Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
113
§2. Specificul condiţiei „trebuia să prevadă"; şi aici,despre relevanţa standardului profesional
Dat fiind caracterul profesional şi minuţios normat al activităţii analizate, condiţia „trebuia să prevadă" intră în conţinutul standardului profesional identificat ca reprezentând conduita ideală.
Identificându-se un standard profesional, în principiu nu se va putea susţine că profesionistul nu ar trebui să prevadă consecinţa nerespectării lui; el este instituit tocmai pentru a evita anumite consecinţe; obligaţia de a cunoaşte aceste standarde echivalează, în plan subiectiv, cu obligaţia de a cunoaşte consecinţele negative ale conduitei contrare; aşadar, faptul că standardul profesional există şi trebuie cunoscut are semnificaţia că urmarea trebuia prevăzută.
De aceea, în cadrul dosarului de malpraxis, după ce latura obiectivă a fost lămurită conform regulilor pe care le-am prezentat înainte - ceea ce presupune că pentru conturarea elementului material a fost deja identificat un standard profesional (acela care se reţine că a fost încălcat), în latura subiectivă condiţia „trebuia să
prevadă" este prin aceasta dovedită, rămânând de stabilit numai cealaltă condiţie ( dacă în concret putea să prevadă).
Aşadar, obligaţia de prevedere este expresia unei obligaţii generale de diligenţă. Obligaţia cadrului medical de a prevedea un anume rezultat al faptului său medical, omisiv sau comisiv, obligaţia sa de diligenţă profesională, se circumscrie uneia dintre obligaţiile cele mai specifice ale profesiei medicale, aceea „de a cunoaşte"; se vorbeşte în doctrină despre o veritabilă „obligaţie de ştiinţă", despre îndatorirea individuală a medicului de a se forma profesional continuu; eu am tratat-o sub denumirea „obligaţia de a şti" 1 •
Dacă în privinţa activităţilor nespecializate obligaţiile de diligenţă se stabilesc, în principiu, prin raportare la regulile generale de conduită socială, în cazul activităţilor cu caracter profesional diligenţa - obligaţia de a prevedea - se raportează la regulile 1 „Medicul nu trebuie să înceteze niciodată, în decursul vieţii sale profesionale, să îşi însuşească achiziţiile ştiinţei medicale, în scopul îmbunătăţirii cunoştinţelor sale medicale" - art. 7 din Codul de deontologie medicală.
114 Infracţiunile asociate ma/praxisului comise de persoana fizică
specializate de conduită din cadrul exercitării profesiei, meseriei sau activităţii.
Fireşte că niciun profesionist nu cunoaşte în orice moment totul legat de profesia sa; obligaţia de a prevedea un anume rezultat nu înseamnă obligaţia medicului de a accesa în fiecare moment orice informaţie din specialitatea sa 1, în condiţiile în care informaţia medicală se dublează la fiecare cinci ani. El este însă obligat să
cunoască standardele medicale general acceptate, să cunoască
informaţiile cu aplicabilitate generală, să acceseze surse de documentare reputate şi confirmate ştiinţific.
Constituie o chestiune de probaţiune a stabili, în fiecare caz în parte, care sunt „datele dobândite de ştiinţă", ,,datele actuale ale ştiinţei" ori „cunoştinţele medicale confirmate" pe care cadrul medical era obligat să şi le fi însuşit. De principiu însă, obligaţia de prevedere se stabileşte prin raportare la atitudinea pe care ar fi adoptat-o într-o situaţie dată şi în circumstanţe similare un alt medic, de aceeaşi formaţie profesională şi experienţă: ,,Inculpatele, chiar dacă nu au prevăzut riscul unei embolii pulmonare, trebuia să-l prevadă, existând un act normativ care reglementa că există
această complicaţie frecventă în cazul unei intervenţii chirurgicale cu durata de peste 30 de minute (Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 130 1/2008, valabil la data intervenţiei chirurgicale )"2.
