Dezvoltând motivele expuse anterior, în primul rând, potrivit art. 29 C. proc. civ.,acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţiadreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precumşi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.
Ca atare, acţiunea civilă nu se confundă cu cererea sau cu specia acesteia din urmă,respectiv cu cererea de chemare în judecată, cererea constituind numai una dintre formeleconcrete de manifestare ale acţiunii civile; corelaţia dintre cerere şi acţiune civilă este unade tipul parte-întreg. Astfel, sfera mijloacelor procesuale ale acţiunii civile este mai largă,aceasta incluzând, în afara categoriei cererilor, şi pe aceea a apărărilor formulate în proces.
În al doilea rând, termenul de „acţiuni" şi cel de „cereri" nu sunt folosiţi cu acelaşiînţeles în întregul cuprins al ordonanţei111• De pildă, termenul de „acţiune" din cadrul art. 3 din ordonanţă nu are acelaşi înţeles cu cel din art. 55 al aceluiaşi act normativ. Dacă, în cazul art. 3, prin „acţiune" se înţelege [neriguros din punctul de vedere al legislaţiei procesuale civile - n.n.] cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte înţelesul aceluiaşi termen din art. 55, acesta este diferit, el vizând toate mijloacele procesuale din alcătuirea acţiunii civile supuse timbrării în desfăşurarea unui proces121•
Prin urmare, nu este adecvată folosirea în cuprinsul ordonanţei a noţiunii de „acţiune"
alături de aceea de „cerere", din moment ce aceasta din urmă este, ea însăşi, o formă demanifestare a acţiunii civile. Apreciem că s-ar fi impus folosirea în dispoziţiile ordonanţeia acestor noţiuni în sensul consacrat în domeniul dreptului procesual civil, pentru a nuse crea divergenţe de interpretare.
În ceea ce priveşte art. 1 alin. (1) din ordonanţă, prin expresia „acţiuni şi cereriintroduse la instanţele judecătoreşti", la modul global, se înţelege ansamblul cererilor şiapărărilor formulate în justiţie.
Vor fi indicate în continuare câteva consideraţii generale în privinţa acestor două
noţiuni, urmând ca, în finalul expunerii, să fie reliefate cererile şi apărările formulate înjustiţie care, potrivit legii, sunt supuse timbrării.
Cererea în justiţie constituie acel mijloc procesual prevăzut de lege prin intermediulcăruia persoana fizică sau entitatea juridică131 solicită concursul instanţei judecătoreşti învederea ocrotirii unui drept subiectiv sau, după caz, a unei alte situaţii juridice.
acum, se pare că prin «acţiune» s-ar desemna o «cerere de chemare în judecată», iar prin «cerere»
se are în vedere o «cerere incidentală sau una cu caracter extrajudiciar»".
111 Din moment ce termenii în discuţie nu sunt folosiţi cu înţeles unitar în corpul ordonanţei,semnificaţia lor va fi indicată în prezentul comentariu în fiecare caz concret în parte, la momentulanalizării dispoziţiilor legale ce fac referire la aceşti termeni.
121 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesullegii, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 25/2020, publicată în M. Of. nr. 31 din 12 ianuarie 2021,respectiv în pa rag. 103, a observat că „prin sintagma acţiune introdusă până la intrarea în vigoare aOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 legiuitorul a urmărit a se înţelege procesul începutpână la acest moment, avându-se în vedere toate cererile, privite ca ansamblu, formulate în cadrulsău sau în legătură cu acesta, de la data înregistrării cererii introductive la instanţă, în condiţiile legii,prin raportare la art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă (cereri adiţionale, cereri incidentale,căi de atac ordinare şi extraordinare, incidente procedurale - recuzare, strămutare etc.)".
131 Noţiunea de „entitate juridică" include atât persoana juridică, cât şi entitatea lipsită de personalitate juridică.
10
Art. I
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
Acestea sunt clasificate de art. 30 C. proc. civ.111, raportat la criteriul căii proceduralealese de parte pentru a deduce cererea sa spre soluţionare instanţei judecătoreşti, încereri principale, accesorii, adiţionale şi incidentale.
În categoria cererilor în justiţie se încadrează atât acelea care au natura juridică aunei cereri de chemare în judecată (de pildă, cererea având ca obiect anularea unui actjuridic), cât şi acelea care nu prezintă o asemenea natură, indiferent dacă acestea din urmă
implică pentru soluţionare o procedură contencioasă (de exemplu, cererea de intervenţieaccesorie) sau, dimpotrivă, o procedură necontencioasă (de exemplu, cererea având caobiect încuviinţarea executării silite).
De asemenea, intră în categoria „cererilor în justiţie" şi căile de atac promovateîmpotriva unor hotărâri judecătoreşti sau a unor hotărâri pronunţate de organe cu atribuţiijurisdicţionale.
Totodată, apărarea constituie acel mijloc procesual prevăzut de lege prin intermediulcăruia se tinde la respingerea unei cereri în justiţie sau la întârzierea soluţionării acesteia.
Apărările formulate în justiţie sunt clasificate de art. 31 C. proc. civ. în apărări defond şi apărări procedurale.
Apărarea de fond este modalitatea procesuală prin care se invocă o neregularitate,independent de obiectul ei, atunci când aceasta este de natură că conducă, în cazul în careeste întemeiată, la respingerea pe fond a cererii, indiferent dacă aceasta din urmă esteformulată în primă instanţă sau într-o cale de atac ori reprezintă însăşi o cale de atacl21•
De exemplu, în etapa judecăţii în primă instanţă, constituie apărări de fond împotrivacererii de chemare în judecată următoarele: nulitatea actului juridic a cărui executare opretinde reclamantul prin cererea de chemare în judecată; compensaţia legală operată întrecreanţa pârâtului şi creanţa reclamantului pretinsă prin cererea de chemare în judecată etc.
În etapa judecăţii căii de atac, apărările de fond sunt îndreptate împotriva căii deatac respective şi, în măsura în care acestea sunt găsite întemeiate de către instanţa decontrol judiciar, ele vor conduce la respingerea căii de atac ca nefondată.
