Cf. : ,,Leonida: Hei! Te lasă reacţionarii, domnule [să facirepublică] ... de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
Efimiţa: Aşa e ... da' ... (reflectând mai adânc) un lucru nu-nţelegeu. Leonida: Ce lucru?
Efimiţa: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde să aibă
cetăţenii leafă?" (Caragiale, 1 959, 87-88).
Când Leonida susţine că nu e revoluţie, pentru că nu este voiede la poliţie să se tragă, Efimiţa răspunde:
,,De! bobocule, să zic şi eu cum zici, că după cum le spui dumneata, una şi cu una fac două, n-are de unde să te mai apuce omul ...
Da' bine, soro, am auzit, am a-u-zit!" (ibid., 90).
(7) Presupunerea sau afirmarea existenţei unui „teritoriu" comunprin procedee diverse:
Principii pragmatice 83
• conversaţia fatică sau bârfa, precedând acte de solicitare; vezi,de exemplu, în schiţa Dascăl prost de I. L. Caragiale:
,,-Ei! ce cauţi tu prin mahalaua noastră aşa de dimineaţă?
-Am trecut pe aici -zic eu -şi am intrat să-ţi dau bună ziua ...
Ştiu că pe la ceasul ăsta pleci de-acasă ... şi. .. zic: haide să văz ... ofi plecat Pricupescu? dacă o fi plecat, bine; dacă nu, merg cu elpână-n târg ... Azi o să fie o căldură ... mai teribilă ca ieri. .. S-a pus pecălduri. .. O să ne topim în vara asta ...
Pricupescu este un om bănuitor; zice:
