 000 de dolari mai mult decât crezuse inițial.
Este o sumă semni cativă și pentru ziua de azi, dar la vremea aceea era o sumă imensă. În 1814, Je erson i-a spus nepotului său că dacă „ar trăit prea mult, și-ar adus familia la sapă de lemn, iar numărul de persoane pe care se simțea obligat să le primească i-ar mistuit toată averea“. 35 Cu toate acestea, nu și-a schimbat traiectoria, legat, cum era, de legile ospitalității și de bucuria de a primi oaspeți. Însă în vreme ce Je erson primea oaspeți, Monticel o a ajuns în paragină. Un exemplu este faptul că vizitatorii ședeau pe scaune elegante, cu pernă din piele, care însă fusese atât de tocită, încât umplutura de păr ieșea pe toate părțile.
Finanțele lui Je erson au suferit de pe urma uctuațiilor piețelor agricole, precum și a dobânzilor usturătoare care i-au îngreunat vânzarea la un preț bun a terenurilor deținute, însă acesta a și acționat mai mult din prietenie decât din prudență. În 1818, s-a pus chezaș pentru împrumutul de 20 000 de dolari contractat de către un bun prieten, Wil iam Cary Nicholas.
Procedând astfel, Je erson a ignorat avertismentul lui Solomon cu privire la chezășia pentru aproapele nostru. Je erson „a căzut în mâna aproapelui“.
Nicholas, despre care se credea că are o avuție de 300 000 de dolari, a falimentat în 1819. 36
Je erson a numit falimentul prietenului său coup de grâce05, indcă
însemna că își pierduse orice speranță de a se mai elibera de datorii. În 1823, apropiindu-se de vârsta de 80 de ani, ca mai apoi să o depășească, se temea că, alături de ica și nepoții săi, ar putea nevoit să părăsească Monticel o și să rămână fără orice posibilitate de a se întreține. „Pentru mine“, i-a scris Je erson nepotului său, „nu mă preocup de o lovitură a sorții, însă sunt copleșit de situația în care pare că îmi voi lăsa familia“. Posibilitatea sărăcirii familiei l-a umplut pe Je erson cu „jale față de viitor“ și, cu excepția grijii pe care le-o purta acestora, simțea că „nu mi-ar păsa dacă viața mi s-ar sfârși așa cum se sfârșește această frază“.37
Piața nefavorabilă i-a blocat lui Je erson posibilitatea de a își achita datoriile vânzând pământurile. În schimb, i-a venit ideea înstrăinării proprietăților sale prin intermediul unei loterii, pentru a strânge bani. O
astfel de loterie, în care câștigătorul primește pământ, necesita aprobarea legislativului. Când legea loteriei a fost aprobată în februarie 1826, vestea suferinței lui Je erson a făcut înconjurul națiunii. Atât în Nord, cât și în Sud cetățenii s-au adunat și au strâns fonduri pentru a se asigura că patriotul care făcuse atât de multe pentru țara sa nu avea să e sărăcit la sfârșitul vieții. New York a strâns 8500 de dolari, Baltimore 3000, Philadelphia 5000, iar cetățenii altor orașe au contribuit și ei. Astfel, întocmai ca și împărțirea hranei în cadrul celebrării iubirii, generozitatea lui Je erson a fost întâmpinată de generozitatea cetățenilor pe care îi servise atâția ani.
Sănătatea lui Je erson a cunoscut o degradare bruscă în mai 1826, însă el a continuat să spere că va apuca ziua de 4 iulie, a 15-a aniversare a semnării Declarației de Independență. Alunecând în somnul morții, Je erson credea că participările oamenilor din diferite orașe la loteria sa îi rezolvaseră
problema datoriei și salvaseră Monticel o ca moștenire pentru ica și nepoții săi. 38 La data de 2 iulie, a intrat în comă, dar și-a recăpătat cunoștința de câteva ori, întrebând, de ecare dată, dacă este 4 iulie. În seara zilei de 3
iulie, a întrebat pentru ultima oară „Suntem în 4?“ la care doctorul său i-a răspuns „Curând vom “. Cu acest răspuns, Je erson și-a pierdut din nou cunoștința și a murit la aproximativ ora 1, în ziua următoare, la 4 iulie 1826.
Data morții lui Je erson evidențiază moștenirea vieții sale – ospitalitatea rii sale, nu doar ca gazdă la plantația Monticel o, ci și ca om care a dăruit atât de mult națiunii pentru care a redactat Declarația de Independență. Însă
Je erson a luat și ceea ce nu era al său. Credința sa, pe patul de moarte, că
subscrierile de bani la loterie aveau să îi achite datoriile s-a dovedit eronată.
În realitate, datoriile sale la moarte se ridicau la peste 100 000 de dolari, o sumă enormă. Fiica și nepoții au fost nevoiți să renunțe la Monticel o, care a rămas neocupată timp de mai mulți ani, până ce a fost, în ne, vândută
pentru suma de 7500 de dolari.
Cei 100 000 de dolari datorați de Je erson proveneau din energia vitală a altora și le aparțineau acestora. Ca și dorința lui Admet de a obține energia vitală a tatălui său, Je erson și-a suplinit energiile prin sacri ciul la care și-a forțat creditorii. Viața sa remarcabilă, deja îmbogățită de moșteniri, a
câștigat un surplus de vitalitate din cheltuiala banilor reprezentați de datoriile sale neachitate. Valoarea datoriilor a fost cu mult peste valoarea plantației de la Monticel o și a altor bunuri ale lui Je erson.
Mai este un mod prin care Je erson a luat energia vitală care nu îi aparținea. Ritualul ospitalității39, un sistem pe care Je erson îl acceptase ca pe literă a legii, se sprijinea pe fundația sclaviei. Sclavii care lucrau pe câmp produceau mâncarea cu care erau hrăniți oaspeții. Sclavii din gospodărie se ocupau cu prepararea mâncării, cu întreținerea casei și cu spălarea rufăriei.
Fără această muncă neplătită, pentru Je erson ar fost mult mai scump și poate chiar nepracticabil să onoreze legile ospitalității.
Je erson nu ar avut cum să nu conștientizeze că, în acest fel, lua viețile sclavilor săi. Scrisese Declarația de Independență, inclusiv renumita frază cu care se deschide: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii.“ În realitate, Je erson detesta sclavia, însă deținea sclavi. În Notes on Virginia, publicată
în 1785, el a condamnat sistemul sclavagist: „Și pot, oare, libertățile națiunii să e la loc sigur atunci când am eliminat singurul lor rmament, convingerea din mintea oamenilor că aceste libertăți sunt darul lui Dumnezeu?… Cu adevărat mă cutremur pentru această națiune când re ectez la faptul că Dumnezeu este drept.“40
Astfel, Je erson a răpit ceea ce considera că este darul lui Dumnezeu –
libertatea – de la sclavii care îl serveau. Să spui asta înseamnă și să vezi cum cei mai buni și mai înstăriți dintre noi pot trăi făcând compromisuri și în ambiguitate morală. Sclavia, despre care Je erson credea că este nedreaptă, și datoria, care i-a cauzat o imensă suferință, i-au permis să ducă o viață cu mult peste mijloacele la care s-ar putut aștepta în mod normal. În loc să îl condamnăm pe Je erson pentru aceasta, ar mai bine, poate, să căutăm să
înțelegem cum ecare dintre noi (întocmai ca Admet) solicităm sacri ciul energiei vitale a altora sau (întocmai ca Alcesta) le cedăm altora propria energie vitală.
DATORIA IMPOSIBIL DE CUANTIFICAT
