@)
Aş dori să relatez în continuare una dintre primele meleexperienţe referitoare la tema „folosirii întrebărilor la vârsta copilăriei mici".
Leah era o fetiţă de 18 luni care a venit în clinica noastră
împreună cu părinţii ei, din cauza mai multor probleme. Erafoarte ezitantă în privinţa hranei solide, se hrănea în principaldin sticla cu biberon, se trezea de nenumărate ori pe noapte,nu vorbea şi dezvoltarea capacităţilor motrice era uşor întârziată. Nu mergea încă singură în picioare. Se putea îndrepta şise putea ridica agăţându-se de obiecte. De asemenea, putea să
se deplaseze dacă împingea în faţa ei un scaun sau o maşină dejucărie. Dar - şi acesta era un lucru foarte curios -, de îndată
ce era ţinută de mână de unul dintre părinţi, imediat se lăsasă cadă în genunchi. De mână cu părinţii, aluneca invariabilîn genunchi.
Era o privelişte cu adevărat neobişnuită în secţie,văzând-o pe Leah cum se plimba de mână cu părinţii, maibine spus cum aluneca pe genunchi prin coridor şi prindiverse încăperi.
În cadrul terapiei desfăşurate în secţia noastră şi care s-aîntins pe perioada mai multor săptămâni, conduita ei alimentară s-a îmbunătăţit şi a făcut progrese şi în comportamentulde somn. Cu toate acestea, Leah rămânea în genunchi.
Într-una din zile, tatăl m-a abordat din nou pe margineaacestui subiect şi mi-a povestit că avusese din nou o astfelde experienţă cu o zi în urmă. Leah „mergea" singură princameră, împingând o maşină. Tata a trebuit să meargă în bucătărie, aşa că i-a cerut fetiţei să meargă cu el. În următoareasecundă, Leah s-a lăsat din nou în genunchi. Era dispusă să
meargă, dar în genunchi. Oare aş putea găsi eu vreo explicaţiepentru asta? L-am întrebat: ,,Ce i-aţi spus mai exact?" - ,Ymo,Leah, mergem în bucătărie!" întocmai acestea au fost cuvintele lui. ,,Ar fi interesant de văzut dacă face la fel şi în cazulîn care aţi întreba-o", i-am răspuns eu. Data viitoare, tata ar
