Cele două modele de discurs
Lecţia inaugurală a lui Gueroult pentru catedra lui de Istoria şi tehnologia sistemelor filosofice la College de France, susţinută la 4 decembrie 1951 (Paris, Editions du College de France, 1 952).
O asemenea abordare orientează decisiv practica istoricului filosofiei către studiul monografic al operei, căci aceasta constituie locul privilegiat pentru a da seama de diversitatea punctelor de alegere oferite de mijloacele de probă pe care le mobilizează şi prin care se singularizează. În faţa acestei multiplicităţi ireductibile de puncte de alegere stabilite de metoda lui Gueroult, este totuşi posibil, după Vuillemin, să comparăm diferitele structuri arhitectonice, precum şi doctrinele şi sistemele filosofice care le corespund. Este vorba aşadar de a transpune punctele de alegere la un nivel superior care se caracterizează printr-o „clauză
de închidere" determinată de enumerarea unei serii restrânse de forme de predicaţie, adică de procedee prin care limbajul produce aserţiuni despre lumea sensibilă; fiecare sistem filosofie va putea să fie studiat în funcţie de un mic număr de clase, astfel încât fiecărei clase să-i corespundă o singură formă de predicaţie. Această transpunere, realizată cu ajutorul filosofiei anglo-saxone a limbajului şi a uneltelor de formalizare logico-matematică, îi permite lui Vuillemin să deducă un sistem de clasificare a priori a multitudinii sistemelor filosofice, ceea ce în epocă îi anunţa deja proiectul unui al doilea volum din La Phi/osophie de /'algebre, care nu va fi totuşi publicat niciodată.
Deşi Foucault distinge între abordările lui Gueroult şi Vuillemin, el le situează totuşi aici la un acelaşi nivel, cel al straturilor celor mai vizibile ale istoriei filosofiei, în vreme ce dezvoltă, la rândul său, o analiză arheologică a condiţiilor de posibilitate ale acestei istorii (vezi infra, cap. 1 O, ,,Descrierea filosofiei", p. 1 93 şi urm., îndeosebi p. 209). Critica pe care Foucault le-o adresează lui Gueroult şi Vuillemin constă, cu alte cuvinte, în a demonstra că punctele de alegere se distribuie ierarhic în sânul diferitelor niveluri de funcţionare a discursului filosofie şi după constrângeri care-i sunt proprii, fără ca aceste puncte să corespundă nici 163
M ichel Foucault
multiplicităţii ireductibile şi discontinuităţii operelor ca „monumente", precum la Gueroult, nici închiderii lor în interiorul unui sistem de clasificare a priori, precum la Vuillemin (vezi infra, pp.
1 93-1 98 şi pp. 209-21 3).
5. R. Descartes, Principes de la philosophie. Premiere partie, trad.fr.
de Claude Picot, nouă trad.fr. de Denis Moreau, ed. de Xavier Kieft, Paris, Vrin, 2009 [1644] [Principiile filosofiei, Bucureşti, IRI, 2000]; B. Spinoza, Ethique, trad.fr. de B. Pautrat, Paris, Points, 2014 [1677], [Etica, trad. de Alexandru Posescu, Bucureşti, Humanitas, 2006].
6. Etienne Bonnot de Condillac, Cours d'etude pour l'instruction du prince de Parme, 16 voi., Paris, Hachette Livre-BNF, 2013-2020
[1775]; Antoine-Louis-Claude Destutt de Tracy, CEuvres com
pletes, voi. 3-6, Elementes d'ideologie, ed. de Claude Jolly, Paris, Vrin, 2012-2015 [1803-1815].
7. Pierre Bayle, Dictionnaire historique et critique, 3 voi., Paris, Hachette Livre-BNF, 2020 [1702]; D. Diderot şi D'Alembert, Encyclopedie, ou Dictionnaire raisonne des sciences, des arts et des metiers, 2 voi., ed. de Alain Pons, Paris, Flammarion, 1986
[1751-1772].
8. Înainte de a constitui unul dintre punctele majore ale analizelor sale genealogice din prima jumătate a anilor 1970, această întrebare era deja pusă de Foucault în cursul despre „Locul omului în gândirea occidentală modernă", pe care îl ţine la Universitatea din Tunis între 1966 şi 1968. El o dezvoltă mai ales în raport cu „ciclul conştiinţei morale în secolul al XIX-iea", în cadrul căruia se opun o „conştiinţă burgheză" şi o „conştiin
