384
Art. 27
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
Dacă partea a solicitat, prin intermediul aceleiaşi cereri, încuviinţarea executăriipe teritoriul României a mai multor hotărâri străine, suntem în prezenţa unei cereri carecuprinde mai multe capete, fiecare în parte având ca obiect încuviinţarea executării uneisingure hotărâri străine. În acest caz, finalitatea diferită a capetelor de cerere determină,prin raportare la art. 34 alin. (1) din ordonanţă, aplicarea unei taxe judiciare de timbru încuantum de 20 de lei, potrivit art. 27 din ordonanţă, pentru fiecare astfel de capăt de cerere.
cererea privind constatarea existenţei unui drept de retenţie.
Potrivit art. 2.495 alin. (1) C. civ., cel care este dator să remită sau să restituie unbun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşiraport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielilenecesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunuli le-a cauzat.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că prin lege se pot stabili şi alte situaţii în careo persoană poate exercita un drept de retenţie.
În conformitate cu art. 2.497 C. civ., cel care exercită un drept de retenţie aredrepturile şi obligaţiile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrareasimplă, dispoziţiile art. 795-799 din acelaşi act normativ aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 795 C. civ. prevede că persoana împuternicită cu administrarea simplă esteţinută să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi acteleutile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite.
În opinia noastră, cererea privind constatarea existenţei unui drept de retenţiese timbrează cu o taxă judiciară în cuantum de 20 de lei, potrivit art. 27 din ordonanţă111•
111 În acelaşi sens, a se vedea A. DANCIU, în T.C. BRICIU (coord.), op. cit., p. 389. Autoarea aarătat următoarele: ,,( ... ) în cazul dreptului de retenţie, deşi recunoscut drept o garanţie imperfectă
şi care se plasează în mod indiscutabil în sfera patrimonială, ar fi nejustificat să îl punem în ecuaţiede egalitate sub aspectul valorii cu însuşi dreptul de creanţă, deoarece el nu conferă niciun drept devalorificare patrimonială asupra bunului, ci numai îi permite celui care îl invocă să amâne obligaţiade predare. Sub aspectul valorii, dreptul de retenţie nu prezintă o valoare economică cuantificabilă
în mod distinct, conferind numai dreptul la o anumită atitudine în neexecutarea obligaţiei de predarea bunului".
Pentru o opinie diferită, a se vedea L.AL. VIOREL, în l.AL. VIOREL et. al., op. cit., p. 289-290.
Astfel, autorul a arătat următoarele: ,,( ... ) a circumscrie acest tip de cerere dispoziţiilor art. 27 dinOrdonanţă - deci, implicit a încadra cererea în rândul celor neevaluabile în bani - echivalează tocmaicu acceptarea unei asemenea contradicţii juridice ( !). De altfel, în asemenea cazuri, evaluareaeste chiar facilă pentru că valoarea obiectului cererii este înscrisă în chiar petitul cererii unde semenţionează, în mod inevitabil - valoarea creanţei până la concurenţa căreia se pretinde instituireadreptului de retenţie, astfel că nu este necesar apelul la regulile specifice vizând determinarea valoriiobiectului cererii. De aceea, orice tentativă de a identifica o variantă de compromis, în sensul de aatrage incidenţa unei taxe judiciare de timbru având un cuantum fix, în scopul ameliorării soluţieitimbrării la valoarea obiectului cererii, este sortită eşecului; chiar dacă este poate inechitabilă,din păcate, în stadiul actual al reglementării, soluţia corectă - admisă şi în jurisprudenţa instanţeisupreme - este aceea a taxării conform regulilor de drept comun în materia cererilor patrimoniale i.e. taxarea la valoarea obiectului cererii, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţă".
De asemenea, tot pentru o opinie diferită, a se vedea şi G.C. FRENŢIU, op. cit., p. 229-230.
Autoarea a arătat următoarele: ,,( ... ) dreptul de retenţie este un drept patrimonial, care poate fievaluat în bani, dreptul de retenţie fiind un drept real de garanţie imperfect. Conform Decizieinr. 32/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii,procesul este evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial dedus
