Acum
(mai ales Claude Levi-Strauss, Jacques Lacan, Roland Barthes, Gerard Genette şi Ţvetan Todorov). Primul volum din Essais de linguistique generale al lui )akobson apare în franceză în 1 963
(trad.fr. de Nicols Ruwet, Paris, Minuit), cu subtitlul: Les fondations du langage. În conferinţele sale despre „Literatură şi limbaj", ţinute la Universitatea Saint-Louis din Bruxelles în decembrie 1 964, Foucault se referă la cercetările lui Jakobson despre raporturile dintre critica literară şi „metalimbaj", menţionând şi rolul „semnelor de autoimplicare" ale literaturii prin ea însăşi, a căror manifestare verbală sau ficţională nu se regăseşte deloc în limbaj în general, ci doar în literatură (M. Foucault, ,, Litterature et langage", în La Grande Etrangere, ed. de Philippe Artieres et al., Paris, Editions EHESS, 201 3, pp. 1 1 0-1 1 5 şi 1 25-1 29).
Pentru o referinţă şi mai punctuală la )akobson şi la natura extralingvistică a acestor semne de autoimplicare a locutorului în discu rsul său (shifters sau „ indicatori"), a se vedea un text pe care Foucault îl redactează cel mai probabil în timpul şederii sale la Tunis, ,, L'analyse litteraire et le structuralisme", în care subliniază „importanţa şi dificultatea acestor semne care, printr-o structură gramaticală determinată, trimit doar la subiect
[vorbitor], în momentul în care vorbeşte şi în locul în care se află vorbind. Este vorba de shifters" (M. Foucault, ,, L'analyse litteraire et le structuralisme", în Folie, Langage, Litterature, introducere de )udith Revel, ed. de H.-P. Fruchaud, D. Lorenzini şi
) . Revel, Paris, Vrin, 201 9, pp. 243-262, aici p. 245); pentru alte referinţe la Jakobson, a se vedea ibid. p. 25 1 şi 260, precum şi, în acelaşi volum, ,, Les nouvelles methodes de l'analyse litteraire", pp. 1 3 3-1 52, aici p. 1 44 şi p. 1 47; [L'extralinguistique et la litterature], pp. 223-242, aici p. 224). Cealaltă mare figură care ne ajută să surprindem modul în care Foucault, în acest manuscris, tratează filosofia ca discurs cu ajutorul lingvisticii este cea a lui Benveniste care, din 1 93 7 până în 1 969, ocupă catedra de Gramatică comparată la College de France şi care, în 1 961 , împreună cu Claude Levi-Strauss şi Pierre Gourou, fondează revista de antropologie L'Homme. Lucrările lui despre teoria enun
ţării şi deixis, care se referă mai ales la natura pronumelor şi a 35
Michel Foucault
timpurilor verbale, fuseseră reunite împreună cu alte contribuţii importante în secţiunea a cincea (,, L'Homme dans la langue") a primului volum din Problemes de linguistique generale (Paris, Gallimard, 1966), apărut în aceeaşi colecţie cu Cuvintele şi lucrurile. Benveniste îşi va formula în modul cel mai clar şi complet teoria enunţării câţiva ani mai târziu, în articolul „L'appareil formei de l'enonciation" (apărut în revista Langages, anul V, nr.
