Conform abordării fenomenologice husserliene a ontologiilor regionale,această perspectivă nu poate fi susţinută. Lumea pur geometrică, spaţiotemporală, nu trebuie privită mai mult decât ceea ce este, adică un caz limită, cuun domeniu obiectual constituit - pentru că actele prin care obiectelegeometrice pot fi cunoscute în modul cel mai direct presupun o serie de actelegate de o lume perceptibilă de culori, forme, sunete, mirosuri. Lumea aceasta
„subiectivă" este numită de părintele fenomenologiei lumea vieţii şi are ostructură eidetică specifică. Ea poate fi considerată o condiţie transcendentală,din moment ce reprezintă condiţia necesară a oricărei experinţe. Pe latura
cogitatum a intenţionalităţii, fluxul actelor perceptive este orientat asupralucrurilor perceptive, identice cu sine. Actelor le corespunde, pe latura cogito,
apartenenţa reciprocă la acelaşi ego.
Eul transcendental conferă coeziune fluxului de conştiinţă, este un „pol"
de identitate - nu un „lucru" aşa cum sunt cele care apar ca obiecte înainteaconştiinţei - după care se orientează toate actele. Nicio cunoaştere nu ar fi 53 Jean Frarn;:ois Lyotard, Fenomenologia, 1997, Bucureşti: Humanitas, p. 34: ,,Ceea ce caracterizează spiritul modem este formalizarea logico-matematică ( chiar cea care constituia speranţa din Cercetările logice) şi matematizarea cunoaşterii naturale: mathesis universalis a lui Leibniz şi noua metodologie a lui Galilei. Pe această bază se dezvoltă obiectivismul: descoperind lumea ca matematică aplicată, Galilei a ascuns-o ca operă a conştiinţei".
54 Adică are loc o „obiectivare", un transfer nepermis de legi esenţiale de la o regiune ontologică la alta. Husserl critică toate formele de obiectivism pentru această greşeală
ce duce la confuzii şi poate avea consecinţe practice grave prin tratarea inadecvată a obiectelor unui domeniu.
35
