Îşi dădu însă seama că luminile se îndepărtau. Zeii plecau.
La început doar câţiva, apoi mai mulţi. Iar în cele din urmă
cu sutele.
Un păianjen de mărimea unui câine se împletici greoi către el, pe şapte picioare. Mulţimea sa de ochi lucea slab.
Shadow rămase locului, cu toate că i se făcuse scârbă.
Când păianjenul ajunse aproape, zise cu vocea domnului Nancy:
— Ai făcut treabă bună. Sunt mândru de tine. Te-ai descurcat bine, puştiule.
— Mulţumesc, spuse Shadow.
— Trebuie să te ducem înapoi. Dacă o să stai prea mult în locul ăsta, o s-o iei razna, zise domnul Nancy, şi puse un picior de păianjen, cu păr cafeniu, pe umărul lui Shadow…
…şi, ajungând înapoi în Curtea Drapelelor Celor Şapte State, domnul Nancy tuşi. Ţinea mâna dreaptă pe umărul lui Shadow. Ploaia încetase. Domnul Nancy îşi ţinea mâna stângă lipită de trup, de parcă l-ar fi durut. Shadow îl întrebă
dacă se simţea bine.
— Sunt tare ca unghiile vechi. Chiar mai tare, zise domnul Nancy.
Dar vocea sa nu părea a aparţine unui om fericit, ci unui bătrân copleşit de durere.
În jurul lor erau zeci de oameni, care stăteau în picioare sau aşezaţi pe bănci. Unii dintre ei păreau grav răniţi.
Shadow auzi un zgomot pe cer, un zgomot ce se apropia dinspre sud. Se uită la domnul Nancy şi-l întrebă:
— Elicoptere?
— Nu te sinchisi de ele. Nu mai ai de ce să-ţi faci griji. O să
curăţe mizeria, apoi o să plece.
— Am priceput.
Shadow ar fi vrut să vadă o anumită parte a mizeriei, înainte să fie curăţată. Luă o lanternă de la un individ cu părul cărunt, care arăta ca un prezentator de ştiri ieşit la pensie, apoi începu să caute.
O descoperi pe Laura pe pământ, într-o peşteră laterală, lângă o dioramă cu gnomi ce tocmai îşi luau rămas-bun de la Albă-ca-Zăpada. Pământul de sub ea era plin de sânge.
Laura zăcea într-o parte, probabil aşa cum o aruncase Loki după ce scosese lancea din ei doi.
Laura ţinea o mână la piept. Arăta îngrozitor de slabă.
Părea moartă, dar Shadow se obişnuise deja cu asta.
Shadow se ghemui lângă ea şi-i atinse obrazul cu mâna, apoi îi rosti numele. Laura deschise ochii, apoi îşi ridică
capul şi se uită la el.
— Salut, căţeluşule, zise ea, cu glas subţire.
— Bună, Laura. Ce s-a întâmplat aici?
— Nimic. Lucruri fără importanţă. Au învins?
— Am oprit bătălia pe care încercaseră s-o pornească.
— Căţeluşul meu deştept! Individul ăla, domnul World, a zis că o să-ţi înfigă un băţ în ochi. Tipul ăla nu mi-a plăcut niciun pic.
— E mort. Tu l-ai ucis, scumpo.
— Foarte bine.
Apoi Laura închise ochii. Shadow o prinse de mână, iar aceasta era rece. După un timp, Laura deschise din nou ochii.
— Ai aflat cum să mă aduci înapoi dintre morţi? întrebă
ea.
— Cred că da. Oricum, ştiu o cale.
— Foarte bine, zise ea, strângându-i mâna cu mâna ei cea rece. Şi soluţia opusă? Ce ştii despre ea?
— Soluţia opusă?
— Da, şopti Laura. Cred că asta merit.
