Michel Foucault
decât prin intermediul unei teorii a reprezentării sau prinintermediul unei analize a fiinţei omului.
Note
1 . Începând cu acest capitol, conform indicaţiei din notiţa din 21
august 1966 din Caietul nr. 4, Foucault înlocuieşte prin termenul „implicit" ceea ce fusese desemnat anterior prin „inconştient" (vezi infra, ,,Anexa", p. 335).
2. Situând „opera kantiană" în „centrul de gravitaţie al întregii filosofii occidentale" (vezi supra, p. 134), Foucault aliniază discontinuitatea care separă cele două modele de discurs filosofie, metafizica reprezentării şi antropologia, cu discontinuitatea epistemică între epoca clasică şi epoca modernă, pe care o reperase în Cuvintele şi lucrurile. Puţin după aceea, în cursul său de la Tunis, când este vorba de a explica în ce fel funcţionează
configuraţia „antropologico-umanistă" a discursului filosofie în interiorul culturii occidentale moderne, gândirea lui Hegel va constitui în schimb pentru Foucault ruptura crucială între metaphysica speciafis şi antropologie (BNF, Fondul Foucault, cota NAF 28730, Cutia 58, dosarul 2, ,,La place de l'homme dans la pensee occidentale moderne. Cours de Tunis, 1966-1968", în curs de apariţie).
3. În Dissertatio de arte combinatoria (Leipzig, J.S. Fikium şi J. P.
Seaboldum, 1666), Gottfried Wilhelm Leibniz dezvoltă o întreagă logică întemeiată pe ipoteza că toate conceptele care se nasc în limbaj derivă din combinaţia unui număr restrâns de elemente simple.
4. George Berkeley, Principes de la connaissance humaine, trad.fr.
de Dominique Berlioz, Paris, Flammarion, 1991 [171 O].
5. R. Descartes, Meditaţii metafizice, op.cit., ,, Meditaţia întâia", pp.
27-34.
6. Ibidem, ,,Meditaţia a treia" şi „Meditaţia a patra", pp. 48-81.
7. Foucault stabileşte o opoziţie între „o metafizică a reprezentării şi infinitului şi o analiză a fiinţelor vii, a dorinţelor omului 188
