Discurs filosofie şi discurs ştiinţific
două tipuri de justificăria: cea a discursului ştiinţific -
care nu se referă niciodată decât la propria morfologie, sintaxă şi semantică - şi justificarea discursului filosofie, care poate în egală măsură să se refere la aceste însu
şiri, dar care, în orice caz, trebuie să privească în plus şi posibilitatea de existenţă a acestui filosof care [este] pe cale să vorbească. Primul tip de justificare ţine nu atât de o filosofie a ştiinţei, ci de un metalimbaj. Al doilea nu poate în niciun caz să fie asimilat unui metalimbaj; el este propriu filosofiei. Putem de acum să situăm cele două confuzii care nu au încetat să bântuie filosofia occidentalăb începând cu secolul al XVIl-lea: una constă
în a crede că justificarea discursului ştiinţific conduce cu necesitate la punerea în discuţie a acum-ului acestui discurs, adică a subiectului cunoscător; cealaltă constă
în a presupune că justificarea discursului filosofie, cu referinţa sa necesară la subiectul vorbitor, poate să se facă în aceeaşi formă precum justificarea enunţurilor ştiinţifice. Aceste două confuzii, care se sprijină una pe cealaltă, explică faptul că, de la Descartes la Kant şi de la Kant la Husserl, acelaşi proiect a fost reluat: justificarea ştiinţei printr-un recurs la subiectul cunoscător care va da, în cele din urmă, discursului filosofie o formă la fel de justificată precum cea a discursului ştiinţific. Sarcinile precise şi distincte ale justificării se pierd astfel în căutarea neobosită a fundamentalului.
Singularitatea discursului filosofie pretinde, prin urmare, să fie justificată existenţa cuiva care îl ţine. Acest a În paragraful care urmează, Foucault folosise alternativ „justificare" şi
„fondare", înainte de a tăia, în cele din urmă, al doilea termen pentru a nu-l păstra decât pe primul.
b Şters: ,,modernă".
41
Michel Foucault
„cineva" poate fi oricine, deoarece discursul filosofie nu-şi datorează valoarea de adevăr vreuneic experienţe trecătoare; trebuie aşadar să explicăm în ce fel adevărul filosofie, ascuns prin excelenţă sau cel puţin împins în adâncime (pentru că nu e dat în experienţa imediată), poate totuşi ieşi la lumină şi poate însufleţi discursul unui filosof. Nu contează că acest cineva nu are un chip anume, că individualitatea lui e interschimbabilă şi nu e mai puţin adevăratct că, dintre toţi subiecţii vorbitori de la începutul până la sfârşitul lumii, el nu a fost surprins la întâmplare de iruperea bruscă a logosului filosofie: acum-ul discursului este determinat de propriul adevăr.
Justificarea discursului filosofie prin el însuşi presupune aşadar două analize care nu au aceeaşi direcţie: una priveşte accesul dificil, dar posibil, deschis, dar ascuns la adevăr; cealaltă priveşte necesitatea care, brusc, revelează
deschiderea secretă şi manifestă posibilitatea a ceea ce, până atunci, fusese refuzat. La drept vorbind, aceste două analize nu pot [W] independente; dar ele pot să
se ordoneze una după cealaltă în două moduri diferite.
Într-un caz, ceea ce este definit în primul rând este posibilitatea generală a unui acces la adevăr, apoi posibilitatea, interioară celei dintâi, ca acest acces să fie refuzat şi, în fine, posibilitatea pentru însuşi acest refuz de a fi înlăturat, astfel [încât] adevărul să fie restaurat în drepturile sale prime şi desfăşurat în sfârşit în simplitatea sa originară. Dar aceste trei posibilităţi nu sunt de acelaşi ordin: prima este esenţa adevărului, suverana şi necesara c Şters: ,,individualitatea unei".
d Şters: ,,că nu e ales la întâmplare. Sau mai degrabă a fost nevoie de o necesitate".
e Este vorba aici de o conjectură: cuvântul lipseşte.
42
Discurs filosofie şi discurs ştiinţific
lui transparenţă; a [doua] este, la jumătatea drumului între necesitate şi eveniment, indispensabilul accident care l-a ferit de ochii tuturor ( este uitarea, căderea, închiderea în corp, ocolul fatal); în sfârşit, a treia este un pur eveniment, dar căruia numeroase semne îi anunţă inevitabila apropiere: celor care au auzul mai fin sau sunt destul de răbdători pentru a asculta un timp mai îndelungat le îngăduie să regăsească accesul pierdut la adevăr, să se repoziţioneze în el, să se umple cu acea lumină îndepărtată
sau să se lase străbătuţi de fulguraţia lui - în orice caz, să
