Un ochi de lumină
închis în temniţa trupului.
Chiar dacă timpul se va face cald şi uscatşi vor fi ploi de stele -
chiar dacă ne este frică de moarte
şi fiecare dintre noi trebuie să plece într-o zispre marile distanţe
. . . cele 21 de grame plutesc lin deasupra mărilor;noi nu o să ne amintim şi nu o să înţelegemcum a putut să locuiască aici sufletul(atât de uşor, ca o lăcustă călătoare!),21 de grame însufleţite, pline de viaţă, sufletul...
cum a plecat şi unde s-a dus,
cum a cântat, a iubit, a visat,
cum a purtat prin noi
taina prafului de stele.
În numele poemului • 49
Tu vii spre mine alergând ...
treci cu pasul uşor văile şi munţii;
pasul tău e lipsit de adâncime,
adie subtil, imponderabil, ca o aripă,
zborul e un arc de lumină -
călătoreşti rapid, ca un fulger.
Faţa ta e senină, de un alb rece,
albul care respinge culorile din jur,
zâmbetul tău e întors din durere
şi pare acum un mister;
ai braţele mai lungi,
degetele subţiate;
tu ştii lucruri pe care eu nu le ştiu,
lucruri care pentru mine nu s-au născut încă.
Tu eşti într-un fel trecutul meu,
lumea mea e acum trecutul tău -
tu eşti o amintire
supravieţuieşti în memoria mea
cu o nouă biografie;
50 • Magda Grigore
vii în prezent, liberă, fără timp,
în spatele tău lumina
