Vin pentru că trebuie să vină.
— Dacă spui tu…
— Vor avea grijă de morţi şi de răniţi. Dacă vrei să ştii, bătrânul Jacquel va fi foarte ocupat luna următoare.
Shadow, băiete, spune-mi ceva…
— Ce anume?
— Ai învăţat ceva din toate astea?
Shadow dădu din umeri şi răspunse:
— Nu ştiu. Am uitat deja multe dintre cele pe care le-am învăţat în copac. Cred că am întâlnit anumite persoane. Dar nu mai sunt sigur de nimic. E ca unul dintre visele acelea care te schimbă. În parte, le ţii minte pentru totdeauna şi le păstrezi adânc în sufletul tău, pentru că ţi s-au întâmplat chiar ţie, dar dacă încerci să-ţi aduci aminte amănuntele, descoperi că nu reuşeşti…
— Mda… bombăni domnul Nancy.
Apoi concluzionă:
— Nu eşti chiar prost.
— Poate că nu sunt, zise Shadow. Dar aş fi dorit să fi păstrat mai mult din ceea ce mi-a trecut prin mâini după ce am ieşit din închisoare. Mi-au fost dăruite o mulţime de lucruri, apoi le-am pierdut din nou.
— Poate că ai păstrat mai mult decât crezi, spuse domnul Nancy.
— Nu cred, zise Shadow.
Trecură graniţa şi intrară în Florida, iar Shadow văzu primul palmier din viaţa sa. Se întrebă dacă copacul fusese plantat acolo, lângă frontieră, cu un scop anume, ca să-ţi dai seama că erai deja în Florida.
Domnul Nancy începu să sforăie, iar Shadow se uită la el.
Bătrânul arăta cenuşiu la faţă şi respira greu. Shadow se întrebă din nou dacă Nancy se alesese în luptă cu o rană la piept sau la plămâni. Oricum, bătrânul refuzase orice îngrijire medicală.
Florida se întindea mai mult decât îşi imaginase Shadow, şi se făcuse târziu când maşina opri în Fort Pierce, lângă o căsuţă din lemn cu un singur etaj şi cu ferestrele acoperite de obloane. Nancy, care îl dirijase pe ultimii zece kilometri ai drumului, îl invită să rămână peste noapte acolo.
— Pot să iau o cameră la un motel. N-o să-mi fie greu, îi răspunse Shadow.
— Sigur că poţi, iar eu o să mă simt jignit. Bineînţeles că
n-o să zic nimic, dar o să mă simt teribil de jignit, spuse domnul Nancy. Aşa că-i mai bine să rămâi aici şi o să-ţi fac patul pe canapea.
Domnul Nancy descuie obloanele şi deschise ferestrele.
Casa mirosea a umezeală şi a ceva dulce, de parcă ar fi fost bântuită de fantomele unor prăjituri moarte de multă vreme.
Shadow acceptă fără niciun chef să rămână peste noapte acolo, după cum acceptă – tot fără niciun chef – să se ducă
împreună cu domnul Nancy la barul de la capătul străzii, ca să bea ceva înainte de culcare, în timp ce se aerisea casa.
— L-ai văzut pe Cernobog? îl întrebă Nancy, în timp ce se împleticeau prin noaptea înăbuşitoare.
Aerul era plin de gândaci de palmier, iar pe sol se târau tot felul de făpturi care scoteau diferite zgomote. Domnul Nancy îşi aprinse un trabuc subţire. Tuşi, se înecă, dar continuă să
fumeze.
— Plecase înainte să ies eu din peşteră.
— Probabil că s-a dus acasă. Înseamnă că te aşteaptă
acolo.
— Da.
Merseră în tăcere până la capătul drumului. Barul nu era
cine ştie ce, dar era deschis.
— Eu plătesc primele beri, zise domnul Nancy.
— Ţine minte, o să bem doar câte o bere, spuse Shadow.
— Ce-i cu tine? îl întrebă domnul Nancy. De când ai devenit zgârcit?
Domnul Nancy făcu cinste cu primul rând de beri, iar Shadow cu următorul. Shadow privi îngrozit cum domnul Nancy îl convinse pe barman să pornească dispozitivul pentru karaoke, apoi urmări stânjenit, dar fascinat, cum bătrânul trece prin „What’s New Pussycat?” înainte să
fredoneze o versiune emoţionantă, armonioasă, a melodiei
„The Way You Look Tonight”. Bătrânul avea o voce frumoasă, iar la sfârşit, mâna de oameni care mai erau în bar îl aplaudară şi-l ovaţionară.
