psihologia nu poate avea ca temă eul, în sensul obiectivării şi al tratăriiinductive a trăirii valorizatoare, a scopurilor, valorilor, normelor. Obiectivismulnu reiese din fapte, ci este presupus, premerge „normelor obiective", pentru că
acestea sunt deja vizate ca adevăruri şi nu ca iluzii57•
Sunt astfel respinse fundamentările psihologice ale normelor, mai alesale normelor privind adevărul în sine, concept care primeşte semnificaţie numaiîn subiectivitatea transcendentală. Rezultă că naturalismul psihologiei o face peaceasta nefuncţională, o depărtează în loc să o apropie de esenţa proprie aspiritului. Deşi psihologia, afirmă Husserl, a ajuns la reguli empirice valabilepractic, totuşi ea reprezintă o psihologie reală ( o „ştiinţă a sufletului") tot atât depuţin pe cât o statistică morală reprezintă o ştiinţă a moralei.
Deci nu vechiul raţionalism ( ca naturalism absurd şi obiectivism)constituie problema spiritului, ci „ratio" ca autoînţelegere cu adevărat universală
a spiritului în favoarea unei ştiinţe universale responsabile, în care se ajunge laun mod cu totul nou de ştiinţificitate; în aceasta îşi găsesc locul toateproblemele imaginabile referitoare la fiinţă, normă, existenţă. Filosoful germanafirmă că această criză a existenţei umane europene are doar două căi de ieşire:fie declinul Europei în înstrăinare faţă de propriul său sens raţional de viaţă,căderea în „barbarie şi duşmănie faţă de spirit", fie renaşterea Europei dinspiritul filosofiei printr-un „eroism al raţiunii" care va depăşi definitiv formelesuperficiale de raţionalism.
II. Heidegger şi noile probleme ale fenomenologiei
ILI. Raportul cu filosofia husserliană
Definind noţiunea de fenomen ca „ceea ce se revelează", scopul fenomenologiei - consideră Heidegger în acord cu Husserl - este să facă lucrul să
se arate în originalitatea lui, în :funcţie de modalitatea specifică (fenomenologultrebuie să ţină seama de aceasta şi să clarifice diferenţele). Deşi cei doi gânditoriau în comun abordarea fenomenologică a problemelor şi se consideră58 că
Heidegger duce analiza maestrului său foarte departe, totuşi disputa dintre ei areloc pe marginea unor premise fundamentale ale fenomenologiei, cum ar fi, deexemplu, problema reducţiei.
57 E. Husserl, Criza umanităţii europene şi filosofia, pp. 62-63.
58 Archana Barua se opreşte asupra elementelor de legătură dintre filosofiile husserliană
şi heideggeriană şi susţine că ceea ce le uneşte este mai important decât ceea ce le desparte: "We can identify Husserl's way of doing philosophy as theory-centric and Heidegger's as praxis-centric only if praxis refers to what we actually do in life and how we make sense of that. However, 1f phenomenology deals with experience uninterrupted but allows it to take the form which is built into it, then phenomenology in Husserl can be practicai and ontology in Heidegger can be theoretical". (,,Husserl, Heidegger, and the Transcendental Dimension of Phenomenology" în Indo-Pacific Journal of Phenomenology, Vol. 7, Edition 1, May 2007, p. 4).
37
