O.U.G. NR. 80/2013
535
în i ntegralitate, cu titl u de cheltuieli de judecată, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.,achită taxa judiciară de timbru corespunzătoare, iar ulterior îşi micşorează cuantumul pretenţiilor(taxa judiciară de timbru pe care ar fi datorat-o pentru noua valoare indicată fiind mai mică faţă decea iniţială), diferenţa de taxă nu se va restitui. Distincţiile de mai sus se deduc în mod logic din chiartextul articolului analizat, subliniind diferenţa dintre cele două ipoteze. Regula este, aşa cum amarătat că în ipoteza modificării cuantumului pretenţiilor solicitate în sensul reducerii acestui cuantum,reclamantul va rămâne obligat la plata întregii sume, fără a putea însă obţine pe calea cheltuielilor dejudecată întreaga taxă judiciară de timbru în situaţia în care nu există culpa procesuală a pârâtului.
O astfel de ipoteză este cea în care o parte din suma iniţial solicitată de către reclamant prin cerereaintroductivă de instanţă a fost achitată de către pârât anterior introducerii cererii, reclamantul fiindpractic în culpă pentru faptul că a introdus cererea de chemare în judecată cu privire la o sumă maimare decât cea efectiv datorată de către pârât".
În opinia noastră, argumentul care justifică inexistenţa dreptului părţii care a formulat cerereaadiţională de a se prevala în folosul său de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru recuperarea taxeijudiciare de timbru aferente cererii iniţiale, cu titlu de cheltuieli de judecată, nu este culpa procesuală,ci faptul că în privinţa pretenţiilor în cuantumul iniţial nu se poate considera că acesta a câştigatprocesul. Astfel, apreciem că cerinţa instituită de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. este reprezentată depierderea procesului, iar nu de culpa procesuală, existând ipoteze în care cel ce a pierdut procesulsă fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, chiar şi atunci când nu i se poate reţine vreo culpă
procesuală.
Considerăm că sintagma „pierdere a procesului" are următoarea semnificaţie:în ipoteza părţii care a dedus spre soluţionare instanţei o pretenţie prin intermediul uneicereri, pierderea procesului implică nerealizarea pe parcursul sau în urma desfăşurării procesuluia pretenţiei respective; de exemplu, dacă reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata uneisume de bani, iar acesta din urmă şi-a îndeplinit obligaţia în cursul procesului, chiar dacă cerereareclamantului se respinge ca rămasă fără obiect, nu se poate considera că reclamantul a pierdutprocesul, dat fiind faptul că pretenţia sa a fost valorificată în cursul desfăşurării acestuia; prin urmare,de esenţa noţiunii de „pierdere a procesului" este valorificarea sau nu a pretenţiei ce constituieobiectului cererii, iar nu atât formula uzitată în dispozitivul hotărârii judecătoreşti de admitere saude respingere a cererii;
în ipoteza părţii care a fost acţionată în judecată pentru valorificarea unei pretenţii, pierdereaprocesului înseamnă realizarea pe parcursul sau în urma desfăşurării procesului a pretenţiei respective,cu alte cuvinte, îndeplinirea obligaţiei de către această parte pe parcursul procesului sau admitereacererii împotriva sa, la finalul procesului.
Noţiunea de „culpă procesuală" uzitată în doctrina de specialitate juridică şi în practicajudiciară, reprezentând culpa în declanşarea procesului sau în suporta rea unor cheltuieli în legătură
cu desfăşurarea acestuia, nu este prevăzută în cuprinsul în art. 453 alin. (1) C. proc. civ., textul făcândreferire exclusiv la „pierderea procesului".
Tindem, raportat la acest cadru legislativ, să opinăm că răspunderea juridică generată deplata cheltuielilor de judecată constituie o răspundere civilă obiectivă, ce nu presupune, printrecondiţiile angajării sale, culpa în cauzarea respectivelor cheltuieli, fiind suficientă cerinţa pierderiiprocesului. Astfel, există ipoteze în care pârâtul nu are nicio culpă în pierderea procesului, însă
reclamantului trebuie să îi fie acordate cheltuieli de judecată pentru simplul fapt că textul legal îipermite valorificarea acestui drept în situaţia dată (de exemplu, cazul intimatului care a procedat lasancţionarea contravenţională a unui petent în temeiul unui act normativ declarat neconstituţionalde către Curtea Constituţională ulterior întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei;deşi intimatul nu are culpă în întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi, pe-calede consecinţă, nici în generarea procesului reprezentat de plângerea contravenţională îndreptată
împotriva acestuia, petentul este îndreptăţit la recuperarea cheltuielilor de judecată, întrucât intimatula pierdut procesul). În ipoteza în care pârâtul nu are culpă în pierderea procesului, dacă sunt întrunitecondiţiile răspunderii civile delictuale pentru recuperarea de către acesta de la un alt subiect de
536
Art. 37
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
exclusiv a taxei judiciare de timbru calculate prin raportare la valoarea pretenţiilor admise.
În ipoteza în care pârâtul, în cursul procesului, a achitat o parte din suma pretinsă
de reclamant prin cererea introductivă de instanţă, apreciem că acesta din urmă nu artrebui să formuleze cererea adiţională prevăzută de art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şinici să renunţe la judecata pretenţiilor valorificate, tocmai pentru a i se conferi posibilitateade a recupera cu titlu de cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru aferentă cereriiiniţiale în mod integral. În acest caz, reclamantul ar trebui să invoce excepţia rămâneriifără obiect a cererii vizând pretenţiile în cuantumul achitat de către pârât pe parcursulprocesului, excepţie ce s-ar impune a fi admisă de instanţă şi respinsă, ca rămasă fără
obiect, cererea vizând pretenţiile respective, caz în care s-ar considera că acela care apierdut procesul în raport de aceste pretenţii este pârâtul.
