Conceptul de Dasein este definit de Heidegger prin trei caracteristici: 1) ofiinţare care poate fi doar atunci când se raportează la propria existenţă; 2) fiinţareorientată intenţional spre tot ceea ce fiinţează; 3) fiinţarea care poate pune
întrebarea privind fiinţa fiinţării. Dasein-ul nu se raportează, deci, numai la propriaexistenţă, ci la fiinţa fiinţării în genere, adică la condiţia de posibilitate a oricăreiraportări. Dasein-ul este orientat spre fiinţare în măsura în care o descoperă, ceea cepoate avea loc în diferite modalităţi: ale perceperii, reprezentării, amintirii,imaginării, gândirii etc. Fiecare dintre formele posibile de descoperire prezintă
anumite limite. De exemplu, niciodată nu vom putea descoperi o masă aşa cum neraportăm la o figură geometrică. Fiinţarea şi modalitatea în care fiinţează decideasupra felului în care ceva poate fi descoperit. Fiecare descoperire a fiinţării sedesfăşoară în interiorul unei înţelegeri a fiinţei fiinţării. Aşadar, descoperirii67 fiinţării îicorespunde o deschidere pentru fiinţa fiinţării. Dasein-ul nu se orientează doar sprefiinţarea ce trebuie descoperită; el o transcende în măsura în care fiinţa fiinţării sedeschide odată cu fiecare înţelegere.
Noi nu cunoaştem Fiinţa în sine, ci numai modul în care fiinţează ceea cefiinţează, ceea ce este, mod care ne devine accesibil ca descoperire (aletheia), caadevăr68, stare de ne-uitare, sau apariţie din uitare (lethe), din ascunderea de sine, dinnimic. Pentru că adevărul este acceptat ca mod al fiinţării, atunci sunt acceptate şiascunderea, uitarea, nimicul ca ţinând de acest mod, fiind chiar condiţie a sa. Fiinţelefie se „arată", fie se ascund, fără a înceta să fie fiinţe, deci să participe la Fiinţă.
Christos Yannaras susţine că, în această perspectivă, ,,Fiinţa încetează să maidesemneze cauza ori raţiunea fiinţelor (pe Dumnezeu sau vrem1 alt pricipiu), eanu mai este semnul de referinţă care permite raţiunii să se încredinţeze asupraexistenţei, ci modul în care ceea ce fiinţează ne devine accesibil, fie ca adevăr(nimicire a uitării), fie ca uitare (nimicire a manifestării)" 69• Interpretarea nimicului ca mod al fiinţării constituie condiţia pentru gândirea atât a prezenţei cât şi a absenţei.
67 Walter Biemel, Heidegger, 1996, Bucureşti: Humanitas, pp. 34-35: ,,Orice preocupare faţă de o fiinţare sau alta nu e posibilă decât în măsura în care ea a fost scoasă din starea de ascundere, în care a devenit neascunsă. Această stare de neascundere nu este nicidecum atribuită fiinţării respective abia printr-o judecată, dimpotrivă, orice enunţ cu privire la fiinţare nu devine posibil decât în măsura în care ea este deja dinainte neascunsă. Faptul de a fi neascuns este o trăsătură a fiinţării înseşi".
68 Miguel de Beistegui, ,,The transformation of the sense of Dasein in Heidegger's
'Beitrlige zur philosophie (Vom ereignis)'", în Research in Phenomenology, Vol. 33, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2003, p. 234: "As Heidegger himself insists, truth is not just clearing: it is the clearing in and through which something else and, equally originary, un-truth, concealing, is sheltered. It is, then, this co-originary event, the event of the strife itself'.
