JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
emoţii este ca un fel de vrăjitorie. De unde ştiu asta?! Există decinu doar o lume exterioară ce trebuie cunoscută, ci şi una interioară. Şi pe aceasta copilul o poate împărtăşi cu părinţii lui.
"Nu! Chestia asta nu-mi place! Mă supără!", spune tata întimp ce-şi încruntă sprâncenele şi-şi lasă în jos colţurile guriideoarece Christian îl trage de păr. Deci aşa arată supărarea!
Christian mai trage o dată, ca să vadă dacă poate să repete ceeace s-a întâmplat.
,, Oricum, ştiu întotdeauna foarte bine ce vrea", spune mama.
Excelent! Dar faptul că noi, adulţii, ştim ce se petrece în interiorul unui bebeluş sau al unui copil mic nu înseamnă nici pedeparte că şi copilul însuşi ştie - ca să nu mai vorbim de faptulcă există şi un cuvânt pentru asta!
A pune în cuvinte ceea ce copilul în mod limpede tocmai simtesau planifică nu este vrăjitorie. Uneori sunt suficiente propoziţiiscurte precum: ,,Aha, nu-ţi place asta?", ,,Acum te-ai supărat",
„Asta pare să te intereseze foarte mult", ,,Vrei să pui asta încutie?". Toate acestea îl ajută pe copil să se înţeleagă mai bine pesine si totodată îi arată si lui că este înteles.
'
'
'
Într-un sens restrâns, astfel de descrieri sunt, desigur, doarnişte interpretări. Exprimăm faţă de copil ceea ce presupunem că
se întâmplă în interiorul său. Dar acest lucru nu dăunează scopului. De obicei, părinţii ştiu foarte bine ceea ce copilul lor mic arede gând, ce anume simte sau vrea.
Odată _5:e copilul a asimilat vocabularul lumii lui interioare, vaputea el însuşi mai târziu, când va putea vorbi, să ofere informaţiidespre această lume şi va putea s-o facă într-o manieră foartecompetentă. La vârsta şcolară va putea chiar să precizeze lucrurile sau să le corecteze. Dacă cineva îi spune: ,,Te-a enervat chestia asta?", el ar putea răspunde, de exemplu, cu: ,,Da, foartetare!" sau: "Nu, asta m-a rănit!". Ce bine e când ne înţelegem penoi înşine!
