să-l ţină despre lume nu este atât o totalizare a tuturorcunoaşterilor pozitive, cât enunţarea discursului care,prin analiza iluziei şi a rădăcinii erorii, va face posibilă
desfăşurarea indefinită a discursurilor adevărate; punereaîn lumină a tot ceea ce rămâne inconştient în experienţă
nu este descoperirea unei alte realităţi, mai obscure şimai bine ascunse, ce ar trebui analizată conform unuinou discurs pozitiv, ci enunţarea formelor care guvernează toate discursurile pe care le putem ţine desprelume. Constituirea unei cunoaşteri universale pornindde la analiza iluziei, iar analiza constituirii unei cunoaşteri pornind de la conştientizarea inaparentului nu suntde fapt decât cele două feţe ale aceleiaşi funcţii criticepe care discursul filosofilor nu a încetat să o exercite înOccident de la Descartes încoace.
De aici s-a născut, fără îndoială, pentru filosofie unproiect de care ea poate fi greu de detaşat: cel de a fi oelucidare destul de radicală şi de universală pentru ca91
Michel Foucault
faţa lumii să fie schimbată. Ceea ce i se cere filosofului occidental nu este să ia puterea, nici să construiască
acea cunoaştere tehnică ce i-ar permite să metamorfozeze viaţa oamenilor, ci de a invita aceşti oameni, de a-i constrânge la o conştientizare, pornind de la care întreg sistemul cunoaşterii lor va fi întemeiat, toate himerele risipite şi tot adevărul lumii enunţabil într-un discurs pe care de acum înainte nimic nu l-ar mai putea întrerupe.
Şi prin asta vedem că specificitatea discursului filosofie în raport cu [discursul] cotidian nu este lipsit de impact asupra acestuia din urmă: căci rolul filosofiei este de a alunga din discursul cotidian tot ceea ce poate fi naiv în el, ignorant în condiţiile proprii, prin urmare iluzoriu şi inconştient: rolul său este, deci, de a aduce proza cotidiană a lumii până la nivelul unui discurs filosofie care s-ar ţine în mod spontan în fiecare zi şi al cărui acum ar ocupa fără limite toate datele calendarului, toate regiunile lumii, toţi subiecţii vorbitori. Toată marea himeră filosofică a Occidentului de după Descartes nu este nici filosoful-rege, nici filosoful-înţelept, nici filosoful care spune ordinea naturală a lumii; este filosoful care schimbă cotidianul ( cel al ştiinţei, precum şi cel al vieţii) doar prin iruperea unei luminii. Toată cultura noastră a visat la o constientizare
'
care ar fi o revolutie6•
'
Note
1 . Despre rolul crucial pe care noţiunea de actualitate îl joacă în gândirea „ultimului" Foucault, vezi supra, nota 1 din cap. 1, pp. 21-22.
Şters: ,,conştientizare".
92
Filosoficul şi cotidianul
2. Publius Vergilius Maro, Eneide, trad.fr. de Jacques Perret, Paris, Gallimard, 1991 [Eneida, trad. de Dan Şlusanschi, Bucureşti, Ratio et Revelatio, 2021 ].
3. James Joyce, Ulysse, trad.fr. şi ed. de Jacques Aubert, Paris, Gallimard, 2013 [1922) [ Ulise, trad. de M i rcea lvănescu, Bucureşti, Humanitas, 2022).
4. Hermann Broch, La Mort de Virgile, trad.fr. de Albert Kohn, Paris, Gallimard, 1980 [1946]. [Moartea lui Virgi/iu, trad. de Ion Roman, Bucureşti, Paralela 45, 2003).
5. M. de Cervantes Saavedra, Don Quichotte de la Manche, op.cit.
6. În răspunsul la Cercul de epistemologie, publicat în 1968, Foucault face din nou referire la acest „vis" pe care îl leagă explicit de o anumită manieră de a scrie istoria ca un „discurs al continuu-lui", precum şi de proiectul de „a face din conştiin
ţa umană subiectul originar al oricărei cunoaşteri şi al oricărei practici". Într-un asemenea sistem de gândire (pe care îl vom recunoaşte, de pildă, la Hegel), timpul „este conceput în termeni de totalizare", iar revoluţia nu „este niciodată decât o conştientizare" (M. Foucault, ,,Sur l'archeologie des sciences.
Reponse au Cercle d'epistemologie" [1968), în DE I, nr. 59, pp.
724-759, aici pp. 727-728).
93
