Ceea ce Heidegger îi reproşează părintelui fenomenologiei este faptul că
acesta îşi întemeiază filosofia pe o serie de premise tacite, nesupuse unei analizeriguroase. Cea mai problematică dintre ele este aceea că esenţa oricărui obiect ne esteaccesibilă la fel, atâta timp cât lăsăm deoparte problema existenţei sale şi facemabstracţie de aspectele particulare; astfel, ajungem cu ajutorul variaţiei înimaginaţie să aflăm ce este valabil pentru orice obiect de tipul respectiv. Însă eul sesustrage59 acestui proces.
Husserl consideră că eul este identic cu unitatea fluxului conştiinţei, nueste un obiect între alte obiecte şi nici un obiect pentru conştiinţă. Aceasta nuînseamnă că nu se poate face diferenţa între esenţa şi existenţa eului. Privitor ladistincţia amintită, Max Scheler afirma că „Această capacitate de a despărţi întreesenţă şi existenţa dată face trăsătura principală a spiritului omenesc, pe care se
fundamentează toate celelalte trăsături" 60. Cu toate acestea, acuză Heidegger, euleste tratat ca obiect în filosofia husserliană prin faptul că se trece de la eul individualla esenţa universală a eului,făcând abstracţie de existenţa sa.
Critica lui Heidegger vizează următoarea problemă: cum putem şti ce esteun fenomen şi totodată să facem abstracţie de existenţa sa, indiferent de tipulfenomenului? Întrebarea privitoare la existenţă, deşi valabilă pentru un obiect fizic,este ea valabilă şi pentru un eu? Dacă are sens să vorbim despre esenţa unui bloc degranit - căreia îi aparţine faptul că are formă, culoare şi greutate - indiferent dacă
există sau nu şi indiferent de proprietăţile contingente, are sens să vorbim despre oexperienţă originară, nemijlocită a esenţei mele, independent de faptul că exist saunu? Nu aparţine tocmai această fiinţă sau ne-fiinţă esenţei mele? Putem separaesenţa eului de existenţa sa, fără a o pierde pe prima?
Atât Husserl cât şi Heidegger trasează o graniţă între proprietăţile
contingente, care aparţin obiectului individuaL şi proprietăţile necesare, aparţinândobiectelor de tipul respectiv. Amândoi consideră că pot fi stabilite proprietăţileaccidentale şi necesare ale unui obiect, independent de faptul dacă el există sau nu.
De asemenea, ei împărtăşesc ideea lui Kant referitoare la existenţă, care nu esteconsiderată o proprietate (un predicat): întrebându-ne ce este ceva, nu există niciodiferenţă între acel lucru real şi cel posibil; diferenţa constă exclusiv doar în faptulcă primul există, iar cel din urmă nu.
Însă, în timp ce Husserl susţine că distincţia între proprietăţile accidentaleşi cele necesare, pe de-o parte, şi existenţă, pe de altă parte, se aplică la toate lucrurile,pentru Heidegger eul nu este un obiect cu anumite proprietăţi care pot fi analizateindependent de existenţa sa. Nu se poate lăsa la o parte existenţa proprie pentru că
experienţa originară a mea nu este experienţa unei esenţe. Aşadar, numai în măsura 59 Stephen Mulhall, Heidegger and 'Being and Time', 1996, London: Routledge, p. 15:
"The Being of Dasein cannot, then, be understood in the tenns usually applied to other types of entity; in particular, we cannot think of Dasein as having what we have called what-being, a specific essence or nature that it always necessarily manifests".
60 Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, 2003, Piteşti: Paralela 45, p. 55.
38
în care exist61 are sens să vorbesc de calităţile mele fundamentale. Ceea cecaracterizează eul este „faptul-de-a-fi-în-deschis" (Da-sein), adică el se defineşte peparcurs, prin proiectele sale, are-mereu-de-a-fi. De aceea, accesul iniţial la Eu nuţine de o contemplare care să reducă la cviditate. Se înţelege, aşadar, de ceHeidegger propune să nu se mai spună ,,Eu" (şi nici „conştiinţă", ,,persoană")fundamentului fiinţei umane, şi să se vorbească, în schimb, despre Dasein. Aicisurvine diferenţa faţă de gândirea mentorului său, căruia îi este dedicată opera Fiinţă şi
Timp. De fapt, separarea apare cu privire la întrebarea „ce este" o persoană. Pentru Husserl, fiinţa unei persoane este acel ceva care se constituie într-o serie de acte de conştiinţă prin intermediul ego-ului transcendental. Ce este însă acest ego transcendental însuşi şi cum se raportează la faptul-de-a-fi-persoană - reprezintă o problemă la care Heidegger consideră că Husserl nu a găsit un răspuns satisfăcător.
Odată stabilit că fiinţarea umană este caracterizată prin faptul de a se afla îndeschidere, Heidegger urmează drumul unei interogări mai radicale (şi pentru caretema Dasein-uiui reprezintă doar o introducere), anume ce este fiinţa ca atare? EI sereîntoarce la distincţia medievală dintre essentia (esenţa; ce-anume-este-ceva) şi
existentia (faptul-că-ceva-este). În ambele cazuri se vorbeşte despre fiinţă, despreceea ce este. În această nouă lumină, susţine Heidegger, nu mai este la fel de clară62
distincţia husserliană dintre „esenţă" şi „faptul că ceva este". Atunci cum trebuieînţeleasă ea, sau, cu alte cuvinte, cum înţelegem „fiinţa fiinţării" astfel încât, înfuncţie de această înţelegere să putem stabili şi natura diferenţei dintre esenţă şiexistenţă?
O astfel de problemă este respinsă de Husserl ca fiind una falsă. Relaţiadintre conştiinţă şi acel ceva la care ea se raportează nu trebuie să cadă într-opseudoproblemă a unei fiinţe mitice. Relaţia despre care vorbim se referă la raportulde esenţă dintre fiinţare în genere şi subiectivitate în genere (pentru care fiinţareaare sens); Numai această perspectivă poate să conducă la problemele raţionaleformale. In locul întrebării despre fiinţa fiinţării, părintele fenomenologiei consideră
că cele mai importante sarcini ale filosofiei sunt analizarea trăsăturilor fiinţării63 şi araportului dintre fiinţare şi conştiinţa (,,subiectivitatea") care experimentează şi 6 1 Iain Thomson, ,,Heidegger's perfectionist philosophy of education in Being and Time", în Continental Philosophy Review, 2004, No. 37, p. 445: "For Heidegger, this practicai embodiment of an understanding of our being both precedes and makes possible any explicit theoretical articulation or construction of an understanding of being".
62 Richard Rorty, Essays on Heidegger and others. Philosophical Papers (Vol. 2), 1991, Cambridge: Cambridge University Press, p . 3 5 : "I think that Heidegger goes on and on about 'the question about Being' without ever answering it because Being is a good example of something we have no criteria for answering qm:stions about. It is a good example of something we have no handle on, no tools for manipulating - something which resists 'the technical interpretation of thinking "'.
63 Acest interes se împarte în (1) chestiunea referitoare la trăsăturile f01male de esenţă, care apar la orice fiinţare (,,ontologie formală"), şi (2) în căutarea trăsăturilor de esenţă care aparţin anumitor regiuni ale fiinţării (,,ontologie materială").
39
