cunoaşte fiinţarea. Fenomenologul trebuie să descrie ce acte de conştiinţă sunt necesare
pentru ca o fiinţare să poată fi experimentată, structura acelor acte, sau cum fac eleposibile ;,fenomenele". Aceasta duce la problema „constituţiei" cunoaşterii: cum searată diferite tipuri de obiecte în modalităţi diferite pentru o conştiinţă şi ce raportexistă între diferitele moduri de a se arăta?
Heidegger susţine că, indiferent dacă se interoghează cu privire la esenţaformală sau la cea materială a unei fiinţări, este anticipat de fiecare dată faptul că sedistinge clar între esenţa fiinţării (ceea ce fiinţarea este în mod necesar) şi existenţă
(fiinţarea fiinţând în mod real) - cea din urmă fiind mereu scoasă din discuţie. Peaceastă bază se realizează o analiză esenţială fără a fi luată în calcul întrebarea cuprivire la existenţă. Premisa tacită de la care se porneşte se referă la faptul că
existenţa este cunoscută (şi nu este, astfel, nevoie de o analiză asupra determinaţiilorexistenţiale) şi că întreaga fiinţare există în aceeaşi modalitate. Se presupune, în plus,că raportul dintre existenţă şi esenţă este neproblematic. Pentru Heidegger, acestechestiuni sunt inacceptabile din punct de vedere filosofie. Analiza constitutivă
husserliană este considerată nesatisfăcătoare, pentru că eludează problema fiinţei egoului transcendental, ceea ce poate duce la tratarea Eului asemenea unui obiectoarecare, în măsura în care şi aici poate exista tendinţa de a distinge64 între „esenţa"
şi „existenţa" Eului, ca în cazul oricărei alte fiinţări.
Dacă pentru Heidegger filosoful trebuie să-şi fixeze ca punct de plecareanaliza Dasein-ului, în schimb, din perspectiva lui Husserl, acesta este un pas înapoi, orecădere în atitudinea naturală, necritică, doar un alt cuvânt pentru om situat înpremisele naturale ( de exemplu faptul că există printre alte fiinţări: animale, plante,obiecte), pe care o analiză fenomenologică riguroasă trebuie să le înlăture - pentru aajunge la ego-ul transcendental.
Această dispută a rămas deschisă: de o parte, analiza axată pe aflarea unuipunct arhimedic (constitutiv) al tuturor raportărilor subiectului; de cealaltă parte, oanaliză care vrea să sru:prindă toate „ancorele" ce susţin fiinţarea umană şi apoi, de aici,o analiză a „fiinţei :fiinţării". Oricum, este dificilă realizarea unei comparaţii întreHusserl şi Heidegger şi pentru că fiecare utilizează o terminologie diferită.
64 Distincţie pe care totuşi Husserl nu o face nicăieri. El distinge între eul psihic şi cel transcendental, ceea ce reprezintă altă problemă. Burt Hopkins susţine că, tocmai de aceea critica lui Heidegger îşi ratează ţinta: "Regarding the latter, ontologica! dimension of Heidegger's critique, his claim that the pure ego for Husserl is 'worldless' and therefore blind to the structural whole of Dasein as being-in-the-world also misses the mark, since for Husserl only psychological, and not transcendental, immanence is
'worldless"' ("The Essential Possibility of Phenomenology", în Research in
Phenomenology, Vol. 29, Leiden: Koninklijke Brill NV, 1999, p. 211).
40
112. Problema intenţionalităţii Dasein-ului
Ca şi Husserl, Heidegger consideră că orice act de percepţie, reprezentare,gândire etc. este caracterizat de orientarea spre ceva. Aşadar, intenţionalitatea65 se
,,traduce" la acest gânditor în modalitatea eului de a-fi-în-deschis. În experimentarea faptului-de-a-fi-în-deschis existenţa nu poate fi separată de ceea ce suntşi totodată experimentez faptul că pot exista doar atunci când mă raportez lafiinţarea în întregul ei.
Fiindcă eul poate fi doar prin faptul că este în deschis (da), el trimite ca
fiinţă în deschis (Da-sein) dincolo de sine însuşi spre fiinţarea în întregul ei. Aiciapare diferenţa faţă de teoria tradiţională a cunoaşterii - reprezentată de filosofiprecum Descartes şi Dilthey - unde se pleacă de la un eu care ajunge la certitudinea desine prin raportarea la propriile stări de conştiinţă. Din perspectiva tradiţională
trebuie rezolvată problema modului în care eul conştient ajunge la fiinţareaobiectivă, astfel încât ceea ce este vizat să nu fie doar ceva „subiectiv", un adevăr alfiecăruia. Indiferent de răspunsul dat - dacă, spre exemplu, unii gânditori adoptă
realismul filosofie, iar alţii ajung la subiectivism - ei răspund la aceeaşi întrebare.
Critica lui Heidegger priveşte tocmai acest mod de a pune problema66. Faptul că
intenţionalitatea este o trăsătură fundamentală a subiectivităţii nu trebuie să neconducă la problema că obiectul intenţional ar putea fi ceva subiectiv. Chiar şi sensulreprezentărilor şi amintirilor eronate constă în faptul că eu sunt orientat, în genere,către o fiinţare. Numai datorită rolului intenţionalităţii de a „dezvălui" fiinţarea
poate fi înţeleasă şi apariţia greşelii, adică a „învăluirii" fiinţării. Prin urmare, aicinu se poate pune accentul pe problema tradiţională a modalităţii de a ne asiguraîmpotriva erorilor, atâta timp cât ele depind de orientarea către fiinţare; orientareadepăşeşte întotdeauna sfera pur subiectivă. Din această perspectivă, eul nu sedefineşte în primul rând ca subiect ce se raportează la stările interioare ale conştiinţeisale; el este mai degrabă fiinţare aflată în raport cu fiinţarea în întregul ei.
65 Zaine Ridling, The Lightness of Being: a Comprehensive Study of Heidegger 's Thought, 2001, Missouri: Access Foundation Kansas City, p. 401: "What does Heidegger understand by intentionality? At its simplest, intentionality is 'a structure of lived experience as such'. It is, of course, a structure of a particular kind, one that enables us to bridge the gap between subject and object that has long puzzled philosophers".
66 Stephen Mulhall, Heidegger and 'Being and Time', 1996, London: Routledge, pp. 94:
"In the modem Western philosophical tradition, 'reality' - understood as the realm of material objects deemed to exist 'outside' and independently of the human subject -
appears as a problem: the problem is to demonstrate that reality is real, that there is such a world. But for Heidegger, the real problem is not that we have hitherto failed to demonstrate this, but that we persist in thinking that any such demonstration is needed".
Vezi şi Richard Cobb-Stevens, ,,The Ot]Jer Husserl and the Standard Interpretation", în Research in Phenomenology, Vol. 33, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2003, p. 318: "In either case, these epistemologies construe the enigma of cognition as a problem of how to establish a connection between intuitively accessible inner representations and inaccessible things-in-themselves".
41
