2 Ibid., I, 407, 28-30; 403, 15-16; 406, 437; III, 416.
3 Jbid., I, 402, 2 şi urm.
4 Ibid., I, 408, 4-6.
U l t i m e l e t r e i s e c o l e
357
Teofan al Mediei (d. În 1480), apărător şi prieten al lui Scholarios, păstrează o atitudine asemănătoare În discuţia pe care a avut-o cu Amiroutzes. Acesta crede că Providenţa divină nu este În mod absolut cauza a toate; există anumite lucruri, ca ciuma, care sunt cauzate de alte lucruri. Teofan nu admite o altă cauză.
Dumnezeu, spune el, este cauza a toate prin Provindenţa sa care dispune totul În vederea binelui, iar el nu este cauză pentru nimic, prin libertatea completă pe care o lasă Întru totul voinţei. Tendinţele materialiste ale modernizanţilor, la care Teofan face aluzie În tratatul lui Despre suflet, În care se opune În principal teoriilor materialiste despre originea sufletului, au făcut necesară eviden
ţierea naturii umane În ceea ce are ea moral, spiritual şi divin.
Aceasta este opera la care Marcu al Efesului, Scholarios şi Teofan au lucrat cu adt de mult zel şi Înţelepciune.
Scholarios (mort probabil În 1468) este cu mult deasupra celorlalţi doi. Om de mare deschidere, el este teolog şi filosof pasionat şi, În acelaşi timp, ultimul mare reprezentant al erudiţiei bizantine. Se deosebeşte În toate de Plethon şi de Bessarion. Opune neoplatonismului lui Plethon aristotelismul tradiţiei bizantine, din abundenţă îmbogăţit din scolastica occidentală, iar unionismului lui Bessarion îi opune un antiunionism intransigent. În teologie, el este un fervent partizan al lui Palama1 şi, În acelaşi timp, un mare admirator al lui Toma d' Aquino.2 Cu el disputa isihastă
sfârşeşte Într-o discuţie de Înaltă ţinută metafizică ce Încearcă să
definească raportul ce există Între fiinţa lui Dumnezeu şi lucrarea sa şi cel care există Între atribute, acestea fiind luate separat. Crezând că Duns Scotus şi Palama au trăit În aceeaşi perioadă3, de vreme ce seamănă unul cu celălalt, Scholarios îşi permite să introducă În sistemul palamit un adaos important care temperează
distincţia reală a lui Palama dintre fiinţă şi lucrare. Lucrarea, spune 1 Oeuvres completes, III, 204-239.
2 Jbid., t. V şi VI.
2 Ibid., VI, 28 1-285.
358
B A S I L E TATA K I S
el, este formal finită, dar este În mod real infinită, deoarece are aceeaşi existenţă ca şi fiinţa care este infinită.1
Cu Scholarios, influenţa scolasticii latine ajunge la maxim. Il consideră pe T orna d' Aquino un excelent interpret al teologiei creştine şi un auv6nrcT)c;;, adică un spirit care a rezumat Într-un tot uşor de Înţeles diversele părţi ale teologiei.2 „Nu ştiu, spune el În altă parte,3 dacă Toma d'Aquino are un discipol mai înflăcărat dedt mine". Rezumatele din Summa contra gentiles şi din Summa theologica ale lui T orna d' Aquino, pe care Scholarios ni le-a lăsat, se disting prin precizie, limpezime şi spiritul sinoptic.
Regăsim aceleaşi virtuţi În traducerea tratatului De ente et essentia al aceluiaşi autor şi În lungul comentariu pe care i l-a făcut.4 Comentariul lui ne permite să vedem că erudiţia sa nu se Întinde doar În domeniul teologiei creştine, ci şi În domeniul teologiei antice, unde dă mai ales dovadă de o cunoaştere profundă a lui Aristotel.
În filosofie, Scholarios merită atenţia noastră În special pentru numeroasele lui comentarii la operele lui Aristotel şi pentru nu mai puţin numeroasele adnotări la mai multe dintre lucrările aceluiaşi filosof. 5 Pentru comentariile sale, Scholarios a făcut apel la cei mai buni comentatori ai lui Aristotel, fără a-i uita pe filosofii latini Gilbert de la Porree, Albert cel Mare, T orna d' Aquino, 6
cărora le urmează metoda, nici pe filosofii arabi, A verroes şi A vicenna.7 Dispunând de această bogată erudiţie şi de o glndire suficient de critică, Scholarios a putut să compună o operă care 1 Ibid., III, 226, 1, 5-8.
2 Ibid., V, 2, 10-11.
3 Ibid., VI, 179, 25.
4 Scholarios este şi traducătorul operei Summulae Logicales a lui Petrus Hispanus (Oeuvres completes de Gennade Scholarios, ed. de L.Petit, X. Siderides şi M.
Jugie, voi. VIII, p. 283-337, Paris, 1936) În trecut considerată opera lui Psellospe care Petrus Hispanus ar fi tradus-o În latină (a se vedea C. Prantl, Geschischted. Logik im Abendlande, II, 294, de la prima ediţie).
5 Oeuvres completes, VIL
6 Ibid.,VII, III.
7 Ibid., VII, 37.
U l t im e l e t rei s e col e
359
o depăşeşte În realitate pe cea a celor mai mulţi dintre antecesorii săi bizantini, atât prin aprofundarea dificultăţilor pe care textul Stagiritului le prezintă, cât şi prin claritatea şi precizia expunerii.
Mai trebuie adăugat, pentru a-i completa portretul, că Scholarios credea cu fermitate În autenticitatea oracolelor sibiline1 şi că avea Încredere În predicţiile astrologilor despre sfârşitul lumii. Calculele lor bazate pe traiectoriile astrelor preziceau că dist�ugerea finală a lumii trebuie să aibă loc la sfârşitul mileniului al VII-lea.2
