O cialii israelieni laudă umanitatea armatei lor care merge până acolo încât anunță victimele că le va bombarda casele. Această practică este
„sadism, care se deghizează parșiv în hainele milei“, după cum spune jurnalistul israelian Amira Hass: „Un mesaj înregistrat cerându-le miilor de oameni să-și părăsească locuințele luate deja în vizor, să plece într-un loc la fel de periculos, zece kilometri mai departe“.45 De fapt, nu există loc sigur nici măcar în închisoare în care să te ascunzi de sadismul israelian.
Unora le este foarte greu să pro te de pe urma solicitudinii israeliene. Un apel din partea Bisericii Catolice din Gaza cita un preot care a explicat drama rezidenților Casei lui Hristos, un adăpost dedicat copiilor cu dizabilități. Au fost mutați din acel adăpost pentru că Israelul luase la țintă
acea zonă, însă, la puțin timp după aceea, a scris preotul, „biserica din Gaza a primit ordin să e evacuată. Vor bombarda zona Zeitun, iar oamenii fug deja de acolo. Problema este că părintele George și cele trei surori ale
ordinului Maica Tereza au în grijă 29 de copii handicapați și nouă doamne în vârstă care nu se pot deplasa. Cum vor reuși să se mute? Dacă există
cineva care are legături cu cei care au un cuvânt de spus, îi rog să
intervină.“46
De fapt, n-ar trebuit să e atât de di cil. Israelul trimisese deja instrucțiunile la Spitalul de Reabilitare Al-Wafa. Și, din fericire, cel puțin câteva state au încercat să intervină la cei care aveau puterea de a lua decizii.
Între ele se a au cinci state sud-americane – Brazilia, Chile, Ecuador, El Salvador și Peru – care și-au retras ambasadorii din Israel, luând exemplul Boliviei și al Venezuelei, care rupseseră relațiile cu Israelul din cauza crimelor de război comise de acesta.47 Aceste gesturi principiale sunt un alt semn al remarcabilei schimbări a relațiilor internaționale pe măsură ce America Latină se eliberează de sub dominația Occidentului, dând uneori un exemplu de comportament civilizat celor care i-au condus vreme de cinci secole.
Toate aceste revelații îngrozitoare au produs o reacție și Celui Mai Moral Președinte din Lume, aceeași ca întotdeauna: o mare simpatie pentru Israel, condamnarea Hamas și un apel la moderație pentru ambele părți. În conferința de presă pe care a ținut-o în august, președintele Obama a exprimat îngrijorare pentru palestinienii care au fost „prinși în mijlocul focului“ (mai exact, unde?) și a susținut dreptul Israelului de a se proteja ca toată lumea. Ei, nu chiar ca toată lumea – sigur nu ca palestinienii. Ei nu au dreptul să se apere, mai ales atunci când Israelul se poartă frumos, respectând norma tăcerii pentru tăcere: atunci când le fură pământul, îi alungă din casele lor, îi bombardează sălbatic și îi atacă regulat cu arme primite de la principalul lor protector.
Palestinienii sunt, precum negrii africani – refugiații namibieni din centrul de refugiați de la Cassinga, de exemplu – toți niște teroriști, care nu au dreptul de a se apăra.
O pauză umanitară de 72 de ore ar trebuit să intre în vigoare pe 1
august, la ora 8 a.m. Înțelegerea a picat aproape imediat. Conform unei declarații de presă a centrului Al Mezan pentru Drepturile Omului din Gaza, care are o foarte bună reputație în privința credibilității, unul dintre
lucrătorii săi din teren, din orașul Rafah, a at la sud, lângă granița egipteană, a auzit artileria israeliană trăgând în jurul orei 8.05 a.m. Pe la ora 9.30, după
ce au apărut zvonuri că un soldat israelian ar fost prins, a început bombardarea intensă și barajele masive de artilerie asupra orașului Rafah, ucigând probabil zeci de oameni și rănind alte sute care au revenit la casele lor după începerea acordului de încetare a focului, deși aceste cifre nu au putut veri cate.
Cu o zi înainte, pe 31 iulie, Uzina de Apă a Administrației de Coastă, singurul furnizor de apă din Fâșia Gaza, a anunțat că nu mai poate livra apă
din pricina lipsei de combustibil și a atacurilor repetate asupra personalului.
Centrul Al Mezan a raportat că, până atunci, „aproape toate serviciile primare de sănătate fuseseră oprite în Fâșia Gaza din pricina lipsei de apă, a grămezilor de gunoi și a serviciilor de salubritate. UNRWA a avertizat, de a -
se me nea, în privința extinderii unor epidemii din cauza lipsei de apă și a lipsei serviciilor sanitare.“48 Între timp, chiar înainte de începerea acordului de încetare a focului, rachetele aeropurtate israeliene au continuat să facă
victime în întreaga regiune.
Când aceste episoade de sadism se vor încheia, oricând se va întâmpla asta, Israelul speră că va lăsat să-și continue politicile criminale în teritoriile ocupate. Locuitorilor din Gaza li se va permite să se conformeze iarăși normei în închisorile lor conduse de israelieni, în timp ce aceia din Cisiordania pot privi în liniște cum israelienii distrug ceea ce a mai rămas din casele lor.
Acesta este cel mai probabil rezultat dacă Statele Unite își vor păstra sprijinul unilateral pentru crimele comise de israelieni și dacă vor continua să blocheze o soluție diplomatică ce întrunește un larg consens internațional. Dar viitorul ar putea complet diferit dacă Statele Unite și-ar retrage sprijinul. În acest caz, chiar s-ar putea ajunge la acea „soluție durabilă“ în Gaza, despre care vorbea secretarul de stat John Kerry, stârnind o furie fără seamăn în Israel, pentru că aceasta ar putut însemna ca acesta să înceteze bombardamentele sau obișnuitele atacuri, sau – absolut îngrozitor – fraza ar putea interpretată drept un apel la respectarea legislației internaționale în teritoriile ocupate.
Nu se pune problema ca securitatea Israelului să e afectată prin respectarea legii internaționale; cel mai probabil, nivelul de securitate ar crește. Dar, după cum explica acum 40 de ani generalul israelian (mai târziu președintele) Ezer Weizman, „Israelul atunci nu ar putea exista conform spiritului, scalei și calității pe care le întrupează acum“.49
Există și alte cazuri similare în istoria recentă. Generalii indonezieni au jurat că nu vor abandona ceea ce fostul ministru de externe australian, Gareth Evans, numea „provincia indoneziană a Timorului de Est“, în timp ce tocmai semna o înțelegere pentru a fura petrolul timorez. Atât timp cât generalii a ați la conducere au avut sprijinul SUA, vreme de decenii în care s-au comportat genocidal, scopurile lor au fost realiste. În cele din urmă, în septembrie 1999, sub o presiune considerabilă atât pe plan intern, cât și extern, președintele Clinton i-a anunțat discret că joaca s-a sfârșit și, drept rezultat, s-au retras imediat din Timor, în timp ce Evans a început o nouă
carieră ca apostol lăudat al „responsabilității de a proteja“ – într-o versiune care să permită, desigur, Occidentului să exercite violența conform bunului plac.50
Un alt caz relevant este Africa de Sud. În 1958, ministrul de externe al Africii de Sud îl informa pe ambasadorul american că, deși țara lui devine un stat paria, acest lucru nu contează foarte mult atât timp cât sprijinul american nu este retras. Previziunea lui s-a dovedit cât se poate de corectă; 30 de ani mai târziu, Ronald Reagan era ultimul președinte care susținea încă regimul de Apartheid, ce se întreținea încă singur. Peste câțiva ani, avea să-și retragă sprijinul și SUA, iar regimul se prăbușea – nu doar din acest motiv, desigur; un alt factor crucial a fost rolul jucat de cubanezi în eliberarea Africii, unul, în general, ignorat în Occident, chiar dacă nu și în Africa.51
Cu 40 de ani în urmă, Israelul a luat decizia fatală de a alege expansiunea în locul securității, refuzând o ofertă de pace ce fusese făcută de Egipt în schimbul evacuării ocupației din provincia Sinai, unde Israelul începuse proiecte masive de colonizare și de dezvoltare. Au aderat la această politică
în mod continuu din acel moment, făcând practic același raționament ca Africa de Sud în 1958.
În cazul Israelului, impactul ar mult mai mare dacă SUA se vor decide să
se alăture restului lumii. Relațiile de putere din acest moment vor duce exact în acest punct, după cum s-a demonstrat atunci când Washing tonul a cerut Israelului să abandoneze câte unul dintre obiectivele atât de îndrăgite de el.
Israelul are puține de spus, după ce a adoptat politici care l-au transformat dintr-o țară respectată într-una de temut și urâtă, un drum pe care continuă
să meargă cu încăpățânare oarbă către deteriorarea morală și, posibil, către distrugerea nală.
S-ar putea schimba politica SUA? Nu este imposibil. Opinia pu blică s-a schimbat constant în ultimii ani, în special în rândurile celor tineri, iar acest lucru nu poate complet ignorat. În ultimii ani, a existat o bază serioasă de solicitări publice pentru ca Washing tonul să e atent la propriile legi și să
taie ajutoarele militare acordate Israelului. Legile americane cer „să nu e acordat nici un fel de ajutor militar vreunei țări al cărei guvern se angajează
în acțiuni repetate de violare a drepturilor omului recunoscute internațional“. Israelul se face cu siguranță vinovat de așa ceva. De aceea, Amnesty International, în cursul operațiunii „Plumb Topit“ din Gaza, a cerut un embargo privind armamentul, atât pentru Israel, cât și pentru Hamas.52 Senatorul Patrick Leahy, autorul acestei prevederi legale, a adus în discuție aplicabilitatea ei în cazul Israelului în anumite acțiuni speci ce, iar astfel de inițiative pot puse în practică cu succes, cu ajutor educațional, organizațional și cu sprijin din partea activiștilor.53 Aceasta ar putut avea în sine un impact semni cativ, furnizând, în același timp, rampe de lansare pentru acțiuni viitoare care nu doar să pedepsească Israelul pentru comportamentul său criminal, ci, de asemenea, să oblige Washing tonul să
devină parte a comunității internaționale, să respecte legislația și principiile morale decente.
Nimic n-ar putea mai semni cativ pentru victimele palestiniene ale unor ani nesfârșiți de opresiune și violență.
CAPITOLUL 15
Câte minute mai sunt până la miezul nopții?
Dacă o specie extraterestră s-ar apuca să scrie o istorie a Homo sapiens, ar putea să împartă istoria speciei noastre în două etape: ÎAN (înainte de armele nucleare) și EAN (era armelor nucleare). Cea de-a doua epocă a început, desigur, pe 6 august 1945, când este posibil să intrat în ceea ce reprezenta drumul către sfârșitul lipsit de grație al speciei noastre, care a ajuns la nivelul de inteligență su cient pentru a se autodistruge, dar nu și la capacitatea morală și intelectuală de a-și controla cele mai rele porniri – cel puțin aceasta sugerează dovezile.
