Aleargă printre ceilalţi,
ca şi cum totul se mişcă
odată cu el. Odată cu el
aleargă (numai) timpul.
Culorile incendiare,
sclipirile roşcate şi gri cenuşiu
se rotesc ca vulpile
adulmecându-i anii.
Copilul aleargă, aleargă,
fără să se oprească;
face clipa vie
în amiaza senină de toamnă,
să lucească ...
În numele poemului • 59
Când a murit ea, privind-o,
am devenit o clipă credincioasă
doar privindu-i trupul cuminte, împietrit (Pieta durerii în van),
parcă aşezat înadins, într-un fel
care să fie frumos, să-ţi sfâşie inima,
să te mintă încă,
să crezi că e vie,
că doar se preface, că e numai un joc,
dar totul va fi întors din cale
şi pus la loc de o suflare divină -
atât de blândă îi era înfăţişarea,
încât n-avea cum să-ţi fie frică de moarte; eu o priveam nemişcată şi cineva striga la mine, cineva din mine nevăzut şi înspăimântat de veşnicia care râdea în încăpere;
moartea e un triumf în desfrâu, parcă îmi spunea; eu nu mai eram eu, mă simţeam un trecut -
o fetiţă murdară, cu plânsul uscat, speriată
că a fost uitată în ceasul serii,
la marginea drumului necunoscut -
60 • Magda Grigore
cum poţi să devii credincios, mă gândeam, aşa abandonat,
cu puterile luate şi mut, parcă ştiind că trebuie să te reîntâlneşti cu tine, să te găseşti sau poate să identifici în tine ce pierduseşi -
viaţa îmi apărea ca un nou bagaj de cuvinte alese de altcineva, cu sensurile abia încolţite, date mie o vreme, singură să le cresc -
ceva din înfăţişarea ei atunci, poate îngeresc, vorbea cu mine prin tăcere, liniştindu-mă, ceva din chipul ei îmi spunea să-aştept
