ţiilor profesionale ale fiecăruia dintre cei implicaţi, observ că apropierea semnalată este doar aparentă: în măsura în care identificăm în sarcina chirurgului obligaţia de a conduce intervenţia chirurgicală se vede lesne că, atunci când verificăm modul în care şi-a îndeplinit această obligaţie faţă de, spre exemplu, activitatea medicului anestezist sau a asistentului instrumentar, ne ocupăm de o răspundere pentru propria lui faptă şi nu pentru fapta celor din unnă; mai departe, condiţiile în care chirurgul va răspunde pentru propria lui faptă desigur că se vor întregi cu regulile privind legătura de cauzalitate dintre fapta sa şi rezultat, precum şi cu condiţiile privind latura subiectivă. Arăt şi în acest cadru că metoda de cercetare propusă, care debutează prin identificarea cu acurateţe a obligaţiilor profesionale şi a titularilor acestora, îşi verifică utilitatea ( de această dată, pentru a preveni o artificială asemănare a răspunderii penale cu o formă de răspundere pentru fapta altuia).
Secţiunea a 3-a. Latura obiectivă
Potrivit art. 192 alin. (2) şi art. 196 alin. (3) C.pen., faptele de ucidere din culpă, respectiv de vătămare corporală din culpă se pedepsesc mai grav dacă sunt comise „unnare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi".
Faptul că ne ocupăm de o răspundere profesională duce la o abordare atipică a elementelor de conţinut ale infracţiunii, cu precădere în latura obiectivă.
Astfel, dacă în principiu stabilirea caracterului infracţional al unei fapte porneşte de la compararea unei conduite cu varianta tip din incriminare ( adică de la conţinutul constitutiv al variantei simple a infracţiunii) şi, numai după stabilirea acestuia, continuă
1 Rapport Annuel 2007- La sante dans la jurisprudence de la Cour de
Cassation, La Documentation Frarn;:aise, Paris, 2008, p. 499.
Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
61
cu verificarea incidenţei vreuneia dintre variantele agravate, înschimb, în cazul prejudiciilor comise în cadrul actelor medicale, înmod inevitabil analiza conduitei cadrului medical se va raportaprioritar la variantele agravate ale infracţiunilor prevăzute deart. 192 alin. (2) sau, după caz, de art. 196 alin. (3) C.pen., întrucât,fiind în discuţie o faptă profesională, abordarea cazului va debutacu stabilirea conduitei specializate pe care o reclamă desfăşurareaactivităţii şi compararea conduitei concrete cu cea dintâi.
Aşadar, nu se va putea discuta despre malpraxis decât înprezenţa unor obligaţii profesionale, iar aceasta aduce în discuţie înmod obligatoriu varianta agravată a celor două infracţiuni ( cumvom vedea în §1, 1.1.)
O să vedem apoi (în cadrul aceleiaşi subsecţiuni) şi o altă
consecinţă a faptului că nu putem discuta decât despre variantaagravată a infracţiunii: în măsura în care nu putem identifica unstandard profesional încălcat, vom exclude nu doar varianta agravată a infracţiunii, ci chiar şi forma ei simplă, întrucât vom observacă fapta nu este prevăzută de legea penală.
Tot specific acestei forme de răspundere penală (profesională)este şi faptul că în cazul ei nu este suficientă simpla legătură decauzalitate dintre faptă şi deces sau vătămare pentru a conturacauzalitatea ca element de tipicitate al infracţiunii; aceasta, întrucâtatare cauzalitate obiectivă, materială, va trebui întregită (pentru aconstitui acest element de tipicitate obiectivă al infracţiunii) cu olegătură de cauzalitate între nesocotirea unui standard profesionalşi deces, respectiv vătămare (cum vom vedea în §4).
Aşadar, fapta care, materialmente, a cauzat o astfel de urmare, varealiza latura obiectivă a infracţiunilor în discuţie numai în măsura încare: i) ea reprezintă totodată şi o încălcare a standardului profesionalşi ii) această încălcare este cauza decesului sau vătămării.
§1. Elementul material
1.1. Semnificaţia standardului profesional
