Nu există muchie mai subţire ca timpul,
nu există libertate mai mare
decât aureola mandorlei
desenând o punte îngustă, o punte subţire, peste care pasul ezită să urce.
Înşirate zilele mele, înfloresc visând
ca lotuşii la suprafaţa apelor,
zilele mele necesare, vântul şi ploaia,
strânse laolaltă să asculte
cum lucrează timpul nestingherit
în păienjenişul lutului.
Înşirate zilele mele le număr în gând,
totdeauna,
mătănii calde lunecând, căzând
din mâna Domnului
una câte una .. .
În numele poemului • 45
Mă întreb unde eşti -
zilele cad egal, una după alta,
ca picăturile de ploaie
din cupola de sticlă a cerului;
ceasul bate la fel de dimineaţa până seara pentru vii şi pentru morţi:
acelaşi ritm, aceeaşi cadenţă,
acelaşi cântec al ploii.
Ca nişte picături reci de ploaie
trecem zilnic unii pe lângă alţii,
luminând doar pentru noi înşine;
fără să ne privim,
fără să ne atingem,
fără să ştim mereu unii de alţii -
toţi parcurgem zilnic distanţe mari
între cer şi pământ;
toţi facem o radiografie luminoasă
în cădere; razele soarelui ne pătrund
carnea, oasele, respiraţia,
apoi ne izbim de pământ;
46 • Magda Grigore
