(cu edenul lăuntric) -
numărând bob cu bob,
zi după zi,
liana misterioasă îşi urmează în tihnă
lanţul supravieţuirii.
În numele poemului • 65
Aş fi vrut să fiu eu cea care îţi alege cuvintele din labirintul complicat al tăcerii
şi ţi le trimite zilnic, ca să-ţi arate
că există diverse forme de viaţă inteligentă
ascunse în liniştea pură a tuturor începuturilor; cea care coboară în adâncimile întunecate, în mările subterane ale fiinţei,
unde misterele ( de nimeni dezlegate vreodată) iluminează,
ca aurora boreală,
lutul din care Dumnezeu ne-a făcut pe toţi.
Aş fi vrut mult să fiu eu aceea
a cărei îmbrăţişare
să aibă nesecata energie a lumii vegetale, fluxurile radiante
din lungile lanuri înverzite,
freamătul din păduri şi câmpii;
66 • Magda Grigore
aş fi vrut să ating eu cerul,
să am eu tâlcul copacului îndrăzneţ
care îmbrăţişează
cu elanul său tot văzduhul.
Aş fi vrut să fiu eu aceea
care iubeşte -
dar ai fost tu.
În numele poemului • 67
Atât de rară
între povârnişurile pietroase,
între osteoliti de calcare,
alunecoşi, întinsă spre valea plângerii
unui tărâm fără rost.
Inima ei are miros de cimbru,
iar gândurile îi sunt mai degrabă solitare; dorinţele îi apar ca liliecii
din unghere întunecate ale visului
şi se izbesc oarbe în grăbita lor năzuire; se frâng pe zidul zilelor arse
