o.u.G. NR. 80/2013
Art. 5
129
În cazul în care executarea silită, începută la cererea unui creditor personal, s-arealizat în modalitatea urmăririi silite a unui bun proprietate comună, coproprietarulnedebitor111 poate formula o cerere de chemare în judecată alcătuită din două capete, şianume: un prim capăt având ca obiect anularea actelor de executare vizând respectivulbun, promovat pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 712 alin. (1) teza IC. proc. civ., şi un al doilea capăt de cerere având ca obiect partajul bunului comun urmărit.
Şi în acest caz, fiecare capăt de cerere se timbrează în mod distinct, potrivit art. 34
alin. (1) din ordonanţă, primul capăt de cerere cu o taxă judiciară de timbru stabilită potrivitart. 10 alin. (2) din ordonanţă şi al doilea capăt de cerere cu o taxă judiciară de timbrustabilită potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ121•
De asemenea, dacă coproprietarul nedebitor formulează contestaţie la executare, încondiţiile art. 712 alin. (1) teza I C. proc. civ., având ca obiect anularea actelor de executareOrdonanţă pentru cererile de partaj, atunci înseamnă că ne aflăm în faţa unei cauze false în ceeace priveşte exerciţiul acţiunii civile, sancţiunea fiind nulitatea acesteia. Însă, pentru a se ajunge laaceastă concluzie, trebuie dovedită cauza falsă în concret, într-o anume speţă, iar nu presupusă
cu caracter general".
111 Cel ce justifică un interes personal în formularea contestaţiei la executare este coproprietarulnedebitor, iar nu debitorul.
121 Într-o opinie contra ră, a se vedea M. STANCU, în G. BOROI (coord.), o. SPINEANU-MATEI,A. CONSTAN DA, C. NEGRILĂ, V. DĂNĂILĂ, D. N. ÎHEOHARI, D. M. GAVRIŞ, F.G. PĂNCESCU, M. EFTIMIE,M. STANCU, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Voi. li. Art. 456-1134, ed. a 2-a,Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 829. Autoarea a arătat următoarele: ,,Referitor la cuantumultaxei judiciare de timbru pentru cererea de partaj formulată pe cale incidentală, o rezervă trebuiefăcută în cazul în care se solicită partajul pe calea contestaţiei la executare. În acest caz, întrucâtdispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc o taxă judiciară de timbru care se calculează
la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acestdebit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, dar fără a putea depăşi suma de 1.000 lei,indiferent de valoarea contestată, fără a distinge după obiectul contestaţiei la executare, apreciemcă, în cazul în care pe calea contestaţiei la executare se solicită partajul bunului care face obiectulurmăririi silite, cererea se va timbra conform dispoziţiilor art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013, iar nu potrivitregulilor stabilite de art. 5 din O.U.G. nr. 80/2013. În sprijinul acestei soluţii stă şi un argument deinterpretare sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, care conduce la concluzia că dispoziţiileart. 10 din O.U.G. nr. 80/2013 reprezintă o normă specială faţă de art. 5 din acelaşi act normativ".
De asemenea, într-o altă opinie contrară, a se vedea M. DINU, R. STANCIU, Executarea silită în
Codul de procedură civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 324. Autoarele au arătat că ,,În practică
s-a pus problema taxei de timbru datorate pentru cererea de partaj privind bunurile debitoruluiformulată în faţa instanţei de executare în cadrul judecării contestaţiei la executare. Într-o primă
opinie, s-a arătat că taxa datorată separat pentru această cerere este cea prevăzută de art. 10
alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, adică cea limitată la suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea maseipartajabile. Într-o altă opinie, care este şi împărtăşită de multe instanţe, taxa datorată este ceaprevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeaşi ordonanţă, adică 3% din valoarea masei partajabile.
Ne exprimăm dezacordul faţă de ultima soluţie, cu toate că argumentele de text înclină spre această
valoare a taxei. Motivul pentru care nu suntem de acord cu susţinătorii acestei opinii este unul cucaracter pragmatic. Pe de o parte, această taxă este prohibitivă (ea trebuind să fie şi avansată decreditor), ceea ce înseamnă că ar putea descuraja astfel de demersuri şi ar putea cauza prelungireaprocedurilor execuţionale. Pe de altă parte, faptul că taxa ar fi în final suportată de debitor ca ocheltuială de executare apare ca inechitabil, partajul fiind necesar creditorului în limita creanţei pecare o deţine, creanţă care ar putea fi considerabil mai mică decât valoarea cotei/bunului/suiteicare i-ar reveni debitorului prin partaj. În aceste condiţii, soluţia mai apropiată de ideea de echitateeste cea propusă în prima opinie, în lipsa unei prevederi legale specifice acestui tip de cerere".
