ridicat al acelora, de ale căror obligaţii de diligenţă va fi şi el ţinut, şi nu standardul specialistului mediu 1•
În fine, a treia precizare este legată de situaţia în care la realizarea actului medical concură, simultan sau succesiv, mai mulţi profesionişti; am arătat deja (vorbind despre subiecţii infracţiunilor) că în aceste situaţii, răspunderea fiind personală, fiecăruia îi revin propriile obligaţii în raport cu specializarea sa; prin urmare, pentru fiecare se va aprecia că trebuie să prevadă acele urmări care ţin de competenţele sale profesionale şi se va reţine că nu trebuia să prevadă urmări în legătură cu care nu avea astfel de competenţe.
În astfel de situaţii, când urmarea nu a fost prevăzută de niciunul dintre profesioniştii implicaţi, se va stabili întâi care dintre aceştia ar fi trebuit, după criteriile de mai sus, să prevadă acea urmare şi apoi se va stabili numai pentru aceştia dacă, în concret, ei ar fi putut să o prevadă.
Cât priveşte pe aceia cărora nu le revenea această obligaţie (care, aşadar, nu trebuia să prevadă urmarea), se va reţine că fapta lor nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu a fost comisă cu vinovăţie.
În practica organelor judiciare, observarea riguroasă şi parcurgerea efectivă a acestei etape, a stabilirii, prin raportare la obliga
ţiile profesionale, a sferei persoanelor cărora, deşi implicate în actul medical, nu le revenea obligaţia de a prevedea o anume consecinţă, are nu doar meritul de a răspunde rigorilor teoretice, dar şi pe acela, în plan probator, de a evita prelungirea inutilă a investigaţiei în etapa următoare, pentru a stabili dacă fiecare dintre cei implicaţi puteau, în condiţiile concrete ale speţei, să fi prevăzut rezultatul: această
probaţiune va continua, în completare, numai faţă de acele persoane despre care s-a stabilit că trebuia să prevadă unnarea.
Simplificând, se va stabili întâi care sunt aceia, dintre toţi cei implicaţi, care ar fi trebuit să prevadă şi apoi se va verifica în concret, numai pentru aceştia, dacă ar fi putut să prevadă rezultatul.
Mutatis mutandis, această ultimă precizare legată de implicarea mai multor cadre medicale în actul medical este desigur valabilă şi în situaţia în care diferenţa dintre cei implicaţi nu o conferă
1 lbidem.
Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
117
specialitatea medicală, ci gradul profesional: spre exemplu, cu ocazia evaluării conduitei medicului specialist prin comparaţie cu cea a medicului rezident, ori cu cea a asistentului medical care lucrează în subordinea sa.
Spre exemplu, a fost achitat pentru urmarea letală a unui diagnostic greşit medicul rezident care a avansat acest diagnostic, întrucât el „şi-a îndeplinit sarcina la nivelul competenţelor sale, de durata a cinci luni (de practică - n.a.)", fiind, în schimb, condamnat medicul specialist care „ţinând cont de experienţa sa, nu se putea să nesocotească diagnosticul de peritonită ( ... ) întemeindu-se doar pe constatările medicale ale unui tânăr rezident neexperimentat" 1. Explicitând aceste considerente, reţinem că exactitatea diagnosticului ( cu precădere în speţă, unde diagnosticul diferenţial nu era facil) nu constituia un standard profesional pentru medicul rezident, dar constituia un atare standard pentru specialist; prin urmare, acesta din urmă ar fi trebuit să prevadă urmarea diagnosticului greşit (şi, în concret, el ar fi avut şi posibilitatea să o facă).
Într-o altă speţă, o instanţă arată: ,,este dincolo de orice îndoială
că inculpatul, prin acţiunile sale, a intervenit în lanţul tanato-generator al decesului (prin consultul pe care l-a făcut, prin recomandarea inculpatei A.A., prin programarea la operaţie şi la consultul pre-anestezic, prin participarea la operaţie înmânând instrumentarul şi tamponând cu comprese sterile plaga operată), dar aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală ( ... ). Astfel ( ... ), inculpatul era prezumat de lege la data programării operaţiei că, fiind rezident, nu are cunoştinţele medicale necesare să o sfătuiască pe pacientă cu privire la riscul la care se expune, nici din punctul de vedere al vinovăţiei, inculpatul nu a prevăzut riscul de deces şi nici nu trebuia sau putea să-l prevadă, fiind prezumat de lege nepregătit profesional în acest scop. În acest sens ( ... ), fapta nu este săvârşită
cu forma de vinovăţie prevăzută de lege" 2•
