În schimb, prin însuşi titlul cărţii Soi-meme comme un autre, Ricoeur vrea să sugereze existenţa unei „dialectici complementare" a ipseităţii şi a alterităţii, în care unul dintre termeni îl poartă cu sine, trimite207 la celălalt, rară
o separaţie absolută. Din punct de vedere gnoseologic, nu se poate evita atenţia acordată eului, iar din punct de vedere etic trebuie să ţinem cont de faptul că
apariţia celuilalt primeşte sens cu condiţia ca atât „tu" cât şi „el" să fie un „eu".
II. Discursul despre moarte şi alteritatea
Filosofia levinasiană a alterităţii este pusă în evidenţă, mai ales, prin problema raportării la moartea semenului. Afectarea pe care ne-o produce această plecare, dispariţie a expresivităţii chipului celuilalt nu provine (aşa cum susţine Heidegger) din angoasa conştientizării faptului ca suntem muritori, ci din responsabilitatea „anarhică" pentru celălalt. Avem chiar o „vină" de supravieţuitor.
Pentru a face mai vizibilă abordarea de tip etic a lui Levinas, am considerat că este necesar să ne raportăm la alte două perspective asupra morţii
- cea metafizică şi cea heideggeriană.
ILI. Abordarea metafizică a morţii
Gândirea filosofică implică în ea însăşi experienţa unei depăşiri a sensibilului, deci experienţa supra-sensibilă a unei lumi de dincolo de moarte (mişcare, coruptibilitate) chiar în timpul unei vieţi muritoare. Aşadar, gândirea filosofică are o structură metafizică prin ea însăşi pentru că, fiind pur conceptuală şi teoretică, e liberă în raport cu orice reprezentare sensibilă. Ea este în acelaşi timp gândire a mortalităţii celui ce gândeşte şi a imortalităţii a ceea ce este gândit, a obiectului gândirii.
Cadrul unei metafizici a morţii constă în recunoaşterea condiţiei muritoare a omului, situând-o totodată în raport cu nemurirea unui absolut, în care îşi găseşte ea sensul. Filosofia ar fi, deci, tentativă de a asuma situaţialimită care e moartea, depăşind-o în acelaşi timp. Iată, pe scurt, câteva dintre marile figuri ale metafizicii: nemurirea platoniciană, teoria aristotelică despre devenire şi „suprimarea" hegeliană a morţii.
207 P. Ricoeur, Soi-meme comme un autre, p. 14: «Soi-meme comme un autre suggere d'entree de jeu que l'ipseite du soi-meme implique l'alterite a un degre si intime que l'une ne se laisse pas penser sans l'autre, que l'une passe plutot dans l'autre, comme on dirait en langage hegelien. Au «comme», nous voudrions attacher la signification forte, non pas seulement d'une comparaison - soi-meme semblable a un autre -, mais bien d'une implication: soi-meme en tant que .. . autre».
93
