O.U.G. NR. 80/2013
Art. I
7
În considerentele Deciziei nr. 174/2023111, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: „13. În acest context, prin Decizia nr. 277 din 22 aprilie 2021, publicată în MonitorulOficial al României, Partea I, nr. 1.156 din 6 decembrie 2021, paragrafele 14 şi 15, Curtea asubliniat că plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor,în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (1), potrivit cărora «Cetăţenii au obligaţia să contribuie,prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice». Îndeplinirea acestei obligaţii constituţionaleimpuse prin textul de lege criticat vine să dea expresie art. 1 alin. (5) din Constituţie,potrivit căruia «în România respectarea Constituţiei este obligatorie». Această obligaţiese încadrează între acelea la care face referire art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivitcăruia «cetăţenii au obligaţiile prevăzute de Constituţie». În ceea ce priveşte accesulliber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că legiuitorul esteîndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat princosturile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.
14. De asemenea, prin Decizia nr. 803 din 4 noiembrie 2020, publicată în MonitorulOficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, paragrafele 22 şi 23, Curtea a reţinutcă prestaţiile judecătoreşti nu trebuie şi nu pot fi în toate cazurile gratuite şi că accesul liberla justiţie nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilireataxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilorjudecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului dejustiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numaiîn măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Curtea a reţinut că legiuitorul are deplinalegitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoareîn funcţie de obiectul litigiului. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru,ca, de altfel, şi a cuantumului lor este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă
fiscală. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică
deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşinatură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) dinConstituţie (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 626 din 9 octombrie 2018, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019).
15. De altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuatcă o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că nu este un dreptabsolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului
Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere, prin însăşi natura sa, o reglementaredin partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşisubstanţa sa.
16. Totodată, prin Decizia nr. 200 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 760 din 20 august 2020, paragraful 38, Curtea a reţinut că dreptulnaţional român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa judiciară de timbru,modalităţile sale de calcul şi consecinţele în caz de neplată, reclamantul putându-se aştepta,în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate. Ca atare, Curtea a apreciat că obligaţiaşi modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru prevăzute de prevederile legalecriticate nu sunt de natură să îngrădească dispoziţiile constituţionale invocate, respectivart. 1 alin. (3) şi (5), art. 15, 16, 21, 24 şi 124 din Legea fundamentală.
111 Publicată în M. Of. nr. 777 din 29 august 2023.
