voi., Bucureşti, Meridiane, 1983]; Centre international de synthese, L'Ecriture et la psychologie des peuples [actes du colloque organise en mai 1960], Paris, Armand Colin, 1963.
6. Pentru naşterea filologiei sau constituirea „pozitivităţii filologice", vezi M. Foucault, Cuvintele şi lucrurile, op.cit., pp. 385-401.
7. Pentru distincţia saussuriană între limbă şi limbaj, vezi supra, nota 3 din cap. 7, p. 139.
8. Vezi supra, nota 3, p. 296. În Arheologia cunoaşterii (op.cit.), Foucault susţine că ancheta arheologică ia ca obiecte „enun
ţuri", dar are grijă să le distingă pe acestea din urmă de „actele de vorbire" sau de „actele ilocutorii" (pp. 101-107), definindu-le mai degrabă în termeni de funcţie (pp. 108-129).
9. Ultimele trei capitole din Discursul filosofie, redactate fără îndoială în Tunisia în toamna lui 1966 (vezi supra, nota 4, p. 296), par deci să constituie începutul elaborărilor studiului „metodologic" despre arheologie căruia Foucault îi consacră următorii doi ani şi pe care îl publică în 1969 sub titlul de Arheologia cunoaşterii. Pentru prima definiţie a arheologiei ca „ştiinţă a arhivei", vezi interviul lui Foucault cu Raymond Bellour, apărut în Les lettres franraises la începutul lui aprilie 1966, în epoca însăşi a apariţiei Cuvintelor şi lucrurilor: ,, [T]rebuie să avem la dispoziţie arhiva generală a unei epoci la un moment dat. Iar arheologia este, în sens strict, ştiinţa acestei arhive" (,, Michel Foucault, «Les Mots et Ies Choses»", art.cit., p. 527). Vezi şi
,,Sur Ies fa�ons d'ecrire l'histoire", art. cit., p. 623: ,, [O]biectul meu nu este limbajul, ci arhiva, adică existenţa acumulată
a discursurilor. Arheologia, aşa cum o înţeleg, nu este înrudită
297
Michel Foucault
nici cu geologia (ca analiză a subsolurilor), nici cu genealogia, ca descriere a începuturilor şi a urmărilor), ci este analiza discursului în modalitatea sa de arhivă".
298
Capitolul 1 4
Istoria arhivei-discursa
Imposibilitatea pentru orice cultură de a ieşi din propriul său sistem de arhivă-discurs - Etnologia imanentă a arhivei-discurs - Marile etape ale istoriei
arhivei-discurs - Discontinuitătile istorice în functie
I
I
de reperele cronologice luate în considerare -
Interdependenta dintre stabilităti si rupturi în istoria
I
I
I
arhivei si în cea a discursului - Inaccesibilitatea la
totalizarea istoriei arhivei-discurs: o lume a rupturii
Există în orice cultură, chiar şi în acelea în care scrisul nu este cunoscut, o dimensiune a arhivei-discurs; căci există mereu forme de notare, de transmitere, de repetare a discursurilor; există rituri care le inserează obligatoriu în gesturi, în operaţii sau ceremonii: există interdicţii şi reguli pentru circulaţia cuvintelor pronunţate. Şi, la drept vorbind, o mare parte din ceea ce ştim despre culturile străine de a noastră este prelevat din arhiva pe care acestea şi-o constituie spontan. Însă faptul că aceste cunoştinţe ale noastre despre alte culturi sunt împrumutate sau nu din arhiva proprie este independent de un alt fapt, capital pentru noi: şi anume că tot ceea ce putem şti despre civilizaţii sau culturi care nu sunt ale noastre se întemeiază oricum pe propriul nostru sistem de arhivă
a
Titlu-lipsă. Vezi supra, nota 4 din cap. 1 3, p. 296.
299
Michel Foucault
şi de discurs. Dacă ştim ceva despre cultura egipteană sau bantu, ştim doar în măsura în care am depus în arhivele proprii discursurile lor sau în măsura în care am transformat în discurs şi am pus astfel în circulaţie în spaţiul nostru de arhivă ceea ce credeam că putem observa în ele. Asta înseamnă că nu e niciodată posibil pentru o cultură oarecare (chiar dacă şi ea este la fel de preocupată
ca a noastră de cele care-i sunt străine sau anterioare) să
iasă din propriul sistem de arhivă-discurs. O cultură nu are acces la ceea ce nu este ea decât în elementul arhivei sale şi după forme ale propriului discurs; acestea sunt pentru ea limite de nedepăşit. În aceste condiţii, observăm că analiza făcută de o cultură propriului sistem de arhivă şi de discurs se loveşte în chip necesar de limitele proprii, pe care nu le poate transgresa.
Atunci când o cultură precum a noastră caută să
