şi un discurs formalist precum cel din structuralism, căruia i-ar lipsi tentativa de a începe cu „probleme de întemeiere a matematicii", pentru a sfârşi cu „o descriere a Lebenswelt" (BNF, Fondul Foucault, cota NAF 28730, Cutia 58, dosarul 2, ,, La place de l'homme dans la pensee occidentale moderne. Cours 271
Michel Foucault
de Tunis, 1 966-1 968", în curs de apariţie). Când menţionează
,,[d] imensiunea lui meta-, a lui arhi-, ce pare irezistibil primordială pentru contemporanii noştri", Foucault face probabil aluzie la J. Derrida, ,,Violenţă şi metafizică" [1 964], în Scriitura şi diferenţa, op.cit., pp. 1 1 5-222.
3. Aşa cum explică în paragraful următor, Foucault se gân
deşte aici mai ales la lucrările lui Bertrand Russel! şi Ludwig Wittgenstein. Această asociere e, de altfel, una frecventă la el.
Vezi, de exemplu; M. Foucault, ,, L'homme est-ii mort?" [1 966], în DE I, nr. 39, pp. 568-573, aici p. 570: ,,Această cultură nondialectică pe cale să se formeze este încă foarte indecisă dintr-un anumit număr de motive. [ ... ] Ea a început cu Nietzsche când a demonstrat că moartea lui Dumnezeu nu era apariţia, ci dispariţia omului [ ... ] A apărut, de asemenea, la Heidegger, atunci când a încercat să surprindă raportul fundamental cu fiinţa în revenirea la originea greacă. A apărut şi la Russell, când a criticat logica filosofiei, la Wittgenstein, când a pus problema raporturilor dintre logică şi limbă, la lingvişti, la sociologi precum Levi-Strauss". Vezi şi id., ,,Sur Ies fat;:ons d'ecrire l'histoire", art.cit., p. 623; id., [,, L'extralinguistique et la litterature"], art.
cit., p. 224. Între sfârşitul lui 1 966 şi 1 967, la Tunis, Foucault se cufundă în lectura mai multor filosofi „analitici", lărgindu-şi astfel cunoaşterea acestor dezbateri cu mult dincolo de Russell şi de Wittgenstein, ceea ce se va dovedi capital pentru redactarea Arheologiei cunoaşterii. Cutia 43 din arhivele de la BNF con
ţine o cantitate impresionantă de fişe de lectură despre John Langshaw Austin, Rudolph Carnap, Willard Van Orman Quine, Gilbert Ryle, John Rogers Searle, Peter Frederick Strawson şi Ludwig Wittgenstein, între alţii, precum şi două dosare anume dedicate lui Bertrand Russell. Pentru o descriere sumară a con
ţinutului acestei cutii, vezi „Anexa" stabilită de Martin Rueff, în M. Foucault, ,,«Introducere» în Arheologia cunoaşterii", Les Etudes philosophiques, nr. 1 1 4, pp. 327-352.
4. Foucault se gândeşte aici în special la opera lui Heidegger, dar vizează şi poziţiile lui Derrida, explicitate în mai multe texte şi conferinţe din prima jumătate a anilor 1 960, înainte ca ele să
272
A gândi după Nietzsche
fie reluate în 1967 în Scriitura �i diferenţa (op.cit.) şi De la grammatologie (Paris, Minuit, 1967 [Despre gramatologie, trad. de Bogdan Ghiu, Cluj, Tact, 2009). Vezi şi infra, pp. 289-290.
5. În parag raful următor, Foucault face explicită referinţa la Jean-Paul Sartre.
