M ichel Foucault
Crotona este oraşul din sudul Italiei de azi în care, în secolul al Vl-lea î.Hr, Pitagora îşi fondează şcoala filosofică şi religioasă.
5. ,,[T]oată această verticalitate atât de importantă în Zarathustra este, în sensul strict, răsturnarea profunzimii, descoperirea că
profunzimea nu era decât un joc şi un pliu al suprafeţei (M.
Foucault, ,,Nietzsche, Freud, Marx", [1967], în DE I, nr. 46, pp.
592-608, aici p. 596).
6. Friedrich Nietzsche, Fragments posthumes. Ete 1 872-hiver 1 873- 1 814, [23]15, [Der Phi/osoph a/s Arzt des Kultur], în CEuvres philosophiques completes, voi. 11/1, ed. de Giorgio Colii şi Mazzino Montinari, trad.fr. de Pierre Rusch, Paris, Gallimard, 1990, p. 290.
7. Această idee, declinată uşor diferit (şi cu o referire implicită la Ludwig Wittgenstein), revine în timpul unei conferinţe pe care Foucault o ţine în Japonia în aprilie 1978: ,, De multă vreme ştim că rolul filosofiei nu este de a descoperi ceea ce este ascuns, ci de a face vizibil tocmai ceea ce este vizibil, adică de a face să apară ceea ce este atât de apropiat, ceea ce este atât de nemijlocit, ceea ce este atât de intim legat de noi înşine, încât tocmai din acest motiv nu-l mai percepem" (M. Foucault, ,, La philosophie analytique de la politique" [1978], în DE 11, nr. 232, pp. 534-552, aici pp. 540-541 ).
26
Capitolul 2
Acum
Discursul filosofie si al său „ astăzi" - ,,Astăzi" din
I
discursul cotidian, sau triada lui „ eu-aici-În prezent" -
Discursul stiintific si cel literar sunt scutite de acest acum
I
I
I
Mai trebuie să aflăm şi ce poate să însemne pentru filosof acest astăzi cu care are de-a face. Şi are de-a face în mod decisiv, deoarece îi datorează definiţia şi raţiunea lui de a fi.
Răspunsurile sunt nenumărate: ansamblul cunoaşterilor, al instituţiilor, al practicilor, al condiţiilor de existenţă care sunt contemporane cu filosoful; printre formele culturale, cele prezente sau trecute, noi sau deja învechite, dar care sunt îndeajuns de vii pentru a-i putea anima discursul; orizontul general, deşi uneori foarte implicit şi foarte îndepărtat, care îi articulează
experienţa singulară cu toate experienţele care aparţin aceleiaşi arii şi aceluiaşi calendar; grila sistemelor aflate efectiv în exerciţiu, care îi guvernează limba, societatea, cunoştinţele, dorinţele şi care pot astfel să-i determine gândirea înainte chiar ca el să fi gândit. Toate acestea, într-adevăr, şi numeroase alte lucruri definesc sincronia în care e închis discursul filosofului: ei trebuie să i se adreseze, dacă vor s-o analizeze, istoricul, economistul, sociologul, etnologul, care vorbesc despre filosofie ca 27
Michel Foucault
despre o formaţiune printre altele în interiorul unei culturi1. Dar aici discursul filosofie trebuie să fie interogat în privinţa a ceea ce are de spus şi a modului în care este spus; ceea ce am dori ar fi să descoperim cum este în stare să indice prin el însuşi acest „astăzi"
în care se află situat, prin ce sistem anume, ieşind din propria derulare internă, ţinteşte către acest „acum" în timpul căruia vorbeşte; şi ce fel de actualitate se vede astfel desemnată. Căutăm să descoperim nu atât ceea ce este „contemporan" cu discursul filosofie (ceea ce, aparţinând aceluiaşi tablou obiectiv al timpurilor, îi este „sincron"), ci mai degrabă ceea ce îi este „izocron"
şi care se desemnează, prin el, drept „momentul" însuşi în care se desfăşoară.
Pentru asta, trebuie să comparăm discursul filosofie cu alte forme de discurs. În enunţurile limbajului cotidian, există un întreg joc de semne care trimit la acest moment precis în care se ţine discursul. Şi trebuie să înţelegem 11moment" în sens larg: nu numai clipa, ci [şi] regiunea din spaţiu şi subiectul care e pe cale să
vorbească. Or, despre toate aceste semne, gramaticienii ştiu de multă vreme că au un caracter specific; sistemul limbii le pune la dispoziţia locutorului, dar într-un asemenea fel încât sensul lor nu este niciodată definit şi închis de acest unic sistem. Niciun enunţ luat în el însuşi (cu excepţia cazului în care aparţine metalimbajului) nu poate îndeplini semnificaţia unor adverbe precum „astăzi", 11mâine", 11aici", a unor pronume precum 11eu" şi 11 tu", a unor forme precum prezentul indicativului, a unui verb la primele două persoane2• Numai actul de vorbire poate da sens acestor cuvinte sau acestor forme; 28
