1999),
http://www.peaceworkmagazine.org/pwork/0399/039904.htm.
7. Pentru a aprofunda primele mele studii privind copiii şi cultura digitală, vezi îndeosebi Sherry Turkle, The Second Self: Computers and the Human Spirit, The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, 2005 [1984], şi Life on the Screen: Identity and the Age of the Internet, Simon & Schuster, New York, 1995.
8. Henry David Thoreau, Walden, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 2004 [1854], p. 140.
9. Timothy D. Wilson, David A. Reinhard, Erin C. Westgate et al., „Just Think: The Challenges of the Disengaged Mind“, Science 345, nr. 6192
(2014), pp. 75–77, doi:10.1126/science.1250830.
10. De exemplu, în cadrul unui studiu, copiii care au petrecut cinci zile în absenţa dispozitivelor electronice au reuşit să interpreteze mult mai eficient decât cei din grupul de control expresiile faciale şi să identifice corect emoţiile actorilor din secvenţele video prezentate. Iniţiatorii studiului menţionează: „Rezultatele arată că timpul petrecut în faţa ecranelor digitale, chiar şi atunci când acestea sunt utilizate în scopul interacţiunii sociale, poate limita timpul alocat dezvoltării abilităţilor de
interpretare a indiciilor nonverbale asociate emoţiilor umane“. Yalda T.
Uhls, Minas Michikyan, Jordan Morris et al., „Five Days at Outdoor Education Camp without Screens Improves Preteen Skills with Nonverbal Emotional Cues”, Computers in Human Behavior 39 (2014), pp. 387–392, doi:0.1016/j.chb.2014.05.036.
11. De exemplu, un studiu realizat în 2006 a demonstrat că numărul americanilor care simt că nu au cu cine să discute chestiuni importante s-a triplat între anii 1985 şi 2004. Miller McPherson, Lynn Smith-Lovin, Matthew E. Brashears, „Social Isolation in America: Changes in Core Discussion Networks over Two Decades“, American Sociological Review 71 (2006), pp. 353–375, doi:10.1177/000312240607100301. Cartea lui Robert Putnam, Bowling Alone, Simon & Schuster, New York. 2001, prezintă degradarea comunităţii americane. Un articol publicat în mai 2012 de Steven Marchie în The Atlantic, în care au fost discutate reţelele de socializare şi izolarea socială, a stârnit o polemică pe tema
„paradoxului internetului“. Cu cât ne conectăm mai mult, cu atât putem ajunge să ne simţim mai singuri. „Is Facebook Making Us Lonely?“
http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2012/05/is-facebook-making-us-lonely/308930.
12. Vezi Sara Konrath, Edward H. O’Brien, Courtney Hsing, „Changes in Dispositional Empathy in American College Students over Time: A Meta-Analysis“, Personality and Social Psychology Review 15, nr. 2
(mai 2011), pp. 180–198, doi:10.1177/1088868310377395.
13. Faria Sana, Tina Weston, Nicholas J. Cepeda, „Laptop Multitasking Hinders Classroom Learning for Both Users and Nearby Peers“, Computers and Education 62 (martie 2013), pp. 24–31, doi:10.1016/j.compedu.2012.10.003.
14. În Biblie, cuvântul „conversaţie“ făcea trimitere la relaţia pe care o persoană o are cu propria comunitate din postura de cetăţean. La jumătatea secolului al XIV-lea, acest cuvânt încă purta sensuri precum
„convieţuire“, „relaţionare“ sau „comportament în societate“.
Dictionary.com, Online Etymology Dictionary, Douglas Harper, http://dictionary.reference.com/browse/conversation.
15. Sursa principală a acestei cărţi o constituie sute de discuţii referitoare la
comunicare. Am pornit de la temele singurătăţii şi autoreflecţiei în conversaţii (primul „scaun“) şi am continuat cu temele prieteniei şi intimităţii (al doilea „scaun“), adică discuţiile purtate cu rudele, prietenii şi persoana iubită. Am abordat apoi universul reprezentat de legăturile noastre sociale (al treilea „scaun“), discuţiile privind educaţia, munca şi politica. Cu excepţia cazurilor notate ca atare, toate interviurile pe care le-am amintit au fost realizate între anii 2010 şi 2015. Cu excepţia cazurilor în care am extras informaţii din documente publice sau din cadrul unor evenimente publice, am păstrat sub anonimat identitatea persoanelor pe care le-am intervievat şi a instituţiilor (şcoli, universităţi, corporaţii) pe care le-am vizitat.
Pentru a aborda conversaţiile primelor două „scaune“, am stat de vorbă
cu peste 150 de tineri, de la adolescenţi până la persoane puţin trecute de 30 de ani, dintre care unii au fost intervievaţi în grup, alţii individual, iar restul alături de familie. Am purtat majoritatea conversaţiilor de grup în birouri sau săli de conferinţe. Altele au fost însă „discuţii de cabană“
purtate cu copiii prezenţi în tabăra de vară, de regulă cu grupuri de câte zece copii aflaţi în pat înainte de ora de culcare. Totodată, 27 de adulţi mi-au împărtăşit cele mai memorabile conversaţii pe care le-au purtat vreodată. Am intervievat, de asemenea, 64 de formatori din învăţământul gimnazial şi liceal: profesori, consilieri, psihologi şi directori şcolari. Pe alocuri, din dorinţa de a prezenta imaginea perspectivei mai recente, am revenit asupra opiniilor exprimate de tinerii pe care i-am intervievat în perioada 2008–2010. Cu această ocazie, am analizat peste 300 de interviuri care descriau vremurile nu foarte îndepărtate în care SMS-urile şi reţelele de socializare de-abia apăruseră.
Capitolele ce ţin de al patrulea „scaun“ se ocupă de învăţământul superior şi de activitatea profesională. Pentru capitolul despre educaţie, am intervievat profesori, directori şi studenţi din diferite colegii şi universităţi. În acest caz, este dificil de estimat numărul persoanelor intervievate, întrucât m-am bazat pe discuţii purtate de-a lungul a zeci de ani de activitate în cadrul unei universităţi.
În ceea ce priveşte capitolul despre muncă, am stat de vorbă cu o serie de profesionişti, inclusiv cu avocaţi, medici, arhitecţi, consultanţi sau
membri din sectorul serviciilor financiare. În cadrul unei companii de software pe care o numesc HeartTech, al unei firme de design căreia îi spun Stoddard şi al unei companii de consultanţă pe care o intitulez ReadyLearn, am avut ocazia să organizez grupuri de discuţii, precum şi interviuri individuale cu o gamă largă de angajaţi, de la ingineri şi programatori la directori financiari, arhitecţi şi asistenţi administrativi.
Pentru acest capitol, am stat de vorbă cu 202 persoane.
Când am detaliat conversaţiile din viaţa publică, am pus accentul pe opiniile politice ale celor care au crescut cu telefoane inteligente, revenind ulterior preponderent asupra observaţiilor mele privind adolescenţii şi tinerii adulţi.
16. Studiez de peste trei decenii conversaţiile pe care le purtăm prin intermediul dispozitivelor inteligente. Sute de subiecţi, copii şi adulţi deopotrivă, au fost implicaţi în acest demers. Pentru o trecere în revistă a cercetărilor mele anterioare, vezi Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each Other, Basic Books, New York, 2011.
Fuga de conversaţie
1. The Fletcher School, „Eric Schmidt and Jared Cohen on «The New Digital Age»“, 26 februarie 2014, videoclip pe YouTube, https://www.youtube.com/watch?v=NYGzB7uveh0.
2. The Colbert Report, 17 ianuarie 2011.
3. Andrew Przybyliski, Netta Weinstein, „Can You Connect with Me Now?
How the Presence of Mobile Communication Technology Influences Face-to-Face Conversation Quality“, Journal of Social and Personal Relationships (2012): pp. 1–10, doi:10.1177/0265407512453827.
4. Shalini Misra, Lulu Cheng, Jamie Genevie et al., „The iPhone Effect: The Quality of In-Person Social Interactions in the Presence of Mobile Devices“,
Environment
and
Behavior
(2014),
p.
