Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
9 1
La rândul ei, faţă de limitele fiecăreia dintre aceste abordări, practica judiciară în cazurile de malpraxis a utilizat în fiecare caz în parte acele instrumente teoretice pe care le-a considerat apte să
confere rezultatul cel mai „echitabil". Însă jurisprudenţa noastră se raportează încă majoritar la teoria echivalenţei condiţiilor, a cărei aplicare o face în mod expres de cele mai multe ori 1•
Spre exemplu, s-a făcut o aplicaţie întocmai a teoriei echivalenţei condiţiilor într-o speţă în care instanţa a identificat drept cauze ale decesului atât lipsa unui diagnostic corect pre-spitalicesc (din perioada în care pacientul se aflase sub controlul medicilor din penitenciar, unde diagnosticul de diabet zaharat s-ar fi putut pune cu uşurinţă), cât şi omisiunea inculpatului de a efectua în spital, în mod riguros, un diagnostic diferenţial asupra pacientului internat în stare de criză, efectuarea în schimb, de către acelaşi inculpat, a unei intervenţii chirurgicale exploratorii inutile, precum şi omisiunea de a acorda îngrijiri adecvate post-operator; angajând răspunderea penală
pentru ucidere din culpă a medicului care a efectuat intervenţia chirurgicală, instanţa arată: ,,Nu va putea reţine drept cauză unică a producerii rezultatului asistenţa primară defectuoasă la nivelul penitenciarului. Este incontestabil că la producerea rezultatului au contribuit şi neefectuarea unor analize corespunzătoare în penitenciar, şi intervenţia chirurgicală, şi tratarea necorespunzătoare (post operator - n.a.) a comei cetoacidozice2 ( .• . ). A considera drept cauză a rezultatului doar acea condiţie care a declanşat procesul genetic (asistenţa medicală defectuoasă din penitenciar), creând pentru celelalte condiţii aptitudinea de a produce rezultatul, ar presupune ca la stabilirea legăturii de cauzalitate să se dea 1 Pentru exemple privind modul în care teoriile privind cauzalitatea se reflectă în considerentele instanţelor, a se vedea I. Curt, Confluenţa de riscuri - efectele contribuţiei concomitente a victimei asupra răspunderii penale a autorului, în CDP nr. 1/20 1 9, p. 53-8 1 .
2 Coma cetoacidozică este o stare de carenţă insulinică absolută, care presupune producerea excesivă şi compensatorie de corpi cetonici, a căror acumulare în exces induce disfuncţii majore; una dintre simptomele întâlnite în evoluţia acestei stări de comă este „falsa peritonită", o stare de abdomen acut (http://www.sanatatea.com/pub/afectiuni-somatice/320-
coma-cetoacidozica.html).
