Arhiva
aceste elemente pot să apară, să se dea experienţei şi să
devină obiect de analiză. Arhiva-discurs este deopotrivă
o instantă
I
intermediară si
I
ireductibilă si locul comun în
I
care prind rădăcini toate aceste distincţii. Arhiva-discurs este universalul insterstiţiu. Şi dacă e cu putinţă să-l facem să apară drept ceea ce este, să-l analizăm după
formele proprii, să-i determinăm în acelaşi timp autonomia şi legile, vom fi schiţat astfel o disciplină care va fi simultan releu, etapă necesară între alte discipline deja constituite şi analiză a ceea ce le face posibile. O
asemenea disciplină a arhivei-discurs, care tratează
arhiva ca formă a legilor înscrierii, ale conservării, ale circulaţiei discursurilor şi care tratează discursurile ca poziţii reciproce ale enunţurilor în spaţiul arhivei - ei bine, această disciplină putem s-o numim arheologie9•
Note
1. M. Foucault, Cuvintele şi lucrurile, op.cit., pp. 410-416.
2. În alte texte din aceeaşi perioadă, Foucault defineşte arheologia ca fiind ştiinţa „arhivei generale a unei epoci într-un moment dat" (M. Foucault, ,, Michel Foucault, Les Mots et Ies Choses"
[1966], în DE I, nr. 34, pp. 526-532, aici p. 527). Obiectul arheologiei, ne explică autorul, ,,nu este limbajul, ci arhiva, adică
existenţa acumulată a discursurilor" (id., ,,Sur Ies fac;:ons d'ecrire l'histoire", art.cit., p. 623, unde prin discurs nu trebuie să înţelegem doar texte sau urme scrise, ci şi „jocul regulilor care determină într-o cultură apariţia şi dispariţia enunţurilor, remanenţa şi dispariţia lor, existenţa lor paradoxală de evenimente şi de lucruri" (id., ,,Sur l'archeologie des sciences, art.cit., p. 736). Cu alte cuvinte, Foucault înţelege prin arhivă „ansamblul discursurilor efectiv pronunţate [ ... ] considerat nu numai ca un ansamblu de evenimente care ar fi avut loc o dată pentru totdeauna 295
Michel Foucault
şi care ar rămâne în suspans, în limburile sau în purgatoriul istoriei, ci şi ca un ansamblu care continuă să funcţioneze, să se transforme de-a lungul istoriei, să dea posibilitatea de a apărea altor discursuri" (id., ,,Michel Foucault explique son dernier livre" [1969], în Of I, nr. 66, pp. 799-807, aici p. 800). Foucault propune o caracterizare mai detaliată a noţiunii de arhivă în Arheologia cunoaşterii (op.cit., pp. 159-163).
