17, 1970, pp. 12-18; reluat în volumul doi din Problemes de linguistique generale, Paris, Gallimard, 1974, pp. 79-88), unde exprimă exigenţa de a trece dincolo de „întrebuinţarea cognitivă
a limbii" şi de a distinge „entităţile care îşi au în limbă statutul lor deplin şi permanent şi cele care, emanând din enunţare, nu există decât în reţeaua de «indivizi» pe care enunţarea o creează şi în raport cu «aici-acum»-ul locutorului" (ibid., p. 84).
3. Într-o conferinţă ţinută la Tunis în februarie 1967, Foucault defineşte noţiunea de „extralingvistic" sprijinindu-se pe lucrările lingvistului argentinian Luis Jorge Prieto (1926-1996), format la şcoala lingvistică de la Paris a lui Andre Martinet (1908-1999) şi la cea a filosofului britanic John Langshaw Austin (1911-1960).
Pe de altă parte, Foucault se referă la cercetările lui Prieto despre context şi situaţia de enunţare aşa cum le găsim în lucrarea sa Messages et Signaux (Paris, PUF, 1966). Pe de altă parte, studiile lui Austin despre actul de vorbire (speech act) fuseseră evocate în mai multe rânduri în dezbaterile despre lingvistica structurală
din acea vreme, iar Foucault îi cunoştea cursurile, reunite postum în How to Do Things with Words (Oxford, Clarendon Press, 1962), cu mult înainte de apariţia lor în franceză (Quand dire, c'est foire, trad.fr. de Gilles Lane, Paris, Seuil, 1970). În arhivele Bibliotecii Naţionale a Franţei (BNF, Fondul Foucault, cota NAF
28730, Cutia 43), se găsesc mai multe fişe de lectură despre Austin care datează probabil din perioada tunisiană şi cea a cercetărilor pe care le face Foucault în biblioteca pe care colegul său Gerard Deledalle, specialist în Charles Pierce şi filosofia anglo-saxonă a limbajului, i-o pusese la dispoziţie. În conferinţa de la Tunis, Foucault susţine că lucrările lui Prieto şi Austin demonstrează că „structura lingvistică a unui enunţ era departe a 36
Acum
fi suficientă pentru a da seama de existenţa ei totală"; dimpotrivă, ,,elementele contextuale constituite de situaţia însăşi a individului vorbitor sunt absolut necesare pentru a da un sens [ ... ]
unui mare număr de enunţuri. Orice enunţ se sprijină, de fapt, în mod tăcut pe o anumită situaţie obiectivă şi reală, iar enunţul n-ar fi avut cu siguranţă forma pe care o are dacă contextul ar fi fost diferit" (M. Foucault, ,,Structuralisme et analyse litteraire.
Conference prononcee au Club Tahar Haddad a Tunis le 4 fevrier 1 967", în Folie, Langage, Litterature, op.cit., pp. 1 71 -222, aici pp. 185-186). Despre importanţa pe care Foucault o acordă
noţiunii de extralingvistic în analiza discursului literar şi despre definiţia sa a actului de vorbire extrasă din Austin, a se vedea ibid., pp. 186-1 89 şi 1 91, precum şi ,,[L'extralinguistique et la litterature]" şi „L'analyse litteraire et le structuralisme", art.cit.
4. Foucault reia şi mai detaliat această caracterizare a cunoaşterii ştiinţifice în cursul său de la College de France din 1973-1 974, Le pouvoir psychiatrique: ,,[P]entru practica ştiinţifică în general, există întotdeauna adevăr; adevărul este mereu prezent în fiecare lucru şi sub fiecare lucru; problema adevărului se poate pune referitor la tot şi la orice [ ... ] Asta înseamnă nu doar că
adevărul locuieşte în toate şi că în orice [clipă] se poate pune problema adevărului, ci şi că nu există nimeni calificat exclusiv pentru a spune adevărul; şi nici nu există nimeni care, de la început, să fie descalificat în a spune adevărul, din moment ce, bineînţeles, există instrumentele necesare pentru a-l descoperi, categoriile necesare pentru a-l gândi şi limbajul adecvat pentru a-l formula în propoziţii" (M. Foucault, Le pouvoir psychiatrique.
Cours au Co/lege de France, 7 973- 1 974, ed. de. J. Lagrange, sub coord. lui F. Ewald şi A. Fontana, Paris, Editions de l'EHESS-Gallimard-Seuil, 2003, pp. 235-236 [M. Foucault, Puterea psihiatrică. Cursuri ţinute la Co/lege de France, 1973-1974, traci. de Irina-Andreea Szekely şi Iuliu-Silviu Szekely, Cluj, Idea Design
