Cel de-al paisprezecelea amendament adoptat după Războiul Civil garanta foștilor sclavi calitatea de persoane, deși mai mult în teorie. Însă a creat, în același timp, o nouă categorie de persoane cu drepturi: corporațiile. De fapt, mai toate cazurile care au ajuns în fața curților sub protecția celui de-al paisprezecelea amendament au avut de-a face cu drepturile corporațiilor și, până acum un secol, curțile au decis că aceste cțiuni colectiviste, create și susținute de stat, aveau aceleași drepturi ca oamenii în carne și oase – de fapt, drepturi mai substanțiale datorită mărimii lor, imoralității și protecției serioase acordate de către stat. În acest moment, drepturile corporațiilor le depășesc pe cele ale oamenilor. Sub protecția „drepturilor privind comerțul liber“, compania Paci c Rim poate, de exemplu, da în judecată statul El Salvador pentru că acesta încearcă să-și protejeze mediul. Indivizii nu pot
face același lucru. General Motors poate cere drepturi naționale în Mexic.
Nu cred că trebuie să insist pe ce anume se va întâmpla dacă un mexican va cere drepturi naționale în SUA.
Pe plan local, recentele decizii luate de Curtea Supremă mă resc și mai mult deja imensa putere a corporațiilor și a celor extrem de bogați, aplicând noi lovituri ultimelor relicve ale unei democrații funcționale care deja se clatină.
Între timp, Magna Carta este supusă unor noi atacuri directe. Să ne amintim Actul Habeas Corpus din 1679, care interzicea „închisoarea în străinătate“ și, cu siguranță, mult mai nociva măsură a arestării în străinătate în vederea torturii – care, acum, se numește mult mai politicos „extrădare“, ca atunci când Tony Blair l-a extrădat pe disidentul libian Abdel Hakim Belhaj la cererea dictatorului Muammar al Gadda ; sau atunci când autoritățile americane l-au trimis pe cetățeanul canadian Maher Arar în Siria lui natală pentru a închis și torturat, recunoscând abia mai târziu că nu aveau nici o dovadă împotriva lui.26 Același lucru li s-a întâmplat multor altora, expediați adesea de pe aeroportul Shannon, ceea ce a dus la proteste curajoase în Irlanda.
Conceptul procesului cinstit a fost extins atât de mult în timpul campaniei de asasinare cu drone a administrației Obama, încât miezul Cartei Libertăților (și al Constituției) a devenit nul și lipsit de conținut.
Departamentul de Justiție a explicat că garanția constituțională a unui proces cinstit, care își are originile în Magna Carta, este oferită acum doar prin intermediul deliberărilor interne ale ramurii executive.27 Expertul în drept constituțional de la Casa Albă a fost de acord. Cu siguranță că regele Ioan ar dat din cap cu satisfacție.
Această chestiune a apărut după asasinarea cu drone, prin ordin prezidențial, a lui Anwar al-Awlaki, acuzat de instigare la jihadism în scris, discursuri și alte acțiuni nespeci cate. Un titlu din New York Times a surprins reacția elitelor americane atunci când acesta a fost ucis, împreună
cu obișnuitele de acum „victime colaterale“. În parte, scria: „Occidentul celebrează moartea unui cleric“.28 Unii au ridicat totuși din sprâncene pentru că Awlaki era cetățean american, ceea ce ridica întrebări cu privire la
necesitatea unui proces onest – chestiune considerată, în general, irelevantă
atunci când este vorba de non-cetățeni uciși la un singur semn al șefului executivului. Iar acum, odată cu inovațiile lui Obama, problema a devenit irelevantă și în privința cetățenilor americani.
Prezumției de nevinovăție i-a fost dată, de asemenea, o interpretare nouă
și folositoare. După cum scria ulterior New York Times, „domnul Obama a îmbrățișat o metodă controversată de a număra victimele civile, una care cu greu i-ar putea restrânge activitatea criminală. El consideră că toți bărbații din zona țintă care au cel puțin vârsta minimă de înrolare în armată sunt combatanți, după cum ne-au spus numeroase surse din administrație, în afara cazului în care nu există rapoarte clare ale serviciilor de informații care să-i declare postum nevinovați.“29 Așadar, stabilirea postumă a nevinovăției păstrează valabilitatea principiului sacru al prezumției de nevinovăție.
Ar nepoliticos să amintesc (așa cum evită Times s-o facă în raportul său) convențiile de la Geneva care stabilesc baza dreptului umanitar modern: acestea interzic „executarea unor indivizi fără o judecată prealabilă realizată
de o curte legal constituită, în condițiile asigurării garanțiilor judiciare considerate indispensabile pentru o viață civilizată“.30
Cel mai faimos și mai recent asasinat la comandă a fost cel al lui Osama bin Laden, care a fost înconjurat de 79 de militari din trupele speciale, ind lipsit de apărare și a ându-se doar în compania soției sale. Orice ai crede despre Osama, el era doar un suspect și nimic mai mult decât atât. Până și FBI-ul a fost de acord cu asta.
În SUA, uralele nu au încetat multă vreme, însă anumite întrebări au fost ridicate în privința prezumției de nevinovăție, mai ales când nu ar fost deloc imposibilă desfășurarea unui proces corect. Aceste obiecții au fost întâmpinate cu o totală dezaprobare. Cea mai interesantă poziție a venit din partea unui respectat comentator politic al stângii liberale, Matthew Yglesias, care a spus că „una dintre funcțiile principale ale ordinii internaționale este aceea de a legitima folosirea forței militare de către puterile occidentale“, așadar este „groaznic de naiv“ să sugerăm că Statele Unite ar trebui să respecte legile internaționale în aceleași condiții care le sunt impuse celor slabi.31
Prin urmare, se pare că numai obiecții de ordin tactic pot ridicate împotriva agresiunii, asasinatului, războiului cibernetic și a altor acțiuni pe care Statul Sfânt le întreprinde în folosul omenirii. Dacă victimele tradiționale au tendința să vadă lucrurile puțin diferit, aceasta doar dezvăluie fundamentul lor intelectual și moral. Iar criticul occidental ocazional care nu reușește să vadă aceste adevăruri poate oricând catalogat drept „prost“, după cum explică Yglesias – apropo, el se referă în primul rând la mine și îl asigur că îmi accept cu bucurie vina.
Lista teroriștilor întocmită de guvern
Probabil că cel mai șocant atac la adresa fundamentului liber tăților tra -
diționale este un caz mai puțin cunoscut inițiat de administrația Obama, și anume Holder versus Proiectul Dreptului Umanitar. Proiectul a fost acuzat că ar furniza „ajutor material“ către organizația de gherilă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care luptă pentru drepturile kurzilor din Turcia de foarte mulți ani și pe care guvernul a trecut-o pe lista organizațiilor teroriste. Ajutorul material se referea la consultanță juridică.
Termenul pare să aibă o aplicabilitate foarte largă, ind folosit chiar și cu referire la discuții sau la cercetări asupra unor chestiuni și chiar la sfatul dat PKK-ului de a folosi mijloace nonviolente. Și în acest caz au existat anumite critici marginale, dar, chiar și așa, lista de teroriști întocmită de guvern a fost acceptată fără prea multe comentarii – adică, lista rezultată în urma unor decizii arbitrare, fără vreun suport legal.32
Întocmirea listei de teroriști este destul de interesantă. Unul dintre cele mai urâte exemple de folosire a listei are de-a face cu tortura în Somalia.
Imediat după 11 sep tembrie, Statele Unite au închis rețeaua caritabilă
somaleză Al-Barakaat sub pretextul că nanța terorismul.33 Această acțiune a fost aclamată ca ind una dintre cele mai mari victorii în „războiul împotriva terorii“. În schimb, faptul că Washing tonul a retras un an mai târziu acuzațiile, întrucât erau lipsite de temei a trecut neobservat.
Organizația Al-Barakaat a fost responsabilă de trimiterea a aproximativ 500 de milioane de dolari pe an în Somalia, „mai mult decât câștigă
[Somalia] din orice sector economic și de zece ori valoarea oricărui ajutor
extern primit“, după cum arată un raport al ONU.34 Acest fond caritabil administra, de asemenea, anumite afaceri în Somalia, care au fost distruse în totalitate. Principalul specialist al lui Bush în „războiul economic împotriva terorii“, Ibrahim Warde, a ajuns la concluzia că, pe lângă faptul că
distruseseră economia, aceste atacuri frivole asupra unei societăți foarte fragile „au jucat probabil un rol în creșterea… fundamentalismului islamic“, o altă consecință obișnuită a „războiului împotriva terorii“.35
Simpla idee că statul ar trebui să aibă autoritatea de a face astfel de judecăți fără a veri cat este un atac serios la adresa Cartei Libertăților, ca și faptul că un astfel de drept este considerat de necontestat. Dacă spiritul Cartei Libertăților va continua să se degradeze în același fel în anii ce vin, viitorul drepturilor și al libertăților nu pare foarte roz.
Cine va râde la urmă?
Câteva cuvinte de încheiere despre soarta Cartei Pă duri . Scopul ei fusese acela de a proteja sursa de trai a populației, a localnicilor, de imixtiunile externe – în vremurile din vechime, s-o proteje ze de regalitate, în vremurile mai noi s-o protejeze de privatizările făcute în folosul corporațiilor hrăpărețe și al autorităților statului care cooperează cu ele, le ajută și care sunt răsplătite substanțial. Pagubele sunt foarte mari.
Dacă ascultăm ce se spune astăzi dinspre sudul global vom a a că, într-adevăr, „conversia bunurilor publice în proprietate privată prin privatizarea mediului nostru altfel deținut în comun este unul dintre modurile prin care neoliberalismul distruge unul dintre puținele lucruri care ține împreună
națiunile africane. Politica globală arată astăzi ca un mare centru de afaceri în care se caută mai degrabă pro tul decât metode de reparare a mediului, a comunităților sau a națiunilor grav deteriorate. Acesta este unul dintre bene ciile pe care programele de ajustare structurală le-au adus continentului – generalizarea corupției.“ Îl citez pe poetul și activistul nigerian Nnimmo Bassey, președintele Societății Internaționale Prietenii Pământului, în expunerea lui răscolitoare cu privire la pustiirea bogățiilor Africii, numită Să gătești un continent, care analizează ultimele etape ale torturii occidentale în Africa.36
O tortură care a fost dintotdeauna plani cată la cel mai înalt nivel și trebuie recunoscută ca atare. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au deținut o poziție de forță fără precedent. Nu este de mirare că au fost puse la cale planuri atent gândite și so sticate pentru a organiza lumea. Fiecărei regiuni i-a fost desemnată o funcție de către plani catorii Departamentului de Stat, condus de diplomatul George Kennan. El a hotărât că Statele Unite nu au nici un interes în Africa, așa că ea va predată
Europei pentru a „exploatată“ – termenul îi aparține – în scopul reconstrucției.37 În lumina istoriei, ne-am putut imagina o altă relație între Africa și Europa, dar nu există nici un indiciu că astfel de lucruri au fost luate măcar în considerare.
Mai recent, Statele Unite au recunoscut și necesitatea de a intra în procesul de exploatare a Africii, alături de jucători noi precum China, care are foarte mult de lucru într-una dintre cele mai agresive acțiuni de distrugere a mediului și de oprimare a unor victime nevinovate.
Ar trebui să e inutil să subliniem pericolele extreme pe care le comportă
un element central al acestor practici lacome, un element care produce calamități peste tot pe glob: faptul că se bazează pe exploatarea zăcămintelor fosile, ceea ce va duce la dezastru într-un viitor nu foarte îndepărtat. Pot exista discuții asupra anumitor detalii, dar este limpede că problema este serioasă, dacă nu gravă de-a dreptul și este evident că vom lăsa generațiilor viitoare o moștenire tot mai sumbră, pe măsură ce vom tot amâna să o rezolvăm. Există, în acest moment, ceva tendințe de a înfrunta problema, dar sunt încă extrem de nesemni cative.
Între timp, puterea se concentrează în direcții diferite, sub supravegherea celei mai puternice și mai bogate țări din lume. Republicanii din Congres des ințează treptat măsurile de pro tecție a mediului luate de Richard Nixon, care, în termenii politici de azi, ar considerat un radical periculos.38
